CrysSoft Literatisia - ultima carte pe care am citit-o

     Citind cea de-a 105-a carte a colecţiei Biblioteca pentru toţi glumeţii, stai şi te întrebi de unde mai poate Ion Marinescu să le mai găsească? Numărul acesta impresionant de bancuri dovedeşte încă o dată că poporul român este o sursă inepuizabilă de umor. E adevărat că unele bancuri sunt reluate din alte cărţi anterioare ale colecţiei şi adaptate noului subiect, dar tot nu-ţi poţi stăpâni acel zâmbet care-ţi apare pe buze, la năzbâtiile pe care le pot debita părinţii la întrebările copiilor.
     Formatul mic al cărţii are avantajul că o poţi ţine în buzunar şi să o deschizi oricând ai câteva momente de aşteptare: eu am citit-o în maxi-taxi, călătorind în diferite direcţii, prin Tg. Mureş. Cei din Tg. Mureş ştiu că pe aici nu prea citeşte lumea în mijloacele de transport; poate distanţele sunt prea scurte. Aşa că vă puteţi imagina un om binedispus într-o grămadă de oameni mohorâţi, obosiţi şi mult prea serioşi: "ăsta-i sărit de pe fix!".
     Pentru că mi-a adus încă o dată bucurie în suflet, îi dau cărţii Cele mai bune bancuri cu părinţi nota 2,5.

Crystian

Egipteanul - Mika Waltari
Editura Polirom, 2008

     O carte interesantă. Este vorba despre "autobiografia" unui medic, Sinuhe, ce a trăit cu 1.300 de ani înainte de nașterea lui Hristos, pe vremea când a început declinul marelui imperiu egiptean.
     Amintirile lui încep cu copilăria petrecută în casa unui medic, Senmut și a soției acestuia Kipa. Aceștia l-au găsit pe când avea doar câteva zile, într-un coș abandonat pe Nil. Mai târziu avea să afle că are toate șansele să fie tocmai fiul marelui faraon. Dar acest lucru va rămâne o necunoscută pentru tot restul vieții lui, chiar dacă acțiunile lui vor hotărî destinul Egiptului.
     Soarta îl ajută pe Sinuhe să devină medic la Casa Vieții din templul lui Amon, un zeu la modă în acele vremuri. Apoi printr-o conjunctură fericită ia parte la o trepanație, o mică operație pe creier, aplicată faraonului, ca remediu final. Acest lucru îl face faimos și îl aduce în preajma unui om important pentru viitorul Egiptului, Horemheb.
     Apoi aceași soarta îl împinge și în brațele unei profitoare care-l lasă fără avere și fără părinți și îl alungă din Egipt împreună cu slujitorul său Kaptah. Rău pentru el, bine pentru noi: începem să cunoaştem lumea antică din jurul Egiptului: Siria, Ierusalim, Babilon, Creta și alte câteva locuri și neamuri pierdute în negura timpului. Este și momentul ca autorul să ne dezvăluie deșertăciunea zeilor și înșelătoriile preoților, dar și nevoia oamenilor de a crede în ceva: chiar și într-un taur mort.
     Întoarcerea lui Sinuhe în Egipt aduce cu sine momentul de glorie al faraonului Akhenaton, adept al unui nou zeu Aton, ocazie cu care autorul ne face cunoscut faptul că poporul încă nu era pregătit pentru venirea lui zeu nobil (conceptele lui Aton seamănă izbitor cu cele ale lui Isus).
     De altfel cartea este plină de idei filosofice, iar personajele sunt de la mic la mare mari oratori, cunoscători în arta destinului și a vieții. Au fost multe discursuri care mi-au plăcut, dar cel care m-a uns la suflet a fost a lui Kaptah, care în timp a ajuns să fie la rândul lui om liber și stăpân. El zice că e mult mai bine pentru un stăpân să aibă muncitori decât sclavi. Un muncitor lucrează toată ziua pentru un salar de mizerie, după care nu mai ai nici o treabă cu el, pe când un sclav... he, he... dă-i de mâncare, asigură-i un cămin, ai grijă să fie sănătos. În plus nu are nici o motivație să lucreze, își fură stăpânul pe toate căile. Ce mai, e mult mai bine să fi sclav decât un muncitor salariat.
     Și cel mai comic discurs: între un bărbat și o femeie care se ceartă să nu te bagi că ajungi să te pui rău cu amândoi.
     Vreți să mai auziți și altele asemenea? Citiți cartea lui Mika Waltari că merită! Eu îi acord nota 4,5 pentru că personajele nu sunt realistice, dar discursurile și acțiunile lor își merită toți banii.

Crystian

Pagina următoare