|
|
 |  |  |
 |
Romantica - Dragoste la prima vedere
Editura Hiparion, 2002
|
|
 |
Nu are autor... cel puţin eu nu l-am găsit. Este o frumoasă povestioară de dragoste în stil Sandra Brown, pe care o citești într-o după amiază de primăvară ca să-ți mai răcorești sufletul după muncă. Mult mai bine decât să te uiți la telenovele. Și este într-un singur episod.
Helen Hartmann, o femeie de bani gata, nu are de lucru și îl trimite pe soțul ei, Rick, să o viziteze pe buna sa prietenă, Katrin, în timpul unui sejur la München. Nu o vizitase de de foarte mult timp și astfel vroia să-și spele păcatele.
Rick o cunoaște pe Katrin într-un moment mai delicat: tocmai părăsește casa cu grădină și se mută într-un apartament mai ieftin, iar băiatul ei Andy se află pe patul de spital. Tristețea îi sporește frumusețea nativă în ochii lui Rick care se îndrăgostește pe nesimțite de ea. Și invers.
Micile atenții și ajutorul dat de Rick pentru a trece peste greutăți, duce încet încet la o relație între cei doi. Întâlnirile alternează cu scurte despărțiri cauzate de Andy care este ferit de noua relație a mamei lui. Pentru a fi mai aproape, Rick închiriază o mică cabană în apropiere, pe malul unui lac. Aici el poate să-și scrie noua carte și să se întâlnească cu Katrin într-un peisaj mai mult decât romantic.
Între timp Helen petrece la propriu într-o stațiune balneară din Pădurea Neagră, fără a ști ce se petrece în München. Dar sejurul se termină și se hotărăște să-i facă o vizită surpriză soțului infidel. Apare și Phil, tatăl lui Andy, fostul iubit al Katrinei, cu gânduri serioase pentru reînnodarea relației.
Apoi începe nebunia, un accident grav de mașină, orbire, operații, încercări disperate, remușcări, un alt adulter, un divorț, o carte nouă și un final fericit într-un peisaj tipic german în care banii și oamenii de rând intră în conflict.
După cum am spus, o poveste romantică pentru un asfințit într-o seara de primăvară pe terasă. Fără dureri de cap, fără stres și fără autor. Dar pentru că îi lipsește și pasiunea îi acord doar nota 3. Tipic german.
|
 |
Crystian
|
| |
| |
 |
Lumea Sofiei - Jostein Gaarder
Editura Univers, 2006
|
|
 |
Un orăşel de provincie în care nu se întâmplă nimic... sau cel puţin aşa pare, în prima jumătate. Un alt film de duzină! Cine te-a pus să te uiţi la el? Apoi lucrurile mărunte şi nesemnificative încep să se lege între ele şi să capete o nouă dimensiune: brusc te trezeşti în faţa celui mai bun film pe care l-ai văzut în ultima vreme!
Cam acelaÅŸi sentiment l-am avut citind Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaarder.
Sofie, este o elevă dintr-un orăşel din Norvegia, care la venirea acasă de la şcoală, primeşte prin poştă scrisori de la un necunoscut. Fără ştampile, fără timbre, fără expeditor. Scrisorile conţin lecţii de filosofie. Prin intermediul lor începi să-i cunoşti pe Democrit, Platon, Aristotel ş.a.m.d.
Aţi citi aşa ceva? Probabil că nu. Dar Jostein Gaarder ştie să introducă acel element de suspans care te atrage să mai citeşti o pagină şi apoi încă una. Parcă ceva, ceva nu e chiar în regulă cu aceste lecţii... Să fim serioşi, cine ar citi filosofie în locul unui thriller? Poate că nişte cărţi poşale trimise din Liban, pentru o misterioasă Hilde, de către tatăl ei, sau o veche oglindă fermecată, nu te lasă să închizi cartea. Ce să mai vorbim de coliba maiorului!
Noroc că filosofia celor din antichitate este chiar interesantă. Greul a venit când am ajuns pe la Kant şi pe la romantism. Recunosc că am dat bac-ul din filosofie, dar şi că era cât pe ce să-l pic! Profesorii cereau filosofia din manual nu filosofiile izvorâte din imaginaţia mea. Acum mi-am adus aminte de ce!
Dar a venit şi răsplata! În lumea Sofiei încep să se întâmple lucruri ciudate. La început mai timid, parcă, parcă desprinse din realitate. Doar sunt prezentate într-o carte, nu? Dar când personaje din poveşti încep să te salute prin pădure... Apoi totul se răstoarnă cu susul în jos. Nimic nu mai e ce a fost! Nici Sofie, nici Hilde şi nici maiorul.
V-am făcut curioşi? Nu e nici pe departe, curiozitatea pe care o trăieşti când te apropii de sfârşitul cărţii.
Iată ce este minunat la Jostein Gaarder: nu doar că a ştiut să lege o poveste pe marginea unui curs de filosofie, ci că această poveste constituie chiar exemplele care ilustrează cursul. Minunat!
Nota 4,9 e meritată pe deplin! Dacă nu era Kant, i-aş fi dat maximul.
|
 |
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|