|
|
 | | |
 |
Morții vii - David Bolchover
Editura CODECS, 2006
|
|
|
M-am înșelat când am cumpărat această carte: "crudul adevăr despre viața de birou". Mă așteptam să citesc despre oameni ca mine: "rupți de lume, duși dintre noi". Adică stai pe scan zi și o parte din noapte, fără sâmbete, fără duminici, fără concedii ani de zile, faci febră musculară când ieși la o plimbare de o jumătate de oră, ai în cap numai planuri de dezvoltare și ești într-o continuă căutare de soluții la probleme și ai vrea să te îmbogățești într-o zi de la o idee genială. Nu mai ai timp să socializezi, să ieși cu prietenii la o bere...
Nu, nu este vorba despre specia aceasta de sclavi ai muncii legați de scan. Este vorba despre cei care stau doar 8 ore pe scaun, obligați, nu de nevoie, au concedii, socializează, merg în concedii pentru că au bani destui ce să mai vorbim despre concedii medicale pentru motive presupuse. Trimit toată ziua mailuri cu bancuri și poze deochiate, stau pe messenger și au cele mai tari pagini pe siturile de socializare, ba își critică firma pe câte un blog să fie în trend, că de... au timp și se plictisesc de mama focului. Se zice că unul chiar a murit de plictiseală în timp ce era la birou și nu a observat nimeni zile întregi... Unii chiar au timp să-și pună pe net partidele de amor cu colegele de birou...
David Bolchover a făcut parte dintre aceștia o bună bucată de vreme, de unde s-a și inspirat pentru a scrie cartea de față. A numit această categorie Morții vii. Plătit să stai degeaba. Unde? În multinaționale, corporații, în general, în zona de mijloc printre funcționari sau în departamente făcute să dea bine și fără nici o utilitate. Și mai este o categorie... pe la stat... că de aia îi și spune "stat"...
Încă în România e greu să-ți imaginezi așa ceva, dar cică prin Marea Britanie, de atâta plictiseală au început să renunțe la job-urile călduțe și să devină întreprinzători... fraierii nu știu ce îi așteaptă :)
O carte captivantă, bine documentată. Unui manager îi și arată cum îi poate depista pe acești pierde-vară din firma lui și cum poate scăpa de ei. Am citit mai mult de jumătate din ea dintr-o răsuflare. Mi-am adus aminte că am întâlnit și eu o groază de astfel de oameni, foarte ocupați... o oră, poate două pe zi, o zi, poate două pe lună. Cunosc un caz în care persoana în cauză angajează lunar două zile un specialist să-i facă treaba! Incredibil!
Dar au venit și concluziile și iar am fost dezamăgit: corporațiile vor fi scuturate din temelii de concurență, adică de micii întreprinzători, și de voie de nevoie vor trebui să scape de această pleavă. Să fim serioși! Pe ce lume trăiește David Bolchover? Poate nu știe că dispar micii întreprinzători omorâți pe bandă rulantă de avalanșa de legi, făcute de state și UE cu consultanță de la corporații. Apare un domeniu în care microîntreprinderile pot concura o corporație... nici o problemă, apare în scurt timp și legea care impune niște reguli noi... vezi doamne să ajute populația, să păzească mediu ș.a.m.d.! Despre ce concurență vorbește?
Una cu alta, o carte interesantă... păcat că cine ar trebui să o citească, probabil o vor ignora total. Pentru subiectul ales și pentru documentare îi acord nota 4,1. O carte bine scrisă.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Magicianul - John Fowles
Editura Adevărul Holding, 2011
|
|
|
Recunosc că, după ce am terminat de citit această carte, m-am dus pe Internet și am început să caut... ceva lipsea... prea am rămas cu ochii în ceață. Și am rămas surprins de numărul mare de comentarii găsite. De aceleași întrebări puse și de către alți cititori. Explicația: păi tocmai acesta este scopul cărții, și se pare că i-a reușit de minune. Culmea e că autorul recunoaște în introducere că a fost mai explicit în această ediție, față de edițiile anterioare.
Nicholas Urfe este un tânăr rebel. Tratează totul cu indiferență, cinism și superficialitate, drept pentru care rămâne un însingurat. Pentru că nu-și găsește locul în societatea londoneză de la începuturile anilor 50, profită de ocazia care i se ivește de a pleca pe insula Phraxos din Grecia, pentru a preda limba engleză la un liceu de băieți. Înainte de a pleca însă, are o scurtă relație cu Alison, o tânără australiancă. Deși nici unul dintre cei doi nu este genul fidel, totuși se îndrăgostesc unul de celălalt, dar nici unul dintre ei nu vrea să recunoască acest lucru.
Pe insula Phraxos, un loc izolat de restul lumii, Nicholas cunoaște un personaj ciudat, Maurice Conchis. Acesta îl supune pe Nicholas unui joc psihologic, greu de imaginat, dar realistic. Nu doar pe Nicholas îl domină ci și pe cititor: cu fiecare pagină ești tot mai dornic să afli ce se întâmplă mai departe. Și surprizele se țin lanț.
Din manipulator, Nicholas ajunge să fie manipulat, să-și schimbe radical opiniile, să fie la un pas de sinucidere. I se înscenează moartea lui Alison și se îndrăgostește de un personaj fictiv, de o actriță. Realitatea i se prezintă ca fiind falsă și imaginarul ca fiind real. Corespondența îi este interceptată și orice legătură cu lumea externă este foarte bine controlată.
Nicholas află în cele din urmă că el este doar subiectul unui experiment de natură psihologică, care se repetă an de an, de fiecare dată cu un alt cobai. Pentru această manipulare a psihicului dusă la extram, Maurice, magicianul, dispune de sume imense de bani, de puneri în scenă cu actori angajați și de un har personal pe care-l mai întâlnești doar la vrăjitoare (apropo de pățania Oanei Zăvoranu).
Ca și cititor ești la fel de fermecat și de manipulat: nu mai ști ce este real și ce este teatru... și la final ești lăsat în ceață. Cel puțin ăsta este primul sentiment. Apoi îți dai seama că autorul ți-a spus tot timpul adevărul, dar erai prea ocupat de acțiune ca să ști să citești indiciile. Cei care au citit-o de mai multe ori, spun că de fiecare dată au mai descoperit câte ceva. (Cartea este plină de aluzii la personaje și întâmplări din mitologia greacă și din literatura universală. Unii o și condamnă din acest motiv pentru că este prea încărcată cu detalii).
O carte minunată pe care vă invit să o citiți dacă vă place suspansul, finalurile nedefinite și... să fiți manipulați. Trebuie să recunosc că pe alocuri cultura mea generală nu a făcut față aluziilor, și dacă o mai citesc încă o dată o voi face probabil cu alți ochi, pentru a descoperi lucruri noi. Îi acord nota 4,7.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
