|
|
 | | |
 |
Pan Wołodyjowsky - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
Țara arde și baba se piaptănă! Cam acesta este mesajul transmis de către Henryk Sienkiewicz în cel de al treilea volum al trilogiei sale închinat vremurilor bune din istoria Poloniei. Noroc cu o mână de viteji, care prin eforturi supraomenești reușesc să oprească înaintarea puhoiului otoman.
Din prea mult entuziasm, pentru a-i trezi din amorțeala cei cuprinse pe contemporani, Henryk Sienkiewicz ajustează puțin istoria în favoarea eroilor romanelor sale. Acest lucru îi aduce pe de o parte onoruri, dar și o mulțime de critici din partea specialiștilor, motiv pentru care în acest volum se îndepărtează mai puțin de la cursul istoriei. Prin urmare, deși vitejești, faptele nu mai au întotdeauna finalul fericit. De', viața nu e numai lapte și miere.
Un alt factor care influenţează acest roman este moartea soției autorului, care-l aruncă pe acesta în melancolie. Cel puțin în prima treime a romanului, faptele vitejești sălășuiesc mai mult în amintiri, iar dramele personale și poveștile de amor umplu paginile.
Dacă pe Skrzetuski, eroul primului roman din trilogie, îl regăsim aici fericit și cu o droaie de copii, Wołodyjowsky apare ca un personaj doborât de necazul morții bruște a logodnicei sale, retras la o mănăstire cu gândul de a-și închina restul vieții Domului. Noroc cu jupân Zagloba care, ca de obicei, aduce lucrurile pe făgașul normal prin vicleșugurile sale: îl ademenește în afara mănăstirii, îl îmbată și îl aruncă în brațele unei femei. Chiar dacă planurile de însurătoare nu ies de la început, precum unse, pe parcurs, Wołodyjowsky își găsește aleasa inimii în "haiducelul" Basia. Între cei doi se înfiripă o dragoste atât de mare că numai moartea îi va mai despărți...
Noua familie se mută la Chreptiów, o garnizoană de graniță, unde, cu câteva sute de oșteni aflați în subordine, aduc liniștea ținuturilor din zonă. Aici încep poveștile la gura focului în stilul lui Sadoveanu, dar nu despre vânătoare și peisaje mioritice, ci despre întâmplări din robie de la turci și tătari.
Încet, încet autorul scapă de melancolia de la începutul romanului și apare acțiunea în toată splendoarea ei: trădări, crime, violuri, jafuri, tâlhari, răpiri, culminând cu atacul oastei otomane asupra cetății Kamieniec.
În carte este descrisă și o incursiune a trupelor polone în Moldova: un teritoriu cam sălbatic, împânzit de codrii și controlat de turci... hmmm. Mă rog, fiecare cu istoria și orgoliile lui. (Vorbim despre anii 1670...)
Deși prima parte a fost puțin cam plictisitoare, partea a doua a romanului l-a adus în scenă pe adevăratul Henryk Sienkiewicz, un scriitor de marcă, nu doar al Poloniei, ci al întregii omeniri. Pentru acest lucru îi acord romanului nota 4,4.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Dragostra nu moare - Maitreyi Devi
Editura Amaltea, 1999
|
|
|
În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
