|
|
 | | |
 |
Gai-Jin - James Clavell
Editura Elit Comentator,
|
|
|
Dacă ați îndrăgit romanele Shogun sau Tai-Pan, cu siguranță veți fi fermecați și de către Gai-Jin, care, deși este un roman de sine stătător, are o mulțime de trimiteri în trecut la Anjin-san și la Dirk Struan. De altfel, Gai-Jin este cel de al treilea roman din tetralogia Shogunului.
Ne regăsim în anii 1862-1863, moment în care străinii sunt instalați pe coastele Japoniei în câteva mici colonii bine delimitate, restul teritoriului fiindu-le interzis cu desăvârșire. Gai-jin este termenul prin care japonezii îi numesc pe acești străini, un termen nu prea politicos, după cum ne sugerează autorul. Cele două lumi sunt legate iremediabil prin intermediul schimburilor comerciale, dar diferențele dintre cele două culturi duc la conflicte și situații dintre cele mai neașteptate. Pe de o parte japonezii sunt ordonați, curați, obedienți dar mincinoși și "înapoiați", iar pe de altă parte, europenii sunt murdari, îmbrăcați caraghios, dezorganizați dar mult prea cinstiți și avansați din punct de vedere tehnologic.
De aici au rezultat cele două planuri ale acțiunii care se influențează reciproc. În tabăra străinilor urmărim destinele lui Malcom Struan, viitorul tai-pan al companiei Struan și al lui Angelique, o tânără atrăgătoare, rămasă fără avere și vitregită de împrejurări. Cei doi converg inevitabil unul către celălalt într-o dramatică poveste romantică. În celălalt plan, asistăm la lupta pentru putere a lui Yoshi Toranaga, într-o Japonie condusă de mai mulți seniori - daimyo -, sub o aparentă organizare a shogunatului și a administrației acestuia. Cu toții se folosesc direct sau indirect de o mișcare de revoltă, sonno-joi, a unor samurai proscriși. Scopul declarat al acestei mișcări este să-i alunge definitiv pe străini din Japonia și să restabilească puterea împăratului, care era prizonier în propriul lui castel.
Unul dintre capii mișcării sonno-joi, Hiraga, ajunge însă să-și schimbe complet viziunea după ce ajunge sub statut de refugiat în tabăra străinilor. Din ucigaș ajunge în cele din urmă să-i apere pe aceștia de confrații lui. El este un simbol pentru majoritatea japonezilor care declarativ îi urăsc pe străini, mai mult sau mai puțin, dar în umbră fac tot posibilul să strângă relațiile comerciale cu aceștia.
Pentru noi europenii, cartea este atractivă nu în ultimul rând pentru obiceiurile de natură sexuală ale japonezilor (ca și Shogun-ul de altfel). Și autorul are grijă să nu ne lipsească o mulțime de detalii picante, fără a fi însă vulgară. Sunt curios cum o privesc japonezii.
Cartea este bine scrisă, cu o mulțime de fire de acțiune. Te ajută să înțelegi cultura japoneză și să afli o parte din istoria acesteia pe de o parte și a colonizărilor pe de alta, chiar dacă sunt puțin romanțate. Deși serviciul de corectură al editurii și-a făcut doar parțial datoria eu îi acord nota 4,5 și vă invit să o citiți.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Un colet cu bucluc - Robert Louis Stevenson, Lloyd Osbourne
Editura Univers, 1981
|
|
|
Coincidențe. Acesta este laitmotivul cărții Un colet cu bucluc scrisă de către Robert Louis Stevenson și Lloyd Osbourne. Deși este o carte plină de viață, de personaje și de întâmplări dintre cele mai haioase, la urmă de dăm seama că de fapt avem de a face cu o mână de personaje principale, ce se reîntâlnesc la tot pasul (spre marea lor disperare), și cu o întreagă pleiadă de figuranți care întregesc și dau savoare firului poveștii.
Totul începe de la o tontină. Pentru novici în ale finanțelor, tontina este un fel de loterie pe viață și pe moarte: câștigă cine trăiește mai mult, sau, ca să fim mai exacți, cine moare ultimul. Se strâng laolaltă mai multe persoane care depun într-un fond o sumă fixă. Banii sunt investiți, înmulțiți, și cel din urmă supraviețuitor al grupului ia banii. Probabil că vârsta nu îi va mai permite să se bucure prea mult de ei, dar cu siguranță moștenitorii vor fi mai mult decât încântați de averea primită. Ca și fapt divers, mai există încă tontine active în Europa, dar nu mai sunt inițiate altele noi.
Și după cum ușor putem deduce, când din membrii fondatori ai unei tontine mai rămân doar doi frați, copii acestora vor face totul ca aceștia să se bucure de o bătrânețe sănătoasă și îndelungată. În Londra, sunt închiși în casă să nu răcească sau să prindă vreo boală rătăcită și sunt plimbați în provincie, la aer curat. Dar ce te faci când la într-o astfel de mutare de la oraș în provincie și înapoi, trenul cu care circuli se ciocnește cu un altul venind din sens opus și călătorii fac un mic zbor prin aer împreună cu vagonul. Și în locul bătrânului îngrijit cu atâta grijă găsești un cadavru mutilat, de nerecunoscut... exact tontina se duce la verișorul Michael Finsbury.
Ei și de aici începe nebunia ascunderii "adevărului". Scenarii peste scenarii, cadavru îngropat, dezgropat, mutat, ascuns, împachetat, expediat și... pierdut. Dar găsit de alții care se află în relații bune tocmai cu... verișorul mai sus amintit. Nu e greu de imaginat că Michael vede cadavrul. Dar trenul și-a făcut bine treaba și nu-l recunoaște, deci trebuie să scape de el că îi suflă poliția în ceafă.
Ce se întâmplă cu cadavrul? Cine va lua până la urmă tontina? V-am făcut curioși? Merită să citiți această carte plină de umor englezesc de calitate!
Eu m-am amuzat teribil, și pentru asta îi acord nota 4,3, chiar dacă coincidențele sunt mult prea forțate. Dar până la urmă ăsta a fost farmecul romanului. Păcat că s-a terminat atât de repede.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
