|
|
 | | |
 |
Lumea Sofiei - Jostein Gaarder
Editura Univers, 2006
|
|
|
Un orăşel de provincie în care nu se întâmplă nimic... sau cel puţin aşa pare, în prima jumătate. Un alt film de duzină! Cine te-a pus să te uiţi la el? Apoi lucrurile mărunte şi nesemnificative încep să se lege între ele şi să capete o nouă dimensiune: brusc te trezeşti în faţa celui mai bun film pe care l-ai văzut în ultima vreme!
Cam acelaÅŸi sentiment l-am avut citind Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaarder.
Sofie, este o elevă dintr-un orăşel din Norvegia, care la venirea acasă de la şcoală, primeşte prin poştă scrisori de la un necunoscut. Fără ştampile, fără timbre, fără expeditor. Scrisorile conţin lecţii de filosofie. Prin intermediul lor începi să-i cunoşti pe Democrit, Platon, Aristotel ş.a.m.d.
Aţi citi aşa ceva? Probabil că nu. Dar Jostein Gaarder ştie să introducă acel element de suspans care te atrage să mai citeşti o pagină şi apoi încă una. Parcă ceva, ceva nu e chiar în regulă cu aceste lecţii... Să fim serioşi, cine ar citi filosofie în locul unui thriller? Poate că nişte cărţi poşale trimise din Liban, pentru o misterioasă Hilde, de către tatăl ei, sau o veche oglindă fermecată, nu te lasă să închizi cartea. Ce să mai vorbim de coliba maiorului!
Noroc că filosofia celor din antichitate este chiar interesantă. Greul a venit când am ajuns pe la Kant şi pe la romantism. Recunosc că am dat bac-ul din filosofie, dar şi că era cât pe ce să-l pic! Profesorii cereau filosofia din manual nu filosofiile izvorâte din imaginaţia mea. Acum mi-am adus aminte de ce!
Dar a venit şi răsplata! În lumea Sofiei încep să se întâmple lucruri ciudate. La început mai timid, parcă, parcă desprinse din realitate. Doar sunt prezentate într-o carte, nu? Dar când personaje din poveşti încep să te salute prin pădure... Apoi totul se răstoarnă cu susul în jos. Nimic nu mai e ce a fost! Nici Sofie, nici Hilde şi nici maiorul.
V-am făcut curioşi? Nu e nici pe departe, curiozitatea pe care o trăieşti când te apropii de sfârşitul cărţii.
Iată ce este minunat la Jostein Gaarder: nu doar că a ştiut să lege o poveste pe marginea unui curs de filosofie, ci că această poveste constituie chiar exemplele care ilustrează cursul. Minunat!
Nota 4,9 e meritată pe deplin! Dacă nu era Kant, i-aş fi dat maximul.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Operațiunea Praetorian - Thomas Cifford
Editura RAO International Publishing Company, 2008
|
|
|
Dacă te iei după titlu și după copertă ai crede că este o carte de război. Însă pasionații genului vor fi puțin dezamăgiți, pentru că scenele de război sunt destul de puține. Este vorba însă despre o poveste de dragoste, un triunghi amoros al cărui destin este influențat de cel de-al doilea război mondial.
Ne regăsim în Londra anului 1940, în plin sezon de bombardamente germane. Roger Godwin, un jurnalist american stă la o masă într-un restaurant împreună cu consilierul primului ministru, Monk Vardan, când o bombă lovește în apropiere, creând panică printre comeseni. Printre aceștia se află și Csilla, amanta ascunsă a lui Roger și soțul acesteia Max Hood. O ocazie numai bună pentru autor pentru a ne introduce în atmosfera acelor ani și a ne prezenta personajele principale ale cărții.
Și dacă vorbim despre atmosferă, Thomas Cifford se pricepe de minune la asta. Într-atât de mult intri în lumea calmă a britanicilor, încât uneori pierzi firul poveștii și te trezești într-o dilemă... despre ce era vorba de fapt? Prima parte din carte mi s-a părut chiar lălăită puțin, și am început să mă întreb unde este acțiunea promisă de titlu.
Încet, însă lucrurile încep să se adune și operațiunea Praetorian prinde contur. Scopul ei... să-l omoare pe Rommel, comandantul operațiunilor germane din Africa de Nord, un zeu al războiului, o personalitate care hotăra cursul războiului, un maestru al imaginii. Lucrurile devin mai interesante pe măsură ce trupa de comando condusă de Max Hood și avându-l în componență pe Roger Godwin intră într-o acțiune sinucigașă.
Deși pare sfârșitul, e doar începutul cărții. Amintirile din trecut încep să schimbe linia poveștii și descoperi că nimic din ce ai citit nu mai este la fel. Când termini cartea îți vine să o recitești... cu siguranță cu alți ochi. Din păcate finalul este o întorsătură clasică pentru un thriller modern, și strică puțin din farmecul cărții, care devine tot mai interesantă cu fiecare pagină pe care o parcurgi.
O carte în care alternează scenele de acțiune cu scenele de serenitate. O carte pe care o recomand celor ce îndrăgesc poveștile de dragoste din vreme de război. Eu îi acord nota 4, pentru micile scăpări de la început.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
