|
 |  |  |
 |
Cel mai bogat om din Babilon - George S. Clason
Editura Amaltea, 2004
|
|
 |
Cine nu a auzit de Babilon? Dar cu toate că astăzi au rămas puţine vestigii arheologice ce-i aparţin, măreţia lui a dăinuit peste milenii. Oricât am urî (sau iubi) banii, aceştia au fost mijlocul care au asigurat şi bogăţia Babilonului, în special prin dezvoltarea comerţului în zonă.
Este interesant cum s-au păstrat din acele timpuri biblice legile de bază ale lumii financiare, deşi lumea în care trăim s-a schimbat atât de mult. Cea mai importantă, după mine: "Banul la ban trage!" - deşi nu o veţi găsi descrisă sub această formă în carte.
Cartea în sine este o culegere de parabole - babiloniene -, asemănătoare unor poveşti pentru copii. Chiar ar putea fi folosite ca lectură pentru cei mari şi mici deopotrivă, pentru că nu le lipseşte nici acţiunea şi nici happy end-ul. Cetăţeni simplii, scribi, sclavi, conducători de caravane, negustori, cămătari, hoţi, bogătaşi, nimic nu lipseşte din ingredientele unei poveşti cu aer oriental din 1001 de nopţi.
Am observat totuşi o diferenţă faţă de tendinţa actuală: dacă scopul cărţii este să te scape de datorii şi să te îmbogăţească, prin acumulare de capital, investiţii profitabile dar şi asigurate, astăzi dimpotrivă, scopul este să devii cât mai datornic, printr-o iluzie a zicalei mai sus menţionate: câştigă pe banii altora... ai băncilor. Da, băncile câştigă! Cât despre tine... trebuie să câştigi nu numai partea ta, dar şi cea a băncilor. Au ajuns cămătarii la putere?
Cel puţin cartea ne învaţă cum să scăpăm de ei, dar... e nevoie de multă, multă disciplină personală, să rezişti tentaţiilor ce ne înconjoară. Dar finalul fericit promis, merită tot efortul!
Pentru că mi-a înlăturat îndoielile despre legile lumii financiare care duc la succes şi pentru că în acest fel îmi determină cursul vieţii îi ofer nota maximă 5! Citiţi-o şi voi: o lectură plăcută şi uşoară la ceas de seară, şi apoi... cugetaţi!
|
 |
Crystian
|
| |
|
 |
Camera 13 - Edgar Wallace
Editura Karo Tour,
|
|
 |
Am citit-o pe nerăsuflate! De mult nu am mai citit un roman poliţist cu atâta plăcere. Pe când crezi că ai în faţă întreaga scenă a acţiunii, Edgar Wallace te uimeşte şi schimbă radical lucrurile. Şi o ţine tot aşa până la ultima pagină... Cartea este plină de indicii, dar nu şti de fapt care este scopul final: faci tot timpul noi scenarii. Personajele negative le cunoşti încă de la primele capitole, dar acest lucru îţi ridică şi mai multe semne de întrebare.
Johnny este un puşcăriaş, închis pe nedrept, spune el, pentru că ar fi trucat un cal la curse. A intrat în puşcărie ca urmare a unui complot pus la cale de către tânărul Jeff Legg, pentru a-l despărţi de Mara. Nu pentru că ar fi fost gelos, ci pentru a scăpa de unul dintre cei mai mari dușmani ai tatălui său, Emmanuel Legg. Mai mult, și tatăl Marei era pe lista neagră, alături de Johnny. Toţi de la primul până la ultimul o gaşcă de răufăcători.
Tatăl Marei, Peter Kane este banditul clasic care încearcă să devină un om curat şi să iasă din afaceri. De trecutul său ştiu doar poliţiştii, care însă nu au reuşit să-l prindă cu adevărat niciodată. Şi mai ştiu foştii amici, care acum fie îi sunt duşmani, cum este Emmanuel Legg, fie prieteni.
Jeff Legg, profită de faptul că aproape nimeni nu-i cunoaşte identitatea, şi dându-se drept un maior canadian intră în graţiile dușmanului lui, Peter Kane. Atât de bine își joacă rolul, încât Peter Kane îşi mărită fata după el. Pentru a fi sigur de reuşită, Jeff Legg, îşi trimite adevărata soţie, Lila, să se angajeze ca servitoare la casa lui Peter Kane.
La o zi după ieşirea din închisoare, Johnny, îi face o vizită lui Peter Kane. Nu mare îi mirarea când aude că Mara tocmai s-a căsătorit cu maiorul canadian. Dar şi mai uimit este când îl vede pe maior şi îşi dă seama de adevăratul complot pus la cale împotriva lor, de către Jeff.
Toate acestea ne sunt dezvăluite în primele două capitole... şi o ţine tot aşa încă treizeci. Trebuie să o citiţi, pentru că merită!
Îi ofer nota 4,5 pentru seara minunată petrecută lecturând-o. Nu maxim pentru că Edgar Wallace a insistat prea mult asupra unor indicii care mi-au sugerat în cele din urmă sfârşitul cărţii. (Poate am citit prea multe romane poliţiste :-) )
|
 |
Crystian
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|