|
|
 | | |
 |
Morții vii - David Bolchover
Editura CODECS, 2006
|
|
|
M-am înșelat când am cumpărat această carte: "crudul adevăr despre viața de birou". Mă așteptam să citesc despre oameni ca mine: "rupți de lume, duși dintre noi". Adică stai pe scan zi și o parte din noapte, fără sâmbete, fără duminici, fără concedii ani de zile, faci febră musculară când ieși la o plimbare de o jumătate de oră, ai în cap numai planuri de dezvoltare și ești într-o continuă căutare de soluții la probleme și ai vrea să te îmbogățești într-o zi de la o idee genială. Nu mai ai timp să socializezi, să ieși cu prietenii la o bere...
Nu, nu este vorba despre specia aceasta de sclavi ai muncii legați de scan. Este vorba despre cei care stau doar 8 ore pe scaun, obligați, nu de nevoie, au concedii, socializează, merg în concedii pentru că au bani destui ce să mai vorbim despre concedii medicale pentru motive presupuse. Trimit toată ziua mailuri cu bancuri și poze deochiate, stau pe messenger și au cele mai tari pagini pe siturile de socializare, ba își critică firma pe câte un blog să fie în trend, că de... au timp și se plictisesc de mama focului. Se zice că unul chiar a murit de plictiseală în timp ce era la birou și nu a observat nimeni zile întregi... Unii chiar au timp să-și pună pe net partidele de amor cu colegele de birou...
David Bolchover a făcut parte dintre aceștia o bună bucată de vreme, de unde s-a și inspirat pentru a scrie cartea de față. A numit această categorie Morții vii. Plătit să stai degeaba. Unde? În multinaționale, corporații, în general, în zona de mijloc printre funcționari sau în departamente făcute să dea bine și fără nici o utilitate. Și mai este o categorie... pe la stat... că de aia îi și spune "stat"...
Încă în România e greu să-ți imaginezi așa ceva, dar cică prin Marea Britanie, de atâta plictiseală au început să renunțe la job-urile călduțe și să devină întreprinzători... fraierii nu știu ce îi așteaptă :)
O carte captivantă, bine documentată. Unui manager îi și arată cum îi poate depista pe acești pierde-vară din firma lui și cum poate scăpa de ei. Am citit mai mult de jumătate din ea dintr-o răsuflare. Mi-am adus aminte că am întâlnit și eu o groază de astfel de oameni, foarte ocupați... o oră, poate două pe zi, o zi, poate două pe lună. Cunosc un caz în care persoana în cauză angajează lunar două zile un specialist să-i facă treaba! Incredibil!
Dar au venit și concluziile și iar am fost dezamăgit: corporațiile vor fi scuturate din temelii de concurență, adică de micii întreprinzători, și de voie de nevoie vor trebui să scape de această pleavă. Să fim serioși! Pe ce lume trăiește David Bolchover? Poate nu știe că dispar micii întreprinzători omorâți pe bandă rulantă de avalanșa de legi, făcute de state și UE cu consultanță de la corporații. Apare un domeniu în care microîntreprinderile pot concura o corporație... nici o problemă, apare în scurt timp și legea care impune niște reguli noi... vezi doamne să ajute populația, să păzească mediu ș.a.m.d.! Despre ce concurență vorbește?
Una cu alta, o carte interesantă... păcat că cine ar trebui să o citească, probabil o vor ignora total. Pentru subiectul ales și pentru documentare îi acord nota 4,1. O carte bine scrisă.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Trilogia New York-ului - Paul Auster
Editura Univers - Colecţia Cotidianul, 2007
|
|
|
La început m-am aşteptat să fie ceva în genul Misterele Parisului sau Misterele Romei, chiar dacă în variantă contemporană. După ce am am început să citesc primele pagini am crezut că sunt trei romane poliţiste... dar m-am înşelat încă o dată. Atât de tare încât m-am dus pe net să văd dacă sigur nu mă înşel!
Toate cele trei povestiri, Oraşul de sticlă, Fantome şi Camera încuiată încep precum nişte romane poliţiste clasice: apare în scenă detectivul care este chemat să rezolve un caz clasic, asigurarea protecţiei, o urmărire clasică, o dispariţie. Însă rezolvarea cazurilor nu prezintă nici un interes, sau dimpotrivă. Depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile.
Acţiunea se concentrează asupra detectivilor, care preocupaţi de cazuri ajung să confunde propria viaţă cu viaţa cazului, ajungând la căderi nervoase, cu percepţii greşite ale realităţii. Citindu-le începi să-i înţelegi pe cei ce suferă de sindromul biropat... oare prezint şi eu simptomele? Dacă nu, sigur sunt pe drumul cel bun.
Autorului îi place să se joace cu cuvintele, folosind elemente comune între cele trei povestiri: caietul roşu, folosit de detectivi pentru a-şi face notiţele, aluzii la celelalte cazuri din romanele paralele şi chiar propriul nume. În ultimul roman, se face referire la detectivul din primul roman, mai bine zis la o imagine a lui, care oferă o posibilă explicaţie a dispariţiei lui.
Apropo, în două dintre cele trei romane, detectivii sunt scriitori. Primul este chemat din întâmplare în locul unui detectiv real (numit Paul Auster). În cel de-al doilea, detectivul are înclinaţii scriitoriceşti. Un adevărat festin literar!
Pentru schimbările spectaculoase de situaţii şi pentru că m-a pus pe gânduri îi ofer nota 4,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
