|
|
 | | |
 |
Anastasia - Colin Falconer
Editura Aldo Press,
|
|
|
Dacă scoţi din cărţile lui Colin Falconer personajele principale şi acţiunea, rămâi cu istoria reală pe care acesta îşi construieşte apoi intrigile. La fel se întâmplă şi în Anastasia în care regăsim o Rusie în plin proces revoluţionar, un Shanghai asaltat de emigranţii ruşi şi bogătaşii occidentali, cu corupţie şi prostituate, Germania între cele două războaie mondiale, unde sărăcia e un teren fertil pentru viitorul Hitler şi în fine New York unde până şi secretarele se îmbogăţesc peste noapte la bursă înainte de marele crash financiar.
Este interesantă abordarea: dacă de obicei vedem acţiunea unei cărţi prin ochii povestitorului sau a personajului principal, de data aceasta acţiunea ne este redată în mare măsură sub forma a două jurnale simulate, cel al Anastasiei şi cel a lui Michael. Alternanţa celor două jurnale ne dezvăluie o Anastasie nehotărâtă, ajunsă în pragul sinuciderii şi purtată de val, "încotro bate vântul", căreia îi place să se creadă prinţesa rusă, deşi a uitat totul în urma traumatismelor cauzate de măcelul familiei ei.
Interesant este că, contrar aşteptărilor, ea nu are multe flash-uri din trecut. Faptul că ea este adevărata Anastasia ne este indus de către atitudinea ei, educaţia care iese la iveală în ipostaze neaşteptate, limba rusă pe care o vorbeşte. Şi pe când chiar cititorul începe să aibă el însuşi îndoieli asupra identităţii, apare acel cuvânt care schimbă cursul acţiunii - cheia către averea ţarului Nicolae.
Pe de altă parte, îl regăsim pe Michael, tipul de jurnalist bun în meseria sa, dar căruia îi place şi viaţa de noapte, cu băutură şi femei, care fuge de destinul său alături de familia sa înstărită.
Două destine opuse, o fată săracă care se visează prinţesă, şi un băiat bogat care fuge de avuţia lui. Se iubesc şi se urăsc în acelaşi timp, şi, deşi încearcă mai tot timpul să fugă unul de celălalt, viaţa îi readuce din nou, iar şi iar, împreună.
Mie mi-a plăcut mult cartea, ca de altfel toate cărţile lui Colin Falconer, şi îi dau o notă de 4,9, pentru că deşi este o capodoperă nu atinge nivelul din Furie sau Harem.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Pan Wołodyjowsky - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
Țara arde și baba se piaptănă! Cam acesta este mesajul transmis de către Henryk Sienkiewicz în cel de al treilea volum al trilogiei sale închinat vremurilor bune din istoria Poloniei. Noroc cu o mână de viteji, care prin eforturi supraomenești reușesc să oprească înaintarea puhoiului otoman.
Din prea mult entuziasm, pentru a-i trezi din amorțeala cei cuprinse pe contemporani, Henryk Sienkiewicz ajustează puțin istoria în favoarea eroilor romanelor sale. Acest lucru îi aduce pe de o parte onoruri, dar și o mulțime de critici din partea specialiștilor, motiv pentru care în acest volum se îndepărtează mai puțin de la cursul istoriei. Prin urmare, deși vitejești, faptele nu mai au întotdeauna finalul fericit. De', viața nu e numai lapte și miere.
Un alt factor care influenţează acest roman este moartea soției autorului, care-l aruncă pe acesta în melancolie. Cel puțin în prima treime a romanului, faptele vitejești sălășuiesc mai mult în amintiri, iar dramele personale și poveștile de amor umplu paginile.
Dacă pe Skrzetuski, eroul primului roman din trilogie, îl regăsim aici fericit și cu o droaie de copii, Wołodyjowsky apare ca un personaj doborât de necazul morții bruște a logodnicei sale, retras la o mănăstire cu gândul de a-și închina restul vieții Domului. Noroc cu jupân Zagloba care, ca de obicei, aduce lucrurile pe făgașul normal prin vicleșugurile sale: îl ademenește în afara mănăstirii, îl îmbată și îl aruncă în brațele unei femei. Chiar dacă planurile de însurătoare nu ies de la început, precum unse, pe parcurs, Wołodyjowsky își găsește aleasa inimii în "haiducelul" Basia. Între cei doi se înfiripă o dragoste atât de mare că numai moartea îi va mai despărți...
Noua familie se mută la Chreptiów, o garnizoană de graniță, unde, cu câteva sute de oșteni aflați în subordine, aduc liniștea ținuturilor din zonă. Aici încep poveștile la gura focului în stilul lui Sadoveanu, dar nu despre vânătoare și peisaje mioritice, ci despre întâmplări din robie de la turci și tătari.
Încet, încet autorul scapă de melancolia de la începutul romanului și apare acțiunea în toată splendoarea ei: trădări, crime, violuri, jafuri, tâlhari, răpiri, culminând cu atacul oastei otomane asupra cetății Kamieniec.
În carte este descrisă și o incursiune a trupelor polone în Moldova: un teritoriu cam sălbatic, împânzit de codrii și controlat de turci... hmmm. Mă rog, fiecare cu istoria și orgoliile lui. (Vorbim despre anii 1670...)
Deși prima parte a fost puțin cam plictisitoare, partea a doua a romanului l-a adus în scenă pe adevăratul Henryk Sienkiewicz, un scriitor de marcă, nu doar al Poloniei, ci al întregii omeniri. Pentru acest lucru îi acord romanului nota 4,4.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
