|
|
 | | |
 |
Crimă și pedeapsă - F. M. Dostoievski
Editura RAO International Publishing Company, 1995
|
|
|
În Crimă și pedeapsă ne regăsim în fața unei drame mistice, în care tremurăm pentru sufletul personajului principal, Raskolnikov, un tânăr venit la Petersburg pentru a studia la Universitate, pe la 1800 și ceva.
Aici el intră în contact cu idei avangardiste pentru Rusia acelor timpuri, iar una anume pune stăpânire pe el într-atât încât îi întunecă mințile: ideea că oamenii sunt de două feluri, genii și idioții, sau oameni de rând care nu au puterea de a se ridica deasupra celorlalți. El realizează că se află printre cei de jos, că viața lui va fi veșnic una mizerabilă dacă urmează tiparele societății în care trăiește. Degeaba va termina facultatea, că până va ajunge și el la o oarecare stare, mama lui se va fi stins demult, iar sora lui se va fi căsătorit cu un om care va profita de sărăcia ei pentru a o face sclavă.
Pentru toate aceste lucruri îl doare sufletul și depresia pune stăpânire pe el, iar odată cu aceasta și gândurile negre. Treptat își dă seama că toți oamenii mari din istorie (vezi Napoleon), au trebuit să calce peste oamenii de rând, să ucidă pentru a ajunge pe culmile istoriei și pentru a fi apreciați mai apoi pentru geniul lor. Prin urmare o crimă care să-l ajute să salte înainte nu ar fi nimic rău. În mintea lui, rațiunea și judecata, după cum spune Dostoievski, ia locul vieții.
Pradă îi cade o bătrână cămătăreasă, pe care o ucide cu toporul și sora acesteia care îl surprinde asupra faptei. Dar mintea lui Raskolnikov este deja prea bolnavă pentru a-și duce planul până la capăt și se alege doar cu câteva obiecte de o mai mică valoare. Norocul însă îl ferește de martori, iar poliția nu are nici un indiciu despre el. Urmează un joc de a șoarecele și pisica între Raskolnikov și Zametov, omul legii, care îl bănuiește, dar nu-l poate dovedi.
Pe de altă parte credința că este un om ales îl face să-și dăruiască și ultimii bănuți unor năpăstuiți ai sorții, să ia apărarea acestora și să-și bată joc de regulile societății petersburgheze și de parveniții acesteia.
Un roman tragic, dar plin de viață, care te poartă în atmosfera orașelor rusești de la 1800, o lectură plăcută, dar care trezește în cititor o mulțime de întrebări, pe un fond de suspans continuu, căruia îi acord nota 4,9.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Egipteanul - Mika Waltari
Editura Polirom, 2008
|
|
|
O carte interesantă. Este vorba despre "autobiografia" unui medic, Sinuhe, ce a trăit cu 1.300 de ani înainte de nașterea lui Hristos, pe vremea când a început declinul marelui imperiu egiptean.
Amintirile lui încep cu copilăria petrecută în casa unui medic, Senmut și a soției acestuia Kipa. Aceștia l-au găsit pe când avea doar câteva zile, într-un coș abandonat pe Nil. Mai târziu avea să afle că are toate șansele să fie tocmai fiul marelui faraon. Dar acest lucru va rămâne o necunoscută pentru tot restul vieții lui, chiar dacă acțiunile lui vor hotărî destinul Egiptului.
Soarta îl ajută pe Sinuhe să devină medic la Casa Vieții din templul lui Amon, un zeu la modă în acele vremuri. Apoi printr-o conjunctură fericită ia parte la o trepanație, o mică operație pe creier, aplicată faraonului, ca remediu final. Acest lucru îl face faimos și îl aduce în preajma unui om important pentru viitorul Egiptului, Horemheb.
Apoi aceași soarta îl împinge și în brațele unei profitoare care-l lasă fără avere și fără părinți și îl alungă din Egipt împreună cu slujitorul său Kaptah. Rău pentru el, bine pentru noi: începem să cunoaştem lumea antică din jurul Egiptului: Siria, Ierusalim, Babilon, Creta și alte câteva locuri și neamuri pierdute în negura timpului. Este și momentul ca autorul să ne dezvăluie deșertăciunea zeilor și înșelătoriile preoților, dar și nevoia oamenilor de a crede în ceva: chiar și într-un taur mort.
Întoarcerea lui Sinuhe în Egipt aduce cu sine momentul de glorie al faraonului Akhenaton, adept al unui nou zeu Aton, ocazie cu care autorul ne face cunoscut faptul că poporul încă nu era pregătit pentru venirea lui zeu nobil (conceptele lui Aton seamănă izbitor cu cele ale lui Isus).
De altfel cartea este plină de idei filosofice, iar personajele sunt de la mic la mare mari oratori, cunoscători în arta destinului și a vieții. Au fost multe discursuri care mi-au plăcut, dar cel care m-a uns la suflet a fost a lui Kaptah, care în timp a ajuns să fie la rândul lui om liber și stăpân. El zice că e mult mai bine pentru un stăpân să aibă muncitori decât sclavi. Un muncitor lucrează toată ziua pentru un salar de mizerie, după care nu mai ai nici o treabă cu el, pe când un sclav... he, he... dă-i de mâncare, asigură-i un cămin, ai grijă să fie sănătos. În plus nu are nici o motivație să lucreze, își fură stăpânul pe toate căile. Ce mai, e mult mai bine să fi sclav decât un muncitor salariat.
Și cel mai comic discurs: între un bărbat și o femeie care se ceartă să nu te bagi că ajungi să te pui rău cu amândoi.
Vreți să mai auziți și altele asemenea? Citiți cartea lui Mika Waltari că merită! Eu îi acord nota 4,5 pentru că personajele nu sunt realistice, dar discursurile și acțiunile lor își merită toți banii.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
