|
| | |
|
Empire Falls - Richard Russo
Editura Univers, 2007
|
|
|
Ironia sorții, acesta ar putea fi după mine subtitlul acestui roman. Acțiunea se petrece într-un mic orășel din America, cu nume predestinat Empire Falls. (Ei da, și eu mă așteptam la altceva când am cumpărat cartea, împreună cu ziarul Cotidianul, cu câțiva ani în urmă.)
Orașul cunoaște o perioadă de înflorire datorită fabricilor conduse de către familia Whiting. Ultimul descendent însă este mai slab de înger și afacerile se duc odată cu apa care inundă în mod repetat fabricile. Iar ca să pună capac își zboară creierii lăsând în urmă o văduvă cu un copil infirm. Odată cu falimentul fabricilor începe să moară și orașul Empire Falls.
În acest context, Richard Russo ne prezintă familia Roby. Miles este șeful restaurantului Empire Grill, închiriat de la văduva Whiting. El se luptă să țină restaurantul pe linia de plutire, în speranța că undeva în viitor va deveni proprietarul lui pe deplin. Este genul de om care nu poate să spună nu, de care profită toată lumea, bun la suflet și muncitor, dar care își ține închise în el toate frustrările și nemulțumirile.
David este fratele acestuia, opusul lui ca și fire, și joacă rolul de bucătar în restaurant. Urmează apoi Janine, soția infidelă, în căutare de aventuri și de sex de calitate, plictisită de un soț care vrea să fie de treabă și perfecționist. Găsește omul ideal într-un antrenor de fitness (sau cel puțin așa crede).
Tick, fiica, este cea care îi seamănă întru totul lui Miles. Destinele celor doi evoluează, de altfel, în paralel pe tot parcursul cărții.
Intriga evoluează lent în timp. Autorul pune mult accent pe trăirile personajelor, decăderea orașului fiind reflectată pe deplin în starea de disperare a acestora. Există puține personaje superficiale care acționează din instinct, cum ar fi tatăl lui Miles, Max, sau polițistul Jimmy Minty, însă și acestora Richard Russo le explică comportamentul.
Dacă la început cartea pare cam monotonă (dacă vă plac cărțile de aventuri trebuie să vă țineți tari sau să nu vă apucați de ea), pe măsură ce destinele personajelor se întretaie în moduri dintre cele mai neașteptate, apare și sentimentul că ceva se va întâmpla. Iar sfârșitul este pe măsură: toată diperarea acumulată a orașului, reflectată prin personaje, erupe... nu vă spun mai mult, decât că a obţinut premiul Pulitzer. Eu îi ofer nota 4,3, poate voi mai mult sau mai puțin.
|
|
Crystian
|
| |
|
|
Egipteanul - Mika Waltari
Editura Polirom, 2008
|
|
|
O carte interesantă. Este vorba despre "autobiografia" unui medic, Sinuhe, ce a trăit cu 1.300 de ani înainte de nașterea lui Hristos, pe vremea când a început declinul marelui imperiu egiptean.
Amintirile lui încep cu copilăria petrecută în casa unui medic, Senmut și a soției acestuia Kipa. Aceștia l-au găsit pe când avea doar câteva zile, într-un coș abandonat pe Nil. Mai târziu avea să afle că are toate șansele să fie tocmai fiul marelui faraon. Dar acest lucru va rămâne o necunoscută pentru tot restul vieții lui, chiar dacă acțiunile lui vor hotărî destinul Egiptului.
Soarta îl ajută pe Sinuhe să devină medic la Casa Vieții din templul lui Amon, un zeu la modă în acele vremuri. Apoi printr-o conjunctură fericită ia parte la o trepanație, o mică operație pe creier, aplicată faraonului, ca remediu final. Acest lucru îl face faimos și îl aduce în preajma unui om important pentru viitorul Egiptului, Horemheb.
Apoi aceași soarta îl împinge și în brațele unei profitoare care-l lasă fără avere și fără părinți și îl alungă din Egipt împreună cu slujitorul său Kaptah. Rău pentru el, bine pentru noi: începem să cunoaştem lumea antică din jurul Egiptului: Siria, Ierusalim, Babilon, Creta și alte câteva locuri și neamuri pierdute în negura timpului. Este și momentul ca autorul să ne dezvăluie deșertăciunea zeilor și înșelătoriile preoților, dar și nevoia oamenilor de a crede în ceva: chiar și într-un taur mort.
Întoarcerea lui Sinuhe în Egipt aduce cu sine momentul de glorie al faraonului Akhenaton, adept al unui nou zeu Aton, ocazie cu care autorul ne face cunoscut faptul că poporul încă nu era pregătit pentru venirea lui zeu nobil (conceptele lui Aton seamănă izbitor cu cele ale lui Isus).
De altfel cartea este plină de idei filosofice, iar personajele sunt de la mic la mare mari oratori, cunoscători în arta destinului și a vieții. Au fost multe discursuri care mi-au plăcut, dar cel care m-a uns la suflet a fost a lui Kaptah, care în timp a ajuns să fie la rândul lui om liber și stăpân. El zice că e mult mai bine pentru un stăpân să aibă muncitori decât sclavi. Un muncitor lucrează toată ziua pentru un salar de mizerie, după care nu mai ai nici o treabă cu el, pe când un sclav... he, he... dă-i de mâncare, asigură-i un cămin, ai grijă să fie sănătos. În plus nu are nici o motivație să lucreze, își fură stăpânul pe toate căile. Ce mai, e mult mai bine să fi sclav decât un muncitor salariat.
Și cel mai comic discurs: între un bărbat și o femeie care se ceartă să nu te bagi că ajungi să te pui rău cu amândoi.
Vreți să mai auziți și altele asemenea? Citiți cartea lui Mika Waltari că merită! Eu îi acord nota 4,5 pentru că personajele nu sunt realistice, dar discursurile și acțiunile lor își merită toți banii.
|
|
Crystian
|
|
Pagina următoare |
|
|