|
|
 | | |
 |
Cele mai bune bancuri cu aviatori ÅŸi paraÅŸutiÅŸti
Editura C&A Hiparion, 2005
|
|
|
Nu am zburat încă cu avionul. Era cât pe ce prin clasa a patra, dar s-a anulat zborul. Dar chiar dacă nu am zburat decât de la primul etaj, pe geam, nu am putut să nu mă bucur de seria de bancuri despre aviatori şi paraşutişti!
E interesant cum doar trei, patru rânduri umoristice te pot înălţa la mii de metri altitudine... oare de asta mi se spunea că sunt mai tot timpul cu capul în nori, când citeam această carte?
Şi cum nimic nu e mai tragic decât un accident de avion, parcă pentru a echilibra situaţia, bancurile despre motoare care cedează, piloţi picaţi din nori, stewardeze blonde şi pasageri puşi pe şotii sunt cu atât mai haioase. În cele din urmă cu mic cu mare îşi iau - sau nu - paraşutele şi se aruncă în gol. Toată lumea e ameţită de picaj sau de alcool, dar veselă şi fericită.
Nu scapă din colecţie nici chiloţii moldovenilor, răspunsurile elevului Bulă despre aeronautică sau dialogurile de la popotă. Iar când începe competiţia dintre americani, ruşi şi români în construcţia de avioane, doar turnul de control le mai domoleşte avântul.
Pentru că hazul s-a desprins încă o dată de la sol, dau acestei cărţi nota 2,7 şi aştept cu nerăbdare aterizarea următoarelor cărţi din serie.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Trilogia New York-ului - Paul Auster
Editura Univers - Colecţia Cotidianul, 2007
|
|
|
La început m-am aşteptat să fie ceva în genul Misterele Parisului sau Misterele Romei, chiar dacă în variantă contemporană. După ce am am început să citesc primele pagini am crezut că sunt trei romane poliţiste... dar m-am înşelat încă o dată. Atât de tare încât m-am dus pe net să văd dacă sigur nu mă înşel!
Toate cele trei povestiri, Oraşul de sticlă, Fantome şi Camera încuiată încep precum nişte romane poliţiste clasice: apare în scenă detectivul care este chemat să rezolve un caz clasic, asigurarea protecţiei, o urmărire clasică, o dispariţie. Însă rezolvarea cazurilor nu prezintă nici un interes, sau dimpotrivă. Depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile.
Acţiunea se concentrează asupra detectivilor, care preocupaţi de cazuri ajung să confunde propria viaţă cu viaţa cazului, ajungând la căderi nervoase, cu percepţii greşite ale realităţii. Citindu-le începi să-i înţelegi pe cei ce suferă de sindromul biropat... oare prezint şi eu simptomele? Dacă nu, sigur sunt pe drumul cel bun.
Autorului îi place să se joace cu cuvintele, folosind elemente comune între cele trei povestiri: caietul roşu, folosit de detectivi pentru a-şi face notiţele, aluzii la celelalte cazuri din romanele paralele şi chiar propriul nume. În ultimul roman, se face referire la detectivul din primul roman, mai bine zis la o imagine a lui, care oferă o posibilă explicaţie a dispariţiei lui.
Apropo, în două dintre cele trei romane, detectivii sunt scriitori. Primul este chemat din întâmplare în locul unui detectiv real (numit Paul Auster). În cel de-al doilea, detectivul are înclinaţii scriitoriceşti. Un adevărat festin literar!
Pentru schimbările spectaculoase de situaţii şi pentru că m-a pus pe gânduri îi ofer nota 4,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
