|
|
 | | |
 |
Cele mai bune bancuri cu părinţi
Editura C&A Hiparion , 2005
|
|
|
Citind cea de-a 105-a carte a colecţiei Biblioteca pentru toţi glumeţii, stai şi te întrebi de unde mai poate Ion Marinescu să le mai găsească? Numărul acesta impresionant de bancuri dovedeşte încă o dată că poporul român este o sursă inepuizabilă de umor. E adevărat că unele bancuri sunt reluate din alte cărţi anterioare ale colecţiei şi adaptate noului subiect, dar tot nu-ţi poţi stăpâni acel zâmbet care-ţi apare pe buze, la năzbâtiile pe care le pot debita părinţii la întrebările copiilor.
Formatul mic al cărţii are avantajul că o poţi ţine în buzunar şi să o deschizi oricând ai câteva momente de aşteptare: eu am citit-o în maxi-taxi, călătorind în diferite direcţii, prin Tg. Mureş. Cei din Tg. Mureş ştiu că pe aici nu prea citeşte lumea în mijloacele de transport; poate distanţele sunt prea scurte. Aşa că vă puteţi imagina un om binedispus într-o grămadă de oameni mohorâţi, obosiţi şi mult prea serioşi: "ăsta-i sărit de pe fix!".
Pentru că mi-a adus încă o dată bucurie în suflet, îi dau cărţii Cele mai bune bancuri cu părinţi nota 2,5.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Dragostra nu moare - Maitreyi Devi
Editura Amaltea, 1999
|
|
|
În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
