|
|
 | | |
 |
Anastasia - Colin Falconer
Editura Aldo Press,
|
|
|
Dacă scoţi din cărţile lui Colin Falconer personajele principale şi acţiunea, rămâi cu istoria reală pe care acesta îşi construieşte apoi intrigile. La fel se întâmplă şi în Anastasia în care regăsim o Rusie în plin proces revoluţionar, un Shanghai asaltat de emigranţii ruşi şi bogătaşii occidentali, cu corupţie şi prostituate, Germania între cele două războaie mondiale, unde sărăcia e un teren fertil pentru viitorul Hitler şi în fine New York unde până şi secretarele se îmbogăţesc peste noapte la bursă înainte de marele crash financiar.
Este interesantă abordarea: dacă de obicei vedem acţiunea unei cărţi prin ochii povestitorului sau a personajului principal, de data aceasta acţiunea ne este redată în mare măsură sub forma a două jurnale simulate, cel al Anastasiei şi cel a lui Michael. Alternanţa celor două jurnale ne dezvăluie o Anastasie nehotărâtă, ajunsă în pragul sinuciderii şi purtată de val, "încotro bate vântul", căreia îi place să se creadă prinţesa rusă, deşi a uitat totul în urma traumatismelor cauzate de măcelul familiei ei.
Interesant este că, contrar aşteptărilor, ea nu are multe flash-uri din trecut. Faptul că ea este adevărata Anastasia ne este indus de către atitudinea ei, educaţia care iese la iveală în ipostaze neaşteptate, limba rusă pe care o vorbeşte. Şi pe când chiar cititorul începe să aibă el însuşi îndoieli asupra identităţii, apare acel cuvânt care schimbă cursul acţiunii - cheia către averea ţarului Nicolae.
Pe de altă parte, îl regăsim pe Michael, tipul de jurnalist bun în meseria sa, dar căruia îi place şi viaţa de noapte, cu băutură şi femei, care fuge de destinul său alături de familia sa înstărită.
Două destine opuse, o fată săracă care se visează prinţesă, şi un băiat bogat care fuge de avuţia lui. Se iubesc şi se urăsc în acelaşi timp, şi, deşi încearcă mai tot timpul să fugă unul de celălalt, viaţa îi readuce din nou, iar şi iar, împreună.
Mie mi-a plăcut mult cartea, ca de altfel toate cărţile lui Colin Falconer, şi îi dau o notă de 4,9, pentru că deşi este o capodoperă nu atinge nivelul din Furie sau Harem.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Åžtafeta - Rodica Ojog-BraÅŸoveanu
Editura Albatros, 1981
|
|
|
Un roman poliţist atipic: pe tot parcursul romanului echipa de "milițieni" asistă practic neputincioasă la desfășurarea evenimentelor, deși răscolesc Bucureștiul, în căutarea unei bombe.
Totul începe când Andrei Gogan, privilegiat al soartei pe post de gestionar la magazinul de obiecte de artă, Artex, se hotărăște să-și arunce în aer magazinul în noaptea de revelion. Dacă nu v-ați prins încă, acțiunea se întâmpla pe vremea comuniștilor, când toate erau ale poporului, deci și magazinul. Prin urmare mare pagubă nu era, atâta tot că prin acestă metodă inedită scăpa de un control de la procuratură care ar fi descoperit mari lipsuri din gestiune.
Apare în scenă o altă privilegiată a soartei, reprezentată a burgheziei decăzute, Corina, o întreținută cu fițe, amanta lui Andrei Gogan, cea care i-a dat o mână de ajutor la furtul din avutul național. Pusă în fața inevitabilului sfârșit al traiului îndestulat, ea se lasă convinsă să plaseze bomba, ascunsă într-un casetofon, în magazinul Artex.
Cum însă, pe vremea aceea un casetofon era un lucru de mare valoare, mai ales într-o noapte de revelion, supraveghetorul Ionel Florea ia cu el casetofonul, "uitat" în magazin de numita Corina.
Din păcate, Corina vede cum Ionel Florea se urcă într-un taxi cu casetofonul "prelucrat", și de aici începe nebunia: Corina se sperie la gândul că poate deveni părtașă la o crimă și intră într-o criză de nervi; Andrei Gogan încearcă să o omoare pentru a scăpa de ea; intervine miliția care o salvează pe Corina și de la care află întreaga târășenie.
Cazul ajunge în regim de urgență la colonelul Dăneț, care nu încetează nici o secundă să se mai mire de năravurile tinerilor din ziua de astăzi, expuse în special în noaptea de trecere dintre ani. Acesta își adună de urgență colectivul și pleacă în urmărirea celor două fire: a bombei din casetofon și a lui Andrei Gogan.
Și dau repede de Ionel Florea, dar... acesta uitase casetofonul pe drum, în taxi. Și cum pe vremea aceea stațiile în taxiuri erau și ele lucruri rare... Găsesc apoi taxiul, dar nu și casetofonul care ajunsese în posesia unor pensionari... a fiului acestora... și ștafeta continuă tot așa, sub ochii neputincioși ai milițienilor, până la sfârșitul cărții. Adică până dimineața devreme, când se ajunge într-un autocar plin cu copii. Iar ceasul bombei ticăie...
Îi acord nota 4,3 pentru că mi-a adus aminte de anii copilăriei comuniste și pentru suspans. Dar parcă prin prea multe mâini a trecut casetofonul acela fără să-l pornească nimeni. Mai dă-o încolo de treabă, doar era noaptea de revelion. Ce chef e ăla fără muzică?
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
