|
|
 | | |
 |
Aventurile echipajului Dox - Cutremur la Yokohama - Peter Gontran
Editura Marist, 2004
|
|
|
Ceea ce îmi place la această serie, sunt informațiile pe care le descoperi despre diverse locuri și animale. Ele se împletesc armonios în firul povestirii, dar apar și ca mici suplimente la începutul și la sfârşitul cărții. Poate că povestea detectivilor o uiți, bombardat de atâtea și atâtea cazuri pe care le citești, le auzi sau le vezi la știri sau în filme. Dar aceste informații de cultură generală îți revin mereu în amintire, prin farmecul și ineditul lor.
Știați de exemplu că pe„ștele fugu produce o otravă care administrată unei persoane cauzează o paralizie totală. Persoana devine asemeni unui cadavru, deși este perfect conștientă. Ce plăcere poți simți când te îndrepți spre un crematoriu în starea asta... brrrr...
Eroii noștrii Farrow, Bertram și Pongo au ajuns în acestă situație neplăcută. Dar până să ajungă în situația asta, ne-au făcut cunoștință cu Japonia, în călătoria lor spre Yokohama. Au fost chemați acolo de atașatul naval al coroanei în Extremul Orient, lordul Caraval, care le-a și sponsorizat substanțial călătoria.
I-a chemat pe celebrii detectivi pentru a dezlega un misterul morții subite a nepoatei sale... și a reapariției sale. Poate părea o coincidență, o persoană care seamănă foarte mult cu nepoata, ați putea spune. La fel s-a gândit și lordul Caraval. Însă persoanele care au văzut-o o cunoșteau mult prea bine pentru a cădea în plasa unei asemenea confuzii. S-a mai adăugat și un telefon disperat primit de lord direct de la nepoată.
Micul grup de detectivi este rapid copleșit de dușmani necunoscuți, care le administrează otrava mai sus amintită. Lucrurile încep să o ia razna, interesele ascunse încep să iasă la suprafață, iar elementele negative atacă furibunde.
Cutremurului din Yokohama îi acord nota 3,5 mai mult pentru informațiile oferite. Pentru că autorul a vrut să introducă mai mult dramatism în carte, povestea devine simplă și previzibilă. Însă per ansamblu o recomand cu căldură pentru o lectură plăcută de două-trei ore.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Åžtafeta - Rodica Ojog-BraÅŸoveanu
Editura Albatros, 1981
|
|
|
Un roman poliţist atipic: pe tot parcursul romanului echipa de "milițieni" asistă practic neputincioasă la desfășurarea evenimentelor, deși răscolesc Bucureștiul, în căutarea unei bombe.
Totul începe când Andrei Gogan, privilegiat al soartei pe post de gestionar la magazinul de obiecte de artă, Artex, se hotărăște să-și arunce în aer magazinul în noaptea de revelion. Dacă nu v-ați prins încă, acțiunea se întâmpla pe vremea comuniștilor, când toate erau ale poporului, deci și magazinul. Prin urmare mare pagubă nu era, atâta tot că prin acestă metodă inedită scăpa de un control de la procuratură care ar fi descoperit mari lipsuri din gestiune.
Apare în scenă o altă privilegiată a soartei, reprezentată a burgheziei decăzute, Corina, o întreținută cu fițe, amanta lui Andrei Gogan, cea care i-a dat o mână de ajutor la furtul din avutul național. Pusă în fața inevitabilului sfârșit al traiului îndestulat, ea se lasă convinsă să plaseze bomba, ascunsă într-un casetofon, în magazinul Artex.
Cum însă, pe vremea aceea un casetofon era un lucru de mare valoare, mai ales într-o noapte de revelion, supraveghetorul Ionel Florea ia cu el casetofonul, "uitat" în magazin de numita Corina.
Din păcate, Corina vede cum Ionel Florea se urcă într-un taxi cu casetofonul "prelucrat", și de aici începe nebunia: Corina se sperie la gândul că poate deveni părtașă la o crimă și intră într-o criză de nervi; Andrei Gogan încearcă să o omoare pentru a scăpa de ea; intervine miliția care o salvează pe Corina și de la care află întreaga târășenie.
Cazul ajunge în regim de urgență la colonelul Dăneț, care nu încetează nici o secundă să se mai mire de năravurile tinerilor din ziua de astăzi, expuse în special în noaptea de trecere dintre ani. Acesta își adună de urgență colectivul și pleacă în urmărirea celor două fire: a bombei din casetofon și a lui Andrei Gogan.
Și dau repede de Ionel Florea, dar... acesta uitase casetofonul pe drum, în taxi. Și cum pe vremea aceea stațiile în taxiuri erau și ele lucruri rare... Găsesc apoi taxiul, dar nu și casetofonul care ajunsese în posesia unor pensionari... a fiului acestora... și ștafeta continuă tot așa, sub ochii neputincioși ai milițienilor, până la sfârșitul cărții. Adică până dimineața devreme, când se ajunge într-un autocar plin cu copii. Iar ceasul bombei ticăie...
Îi acord nota 4,3 pentru că mi-a adus aminte de anii copilăriei comuniste și pentru suspans. Dar parcă prin prea multe mâini a trecut casetofonul acela fără să-l pornească nimeni. Mai dă-o încolo de treabă, doar era noaptea de revelion. Ce chef e ăla fără muzică?
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
