|
|
 | | |
 |
Insule în derivă - Ernest Hemingway
Editura Vivaldi, 1998
|
|
|
Am început să o citesc cu emoţie. O aveam demult în bibliotecă, dar parcă mi-era teamă de marele Hemingway. Mi-era teamă de acea dezamăgire trăită după prea mult marketing: supraevaluare sau pur şi simplu acea senzaţie de "sunt prea mic pentru a înţelege ce scrie aici".
Nimic din toate acestea: am avut o lectură mai mult decât plăcută. Mai rar mi-a fost dat să întâlnesc un povestitor atât de desăvârșit. Cu greu poți să-ți imaginezi, cum fapte aparent banale, pot deveni aventuri nemaipomenite prin pana maestrului.
Parcă pentru a ilustra acest fapt, apare un episod în care personajul principal, Thomas Hudson, pe post de pictor, câștigă bani frumoşi tocmai din transpunerea pe pânză a unor lucruri obişnuite din viaţa pescarilor și a mării.
Romanul este împărţit în trei părți: Bimini, Cuba și Pe mare. La prima vedere fără legătură între ele: chiar și Thomas Hudson personajul principal pare un alt om în fiecare dintre ele. În prima parte avem de a face cu un pictor, tată responsabil care trăiește pe pitoreasca insulă Bimini, pe malul mării, într-un sat tipic de pescari. Nu pescarii de pe la noi, ci aceea din america centrală.
Punctul central al satului, este barul, în care se întâlnesc personajele principale, pescarii și turiștii porniți în croaziere. Aici se pune la cale mersul lumii și se hotărăsc destine.
Acțiunea se concentrează pe vacanța celor trei băieți a lui Thomas Hudson. Calmul insulei și programul bine pus la punct a lui Thomas, sunt tulburate de tinerețe, copilărie și aventuri pe plajă și pe mare. Aici l-am regăsit pe Hemingway, pescarul, într-un episod în care unul dintre băieți încearcă să prindă un pește sabie... o zi întreagă.
A doua parte, ne aduce în prim plan un Thomas Hudson bețiv. Totul se concentrează în jurul băuturilor, barurilor, amintirilor despre vremurile bune de altădată și a prostituatelor alungate din Cuba.
În ultima parte, ne întîlnim cu căpitanul de vas, pornit în urmărirea unui grup de soldați nemți eșuați de pe un submarin, care au făcut greșeala să masacreze un sat de pescari de pe o insulă din caraibe. O urmărire ca-n filme, dar nu pe autostradă ci pe mare, printre insule, stuf, păsări și soare. Am regăsit încă o dată geniul lui Hemingway, și am trăit cu el bucuria de a fi acolo, pe mare, în Caraibe, prin curentul golfului.
Din păcate, cartea nu a fost terminată, în sensul că nu a fost finisată. A fost publicată după moartea lui Hemingway. Există, în special în prima parte niște rupturi în firul epic. Apar și dispar personaje brusc, de nicăieri. Acesta este motivul pentru care îi acord doar nota 4,5, deși cartea este genială.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Lumea Sofiei - Jostein Gaarder
Editura Univers, 2006
|
|
|
Un orăşel de provincie în care nu se întâmplă nimic... sau cel puţin aşa pare, în prima jumătate. Un alt film de duzină! Cine te-a pus să te uiţi la el? Apoi lucrurile mărunte şi nesemnificative încep să se lege între ele şi să capete o nouă dimensiune: brusc te trezeşti în faţa celui mai bun film pe care l-ai văzut în ultima vreme!
Cam acelaÅŸi sentiment l-am avut citind Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaarder.
Sofie, este o elevă dintr-un orăşel din Norvegia, care la venirea acasă de la şcoală, primeşte prin poştă scrisori de la un necunoscut. Fără ştampile, fără timbre, fără expeditor. Scrisorile conţin lecţii de filosofie. Prin intermediul lor începi să-i cunoşti pe Democrit, Platon, Aristotel ş.a.m.d.
Aţi citi aşa ceva? Probabil că nu. Dar Jostein Gaarder ştie să introducă acel element de suspans care te atrage să mai citeşti o pagină şi apoi încă una. Parcă ceva, ceva nu e chiar în regulă cu aceste lecţii... Să fim serioşi, cine ar citi filosofie în locul unui thriller? Poate că nişte cărţi poşale trimise din Liban, pentru o misterioasă Hilde, de către tatăl ei, sau o veche oglindă fermecată, nu te lasă să închizi cartea. Ce să mai vorbim de coliba maiorului!
Noroc că filosofia celor din antichitate este chiar interesantă. Greul a venit când am ajuns pe la Kant şi pe la romantism. Recunosc că am dat bac-ul din filosofie, dar şi că era cât pe ce să-l pic! Profesorii cereau filosofia din manual nu filosofiile izvorâte din imaginaţia mea. Acum mi-am adus aminte de ce!
Dar a venit şi răsplata! În lumea Sofiei încep să se întâmple lucruri ciudate. La început mai timid, parcă, parcă desprinse din realitate. Doar sunt prezentate într-o carte, nu? Dar când personaje din poveşti încep să te salute prin pădure... Apoi totul se răstoarnă cu susul în jos. Nimic nu mai e ce a fost! Nici Sofie, nici Hilde şi nici maiorul.
V-am făcut curioşi? Nu e nici pe departe, curiozitatea pe care o trăieşti când te apropii de sfârşitul cărţii.
Iată ce este minunat la Jostein Gaarder: nu doar că a ştiut să lege o poveste pe marginea unui curs de filosofie, ci că această poveste constituie chiar exemplele care ilustrează cursul. Minunat!
Nota 4,9 e meritată pe deplin! Dacă nu era Kant, i-aş fi dat maximul.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
