|
|
 | | |
 |
SAS - Dosarul Nord-Coreean - Gerard de Villiers
Editura Tinerama,
|
|
|
Moda face o victimă nevinovată în New York: Stacy Lak a avut ghinionul să fie persoana nepotrivită, la locul nepotrivit, dar purtând acelaşi taior mov ca adevărata ţintă, Olivia de Portello. Din păcate, asasinul este ucis de către un poliţist în timp ce încerca să fugă de la locul faptei.
F.B.I.-ul investighează crima, dar nu găseşte nici un indiciu concludent nici despre mobilul crimei şi nici despre asasin, cu excepţia unui paşaport belgian fals. Este chemat în ajutor C.I.A-ul, care mergând pe urma paşaportului ajunge, unde credeţi... la generalul Postelnicu, tocmai în Bucureşti. Bineînţeles că apare şi numele lui Pacepa, într-o poveste, mai mult sau mai puţin adevărată, a unor personaje din fosta securitate. Că e pură fantezie, mai treacă meargă, dar să auzi de ai tăi prin cărţi scrise de străini, te face să te simţi bine.
Povestea noastră însă se complică, pentru că paşaportul se pare că a ajuns printr-un lanţ de evenimente, tocmai la israelieni. Parcă încep lucrurile să se lege: Stacy Lak era soţia unui iranian, paşaportul la un israelian... e cunoscută "prietenia" dintre cele două popoare. Mai greu e de înţeles de ce au acţionat pe teritoriul Americii? Să fie chiar aşa de disperaţi?
În acest moment intră în scenă, prinţul nostru, Malko Linge, care dă toate lucrurile peste cap, când descoperă încurcătura taioarelor. Numai bine ne mutăm în Miami, unde s-a retras Olivia de Portello, care se pare că a priceput că ceva nu este în regulă. Malko încearcă să o protejeze, fără ca ea să ştie, şi în acelaşi timp să descopere misterul, însă nu are prea mult noroc: Olivia de Portello este ucisă noaptea pe plajă de către israelieni.
Vă întrebaţi poate ce legătură au coreenii în toată treaba asta? Vă las satisfacţia de a afla singuri acest lucru. Până una alta, îi acord cărţii nota 3,6 pentru acţiune şi suspans, un adevărat thriller. Păcat că la un moment dat o cam tărăgănează cu urmărirea amantului... Ei... care amant!?
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Prin foc și sabie - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
1647. Moldova prospera sub domnia lui Vasile Lupu. La fel și Polonia cu care avea strânse relații comerciale. Prin urmare, nu este de mirare să dai de moldoveni la tot pasul prin Polonia.
Apoi a început războiul civil - la polonezi, desigur. Cazacii s-au ridicat împotriva leșilor, sub conducerea lui Bohdan Chmielnicki. La noi se numeau răscoale și erau împotriva boierilor, dar maestrul Sienkiewicz răstoarnă situația și îi prezintă pe zaporojeni ca fiind cei care au pornit un război civil nedrept împotriva șleahtnicilor unindu-se cu tătarii pentru a pârjoli țara de dincolo de Nistru, actuala Ucraina.
De fapt acesta a fost și principala critică adusă romanului: din dorința de a readuce în mintea polonezilor, trecutul glorios al războinicilor, Sienkiewicz a modificat pe ici pe colo faptele istorice și a creat o serie de eroi, cu caracteristici ce întrec oamenii de rând.
Cel mai important dintre aceștia este porucinicul Skrzetuski, personajul principal, care trece prin încercări deosebite de-a lungul întregului roman, pentru apărarea patriei și pentru recuperarea iubitei lui, cneaghina Helena, din mâna sălbaticului Bohun. Din păcate, este și ușor melancolic, căzând grav bolnav ori de câte ori jupânița Helena părea dispărută pentru totdeauna în mâinile răsculaților sau a lui Bohun.
Regăsim și personaje pitorești, precum lunganul Longinus "Rupe-glugă", al cărui scop era să taie trei capete deodată, cu paloșul lui imens, pentru a-și cinsti strămoșii și jupân Zagloba, care prin istețimea lui a salvat-o în mai multe rânduri pe Helena.
Lăsând la o parte interpretarea faptelor istorice, ce m-a frapat în tot acest conflict a fost multitudinea de străini ce luau parte la lupte. În general mercenari plătiți, aceștia erau nemți, lituanieni, tătari, moldoveni de partea polonezilor și iar tătari, rusini și otomani de partea cazacilor. Parcă cel mai mult fugeau de război tocmai polonezii care ar fi trebui să-și apere patria. Organizarea statală a Poloniei, în care fiecare magnat avea propria lui oaste făcea lucrurile mult mai complicate, față de țările române.
Să omori cât mai mulți dușmani era la mare cinste, de prizonieri nici nu putea fi vorba, sate întregi și cetăți erau culcate la pământ de pârjol, cei care scăpau vii erau duși în robie la tătari, spânzurați, violuri, pruncucideri, jafuri, erau niște lucruri atât de obișnuite încât azi te înfiori numai la gândul că așa ceva putea să existe în realitate.
În schimb războiaiele erau ca la carte: se puneau oștile față în față, începea apoi harțul între cei mai viteji din ambele tabere, apoi năvăleau una împotriva celeilalte. Nemții, supraviețuitori ai războiului de 30 de ani, erau cei mai tari și mai organizați, iar, interesant, turcii cei mai slabi. Mi-aduce în minte jocurile pe calculator. Până și preoții și vrăjitoarele aveau rolul lor.
O carte excepțională, care alături de Quo Vadis mi-au scos la iveală un scriitor desăvârșit în persoana lui Henryk Sienkiewicz, motiv pentru care îi acord nota 4,8.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
