|
|
 | | |
 |
Prin foc și sabie - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
1647. Moldova prospera sub domnia lui Vasile Lupu. La fel și Polonia cu care avea strânse relații comerciale. Prin urmare, nu este de mirare să dai de moldoveni la tot pasul prin Polonia.
Apoi a început războiul civil - la polonezi, desigur. Cazacii s-au ridicat împotriva leșilor, sub conducerea lui Bohdan Chmielnicki. La noi se numeau răscoale și erau împotriva boierilor, dar maestrul Sienkiewicz răstoarnă situația și îi prezintă pe zaporojeni ca fiind cei care au pornit un război civil nedrept împotriva șleahtnicilor unindu-se cu tătarii pentru a pârjoli țara de dincolo de Nistru, actuala Ucraina.
De fapt acesta a fost și principala critică adusă romanului: din dorința de a readuce în mintea polonezilor, trecutul glorios al războinicilor, Sienkiewicz a modificat pe ici pe colo faptele istorice și a creat o serie de eroi, cu caracteristici ce întrec oamenii de rând.
Cel mai important dintre aceștia este porucinicul Skrzetuski, personajul principal, care trece prin încercări deosebite de-a lungul întregului roman, pentru apărarea patriei și pentru recuperarea iubitei lui, cneaghina Helena, din mâna sălbaticului Bohun. Din păcate, este și ușor melancolic, căzând grav bolnav ori de câte ori jupânița Helena părea dispărută pentru totdeauna în mâinile răsculaților sau a lui Bohun.
Regăsim și personaje pitorești, precum lunganul Longinus "Rupe-glugă", al cărui scop era să taie trei capete deodată, cu paloșul lui imens, pentru a-și cinsti strămoșii și jupân Zagloba, care prin istețimea lui a salvat-o în mai multe rânduri pe Helena.
Lăsând la o parte interpretarea faptelor istorice, ce m-a frapat în tot acest conflict a fost multitudinea de străini ce luau parte la lupte. În general mercenari plătiți, aceștia erau nemți, lituanieni, tătari, moldoveni de partea polonezilor și iar tătari, rusini și otomani de partea cazacilor. Parcă cel mai mult fugeau de război tocmai polonezii care ar fi trebui să-și apere patria. Organizarea statală a Poloniei, în care fiecare magnat avea propria lui oaste făcea lucrurile mult mai complicate, față de țările române.
Să omori cât mai mulți dușmani era la mare cinste, de prizonieri nici nu putea fi vorba, sate întregi și cetăți erau culcate la pământ de pârjol, cei care scăpau vii erau duși în robie la tătari, spânzurați, violuri, pruncucideri, jafuri, erau niște lucruri atât de obișnuite încât azi te înfiori numai la gândul că așa ceva putea să existe în realitate.
În schimb războiaiele erau ca la carte: se puneau oștile față în față, începea apoi harțul între cei mai viteji din ambele tabere, apoi năvăleau una împotriva celeilalte. Nemții, supraviețuitori ai războiului de 30 de ani, erau cei mai tari și mai organizați, iar, interesant, turcii cei mai slabi. Mi-aduce în minte jocurile pe calculator. Până și preoții și vrăjitoarele aveau rolul lor.
O carte excepțională, care alături de Quo Vadis mi-au scos la iveală un scriitor desăvârșit în persoana lui Henryk Sienkiewicz, motiv pentru care îi acord nota 4,8.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
SAS - Atac asupra Israelului - Gerard de Villiers
Editura Tinerama,
|
|
|
Totul începe cu moartea suspectă a doi agenţi CIA, ce se aflau pe urmele unui comerciant de componente, esenţiale, pentru construcţia focoaselor nucleare. Este chemat în scenă obişnuitul nostru agent CIA, alteţa sa serenisimă, prinţul Malko Linge. Cu ajutorul lui Mandy Brown şi al Pamelei Blazer, două dive superbe, Malko descoperă un plan diabolic pus la cale de către Sadam Hussein pentru şterge statul Israel de pe faţa pământului.
Austria, Franţa, Luxemburg, Belgia şi în fine Turcia devin câmpul de acţiune a lui Malko, al servitorului lui Elko şi al prietenilor lui de la CIA, Milton şi Chris împotriva oamenilor lui Saddam. Totul pentru a opri construcţia armelor nucleare.
Folosind ingredientele sale de succes - terorişti, arme, scene fierbinţi de sex, femei fatale, servicii secrete -, Gerard de Villiers, ne ţine în tensiune de la prima până la ultima pagină. După ce am citit aproximativ optzeci din cărţile din seria SAS, am remarcat, în Atac asupra Israelului, că textul a devenit mai pudic: scenele de dragoste nu mai sunt descrise în amănunt... parcă ar fi rămas netraduse. Sau s-a cuminţit autorul? Voi vedea în cărţile următoare din serie.
Poate vă întrebaţi dacă m-am ales cu ceva după atâtea cărţi atât de asemănătoare între ele? Da, şi-au făcut datoria şi mi-au oferit acea lectură uşoară care te destinde atunci când nu mai ai chef de lucruri prea serioase. Felicit editura Tinerama pentru iniţiativă, deşi m-a supărat la un moment dat că a reeditat unele cărţi din serie sub alte denumiri.
Pentru că reuşeşte să îmi menţină atenţia trează după atâta timp, fapt surprinzător pentru o carte de serie, îi ofer cărţii Atac asupra Israelului nota 3.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
