|
|
 | | |
 |
Egipteanul - Mika Waltari
Editura Polirom, 2008
|
|
|
O carte interesantă. Este vorba despre "autobiografia" unui medic, Sinuhe, ce a trăit cu 1.300 de ani înainte de nașterea lui Hristos, pe vremea când a început declinul marelui imperiu egiptean.
Amintirile lui încep cu copilăria petrecută în casa unui medic, Senmut și a soției acestuia Kipa. Aceștia l-au găsit pe când avea doar câteva zile, într-un coș abandonat pe Nil. Mai târziu avea să afle că are toate șansele să fie tocmai fiul marelui faraon. Dar acest lucru va rămâne o necunoscută pentru tot restul vieții lui, chiar dacă acțiunile lui vor hotărî destinul Egiptului.
Soarta îl ajută pe Sinuhe să devină medic la Casa Vieții din templul lui Amon, un zeu la modă în acele vremuri. Apoi printr-o conjunctură fericită ia parte la o trepanație, o mică operație pe creier, aplicată faraonului, ca remediu final. Acest lucru îl face faimos și îl aduce în preajma unui om important pentru viitorul Egiptului, Horemheb.
Apoi aceași soarta îl împinge și în brațele unei profitoare care-l lasă fără avere și fără părinți și îl alungă din Egipt împreună cu slujitorul său Kaptah. Rău pentru el, bine pentru noi: începem să cunoaştem lumea antică din jurul Egiptului: Siria, Ierusalim, Babilon, Creta și alte câteva locuri și neamuri pierdute în negura timpului. Este și momentul ca autorul să ne dezvăluie deșertăciunea zeilor și înșelătoriile preoților, dar și nevoia oamenilor de a crede în ceva: chiar și într-un taur mort.
Întoarcerea lui Sinuhe în Egipt aduce cu sine momentul de glorie al faraonului Akhenaton, adept al unui nou zeu Aton, ocazie cu care autorul ne face cunoscut faptul că poporul încă nu era pregătit pentru venirea lui zeu nobil (conceptele lui Aton seamănă izbitor cu cele ale lui Isus).
De altfel cartea este plină de idei filosofice, iar personajele sunt de la mic la mare mari oratori, cunoscători în arta destinului și a vieții. Au fost multe discursuri care mi-au plăcut, dar cel care m-a uns la suflet a fost a lui Kaptah, care în timp a ajuns să fie la rândul lui om liber și stăpân. El zice că e mult mai bine pentru un stăpân să aibă muncitori decât sclavi. Un muncitor lucrează toată ziua pentru un salar de mizerie, după care nu mai ai nici o treabă cu el, pe când un sclav... he, he... dă-i de mâncare, asigură-i un cămin, ai grijă să fie sănătos. În plus nu are nici o motivație să lucreze, își fură stăpânul pe toate căile. Ce mai, e mult mai bine să fi sclav decât un muncitor salariat.
Și cel mai comic discurs: între un bărbat și o femeie care se ceartă să nu te bagi că ajungi să te pui rău cu amândoi.
Vreți să mai auziți și altele asemenea? Citiți cartea lui Mika Waltari că merită! Eu îi acord nota 4,5 pentru că personajele nu sunt realistice, dar discursurile și acțiunile lor își merită toți banii.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Aventurile echipajului Dox - Cutremur la Yokohama - Peter Gontran
Editura Marist, 2004
|
|
|
Ceea ce îmi place la această serie, sunt informațiile pe care le descoperi despre diverse locuri și animale. Ele se împletesc armonios în firul povestirii, dar apar și ca mici suplimente la începutul și la sfârşitul cărții. Poate că povestea detectivilor o uiți, bombardat de atâtea și atâtea cazuri pe care le citești, le auzi sau le vezi la știri sau în filme. Dar aceste informații de cultură generală îți revin mereu în amintire, prin farmecul și ineditul lor.
Știați de exemplu că pe„ștele fugu produce o otravă care administrată unei persoane cauzează o paralizie totală. Persoana devine asemeni unui cadavru, deși este perfect conștientă. Ce plăcere poți simți când te îndrepți spre un crematoriu în starea asta... brrrr...
Eroii noștrii Farrow, Bertram și Pongo au ajuns în acestă situație neplăcută. Dar până să ajungă în situația asta, ne-au făcut cunoștință cu Japonia, în călătoria lor spre Yokohama. Au fost chemați acolo de atașatul naval al coroanei în Extremul Orient, lordul Caraval, care le-a și sponsorizat substanțial călătoria.
I-a chemat pe celebrii detectivi pentru a dezlega un misterul morții subite a nepoatei sale... și a reapariției sale. Poate părea o coincidență, o persoană care seamănă foarte mult cu nepoata, ați putea spune. La fel s-a gândit și lordul Caraval. Însă persoanele care au văzut-o o cunoșteau mult prea bine pentru a cădea în plasa unei asemenea confuzii. S-a mai adăugat și un telefon disperat primit de lord direct de la nepoată.
Micul grup de detectivi este rapid copleșit de dușmani necunoscuți, care le administrează otrava mai sus amintită. Lucrurile încep să o ia razna, interesele ascunse încep să iasă la suprafață, iar elementele negative atacă furibunde.
Cutremurului din Yokohama îi acord nota 3,5 mai mult pentru informațiile oferite. Pentru că autorul a vrut să introducă mai mult dramatism în carte, povestea devine simplă și previzibilă. Însă per ansamblu o recomand cu căldură pentru o lectură plăcută de două-trei ore.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
