CrysSoft Literatisia - Business - Economie - ultima carte pe care am citit-o
 CATEGORII
Roman de aventuri
Poliţiste
De spionaj
Umor
Dezvoltare personală
Contemporani
Clasici
Business - Economie
De dragoste
Capă şi spadă
Istorie
Război
Enciclopedii - Dicționare
Horror
Ficțiune
 VIZITATORI
Adaugă comentariu
Managementul serviciilor - Alexandru Jivan
Editura Editura de Vest, 1998
     Am avut un profesor de matematică la facultate care avea un stil atât de ciudat de a vorbi, încât, la început, nu înțelegeam nimic din ceea ce spune. Apoi am început să mă obișnuiesc cu el și să-i înțeleg vorbele, dar logica lui tot nu o înțelegeam: copiam la xerox tot ce scria pe tablă. Culmea însă, când învățam pentru examen, cursurile lui și demonstraţiile în special mi se păreau foarte logice și clare.
     Același sentiment l-am avut citind această carte: chiar am început să-mi pun întrebări la un moment dat dacă nu e ceva în neregulă cu mine. Trebuia să recitesc paragrafele de 2-3 ori pentru a le înțelege: autorul a folosit fraze lungi, cu un vocabular foarte bogat. Practic mă pierdeam în text și pe nesimțite, mintea mea zbura aiurea. O carte exact opusă stilului anglo-saxon cu fraze scurte și la obiect.
     Dar totuși informațiile pe care mi le-a furnizat această carte mi se par foarte utile și foarte interesante, deși cartea a fost publicată cu zece ani în urmă. Acesta a fost motivul pentru care am mers până la capăt și nu am abandonat-o.
     La începutul cărții suntem puși în temă cu specificul serviciilor. Cum se deosebesc ele de producția industrială de bunuri materiale. Pe tot parcursul cărții apoi am întâlnit această paralelă, pentru a scoate în evidență în fiecare domeniul al managementului "specificitățile" serviciilor.
     Se vorbește foarte mult despre calitatea serviciilor, un termen pe atât de promovat și de care totuși ducem o lipsă tot mai acută în ziua de azi. Ajunge doar să ne gândim la serviciile de vânzări oferite de hypermarketuri: doamne ferește să întrebi vreun om de-al lor despre orice produs expus.
     Sunt expuse apoi relațiile cu piața: gestionarea aprovizionărilor și al transportului, managementul relațiilor cu beneficiarii, marketingul, concurența și nu în ultimul rând valoarea și prețul.
     Cel mai interesant capitol mi s-a părut cel referitor la managementul personalului: cum se fac angajările, cum este motivat personalul, cum sunt verificați angajații și cum le este măsurată munca depusă, cultura de întreprindere și caracteristicile cadrelor de conducere.
     Gestionarea optimă a resurselor este tema următorului capitol. Nu este uitată nici gestionarea și influențarea cererii. Ultimul capitol este dedicat managementului dezvoltării firmei de servicii și problemele pe care le poate aduce acest proces în deservirea clienților.
     Pentru informațiile primite i-aș acorda aprope nota maximă, dar pentru modul de expunere, mult prea "academic" îi acord doar nota 4, pentru că beneficiarii ei ar trebui să fie în primul rând oamenii de afaceri și apoi studenții și cadrele didactice.
Crystian   
 
 
Succesul în afaceri - Anastasios D. Karayiannis
Editura Economică, 1995
     Teoretic trebuia să o citesc înainte de a deveni întreprinzător. Dar mi-a prins bine și acum. Am avut ocazia să mă conving încă o dată că am ales calea cea dreaptă.
     Titlul Succesul în afaceri poate crea confuzie: această carte nu îți dă rețeta succesului, ci te ajută să-ți dai seama dacă ai vreo șansă să atingi succesul în afaceri. Te ajută să iei decizia de a renunța la slujba bine plătită și sigură, pentru a intra în jungla afacerilor. Dar te ajută și să nu iei această decizie: nu toată lumea este la fel. Nu toată lumea e menită să devină întreprinzător.
     Printre subiectele tratate de cartea Succesul în afaceri se numără: care sunt motivele pentru care ai dori să devii întreprinzător, care sunt avantajele și defectele tale din acest punct de vedere, cum influenţează mediul spiritul antreprenorial, ce vei face odată ajuns întreprinzător și cum îți vei conduce afacerea pentru a nu ajunge un eșec.
     Ce are deosebit această carte, spre deosebire de cele care ne inundă librăriile, este mediul în care are loc dezbaterea: Grecia. Aici am regăsit spațiul mioritic natal. Nu m-am simţit un străin citind despre o lume de vis a afacerilor, descrisă în cărțile americane.
     De exemplu, printre motivele pentru care ți-ai dori să devii întreprinzător se numără și "să fiu cineva" și "o fac și alții, de ce nu și eu". Am regăsit familia fericită, dorința de a scăpa de sărăcie, de a duce un trai mai bun, de a avea un anumit statut social. De a avea ce să pui pe masă copiilor. Și am regăsit mai puțin banul, singuratic, sinistru, ca unic obiectiv.
     Un alt capitol care mi-a plăcut mult, a fost cel legat de modul în care mediul influenţează spiritul întreprinzător. Unde te-ai născut, cum ți-ai petrecut copilăria, vârsta, cultura, experienţa și nu în ultimul rând rolul statului prin politicile economice aplicate. Din păcate, conform criteriilor din carte, România face parte din țările care nu încurajează spiritul întreprinzător. (Și te miri de ce se miră...)
     Pentru că m-am regăsit în această carte, pentru că e accesibilă tuturor, pentru că e apropiată de mediului românesc, îi ofer nota 4,8. Mi-au plăcut mult și chestionarele de la sfârșitul capitolelor care te ajută să rememorezi cele citite și să-ți descoperi imediat propria personalitate. Apreciez faptul că nu-i descurajează pe cei care se dovedesc a nu avea spiritul întreprinzător, ci le arată ce să îndrepte și ce le lipsește.
Crystian   
Pagina anterioară   

eXTReMe Tracker