|
|
 |  |  |
 |
Camera 13 - Edgar Wallace
Editura Karo Tour,
|
|
 |
Am citit-o pe nerăsuflate! De mult nu am mai citit un roman poliţist cu atâta plăcere. Pe când crezi că ai în faţă întreaga scenă a acţiunii, Edgar Wallace te uimeşte şi schimbă radical lucrurile. Şi o ţine tot aşa până la ultima pagină... Cartea este plină de indicii, dar nu şti de fapt care este scopul final: faci tot timpul noi scenarii. Personajele negative le cunoşti încă de la primele capitole, dar acest lucru îţi ridică şi mai multe semne de întrebare.
Johnny este un puşcăriaş, închis pe nedrept, spune el, pentru că ar fi trucat un cal la curse. A intrat în puşcărie ca urmare a unui complot pus la cale de către tânărul Jeff Legg, pentru a-l despărţi de Mara. Nu pentru că ar fi fost gelos, ci pentru a scăpa de unul dintre cei mai mari dușmani ai tatălui său, Emmanuel Legg. Mai mult, și tatăl Marei era pe lista neagră, alături de Johnny. Toţi de la primul până la ultimul o gaşcă de răufăcători.
Tatăl Marei, Peter Kane este banditul clasic care încearcă să devină un om curat şi să iasă din afaceri. De trecutul său ştiu doar poliţiştii, care însă nu au reuşit să-l prindă cu adevărat niciodată. Şi mai ştiu foştii amici, care acum fie îi sunt duşmani, cum este Emmanuel Legg, fie prieteni.
Jeff Legg, profită de faptul că aproape nimeni nu-i cunoaşte identitatea, şi dându-se drept un maior canadian intră în graţiile dușmanului lui, Peter Kane. Atât de bine își joacă rolul, încât Peter Kane îşi mărită fata după el. Pentru a fi sigur de reuşită, Jeff Legg, îşi trimite adevărata soţie, Lila, să se angajeze ca servitoare la casa lui Peter Kane.
La o zi după ieşirea din închisoare, Johnny, îi face o vizită lui Peter Kane. Nu mare îi mirarea când aude că Mara tocmai s-a căsătorit cu maiorul canadian. Dar şi mai uimit este când îl vede pe maior şi îşi dă seama de adevăratul complot pus la cale împotriva lor, de către Jeff.
Toate acestea ne sunt dezvăluite în primele două capitole... şi o ţine tot aşa încă treizeci. Trebuie să o citiţi, pentru că merită!
Îi ofer nota 4,5 pentru seara minunată petrecută lecturând-o. Nu maxim pentru că Edgar Wallace a insistat prea mult asupra unor indicii care mi-au sugerat în cele din urmă sfârşitul cărţii. (Poate am citit prea multe romane poliţiste :-) )
|
 |
Crystian
|
| |
| |
 |
Cele mai bune bancuri cu aviatori ÅŸi paraÅŸutiÅŸti
Editura C&A Hiparion, 2005
|
|
 |
Nu am zburat încă cu avionul. Era cât pe ce prin clasa a patra, dar s-a anulat zborul. Dar chiar dacă nu am zburat decât de la primul etaj, pe geam, nu am putut să nu mă bucur de seria de bancuri despre aviatori şi paraşutişti!
E interesant cum doar trei, patru rânduri umoristice te pot înălţa la mii de metri altitudine... oare de asta mi se spunea că sunt mai tot timpul cu capul în nori, când citeam această carte?
Şi cum nimic nu e mai tragic decât un accident de avion, parcă pentru a echilibra situaţia, bancurile despre motoare care cedează, piloţi picaţi din nori, stewardeze blonde şi pasageri puşi pe şotii sunt cu atât mai haioase. În cele din urmă cu mic cu mare îşi iau - sau nu - paraşutele şi se aruncă în gol. Toată lumea e ameţită de picaj sau de alcool, dar veselă şi fericită.
Nu scapă din colecţie nici chiloţii moldovenilor, răspunsurile elevului Bulă despre aeronautică sau dialogurile de la popotă. Iar când începe competiţia dintre americani, ruşi şi români în construcţia de avioane, doar turnul de control le mai domoleşte avântul.
Pentru că hazul s-a desprins încă o dată de la sol, dau acestei cărţi nota 2,7 şi aştept cu nerăbdare aterizarea următoarelor cărţi din serie.
|
 |
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|