CrysSoft Literatisia - ultima carte pe care am citit-o
 CATEGORII
Roman de aventuri
Poliţiste
De spionaj
Umor
Dezvoltare personală
Contemporani
Clasici
Business - Economie
De dragoste
Capă şi spadă
Istorie
Război
Enciclopedii - Dicționare
Horror
Ficțiune
 VIZITATORI
Adaugă comentariu
Cele mai bune bancuri cu părinţi
Editura C&A Hiparion , 2005
     Citind cea de-a 105-a carte a colecţiei Biblioteca pentru toţi glumeţii, stai şi te întrebi de unde mai poate Ion Marinescu să le mai găsească? Numărul acesta impresionant de bancuri dovedeşte încă o dată că poporul român este o sursă inepuizabilă de umor. E adevărat că unele bancuri sunt reluate din alte cărţi anterioare ale colecţiei şi adaptate noului subiect, dar tot nu-ţi poţi stăpâni acel zâmbet care-ţi apare pe buze, la năzbâtiile pe care le pot debita părinţii la întrebările copiilor.
     Formatul mic al cărţii are avantajul că o poţi ţine în buzunar şi să o deschizi oricând ai câteva momente de aşteptare: eu am citit-o în maxi-taxi, călătorind în diferite direcţii, prin Tg. Mureş. Cei din Tg. Mureş ştiu că pe aici nu prea citeşte lumea în mijloacele de transport; poate distanţele sunt prea scurte. Aşa că vă puteţi imagina un om binedispus într-o grămadă de oameni mohorâţi, obosiţi şi mult prea serioşi: "ăsta-i sărit de pe fix!".
     Pentru că mi-a adus încă o dată bucurie în suflet, îi dau cărţii Cele mai bune bancuri cu părinţi nota 2,5.
Crystian   
 
 
Trilogia New York-ului - Paul Auster
Editura Univers - Colecţia Cotidianul, 2007
     La început m-am aşteptat să fie ceva în genul Misterele Parisului sau Misterele Romei, chiar dacă în variantă contemporană. După ce am am început să citesc primele pagini am crezut că sunt trei romane poliţiste... dar m-am înşelat încă o dată. Atât de tare încât m-am dus pe net să văd dacă sigur nu mă înşel!
     Toate cele trei povestiri, Oraşul de sticlă, Fantome şi Camera încuiată încep precum nişte romane poliţiste clasice: apare în scenă detectivul care este chemat să rezolve un caz clasic, asigurarea protecţiei, o urmărire clasică, o dispariţie. Însă rezolvarea cazurilor nu prezintă nici un interes, sau dimpotrivă. Depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile.
     Acţiunea se concentrează asupra detectivilor, care preocupaţi de cazuri ajung să confunde propria viaţă cu viaţa cazului, ajungând la căderi nervoase, cu percepţii greşite ale realităţii. Citindu-le începi să-i înţelegi pe cei ce suferă de sindromul biropat... oare prezint şi eu simptomele? Dacă nu, sigur sunt pe drumul cel bun.
     Autorului îi place să se joace cu cuvintele, folosind elemente comune între cele trei povestiri: caietul roşu, folosit de detectivi pentru a-şi face notiţele, aluzii la celelalte cazuri din romanele paralele şi chiar propriul nume. În ultimul roman, se face referire la detectivul din primul roman, mai bine zis la o imagine a lui, care oferă o posibilă explicaţie a dispariţiei lui.
     Apropo, în două dintre cele trei romane, detectivii sunt scriitori. Primul este chemat din întâmplare în locul unui detectiv real (numit Paul Auster). În cel de-al doilea, detectivul are înclinaţii scriitoriceşti. Un adevărat festin literar!
     Pentru schimbările spectaculoase de situaţii şi pentru că m-a pus pe gânduri îi ofer nota 4,5.
Crystian   
   Pagina următoare

eXTReMe Tracker