|
|
 | | |
 |
Dragostra nu moare - Maitreyi Devi
Editura Amaltea, 1999
|
|
|
În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Åžtafeta - Rodica Ojog-BraÅŸoveanu
Editura Albatros, 1981
|
|
|
Un roman poliţist atipic: pe tot parcursul romanului echipa de "milițieni" asistă practic neputincioasă la desfășurarea evenimentelor, deși răscolesc Bucureștiul, în căutarea unei bombe.
Totul începe când Andrei Gogan, privilegiat al soartei pe post de gestionar la magazinul de obiecte de artă, Artex, se hotărăște să-și arunce în aer magazinul în noaptea de revelion. Dacă nu v-ați prins încă, acțiunea se întâmpla pe vremea comuniștilor, când toate erau ale poporului, deci și magazinul. Prin urmare mare pagubă nu era, atâta tot că prin acestă metodă inedită scăpa de un control de la procuratură care ar fi descoperit mari lipsuri din gestiune.
Apare în scenă o altă privilegiată a soartei, reprezentată a burgheziei decăzute, Corina, o întreținută cu fițe, amanta lui Andrei Gogan, cea care i-a dat o mână de ajutor la furtul din avutul național. Pusă în fața inevitabilului sfârșit al traiului îndestulat, ea se lasă convinsă să plaseze bomba, ascunsă într-un casetofon, în magazinul Artex.
Cum însă, pe vremea aceea un casetofon era un lucru de mare valoare, mai ales într-o noapte de revelion, supraveghetorul Ionel Florea ia cu el casetofonul, "uitat" în magazin de numita Corina.
Din păcate, Corina vede cum Ionel Florea se urcă într-un taxi cu casetofonul "prelucrat", și de aici începe nebunia: Corina se sperie la gândul că poate deveni părtașă la o crimă și intră într-o criză de nervi; Andrei Gogan încearcă să o omoare pentru a scăpa de ea; intervine miliția care o salvează pe Corina și de la care află întreaga târășenie.
Cazul ajunge în regim de urgență la colonelul Dăneț, care nu încetează nici o secundă să se mai mire de năravurile tinerilor din ziua de astăzi, expuse în special în noaptea de trecere dintre ani. Acesta își adună de urgență colectivul și pleacă în urmărirea celor două fire: a bombei din casetofon și a lui Andrei Gogan.
Și dau repede de Ionel Florea, dar... acesta uitase casetofonul pe drum, în taxi. Și cum pe vremea aceea stațiile în taxiuri erau și ele lucruri rare... Găsesc apoi taxiul, dar nu și casetofonul care ajunsese în posesia unor pensionari... a fiului acestora... și ștafeta continuă tot așa, sub ochii neputincioși ai milițienilor, până la sfârșitul cărții. Adică până dimineața devreme, când se ajunge într-un autocar plin cu copii. Iar ceasul bombei ticăie...
Îi acord nota 4,3 pentru că mi-a adus aminte de anii copilăriei comuniste și pentru suspans. Dar parcă prin prea multe mâini a trecut casetofonul acela fără să-l pornească nimeni. Mai dă-o încolo de treabă, doar era noaptea de revelion. Ce chef e ăla fără muzică?
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
