|
|
 | | |
 |
Dragostra nu moare - Maitreyi Devi
Editura Amaltea, 1999
|
|
|
În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Crimă și pedeapsă - F. M. Dostoievski
Editura RAO International Publishing Company, 1995
|
|
|
În Crimă și pedeapsă ne regăsim în fața unei drame mistice, în care tremurăm pentru sufletul personajului principal, Raskolnikov, un tânăr venit la Petersburg pentru a studia la Universitate, pe la 1800 și ceva.
Aici el intră în contact cu idei avangardiste pentru Rusia acelor timpuri, iar una anume pune stăpânire pe el într-atât încât îi întunecă mințile: ideea că oamenii sunt de două feluri, genii și idioții, sau oameni de rând care nu au puterea de a se ridica deasupra celorlalți. El realizează că se află printre cei de jos, că viața lui va fi veșnic una mizerabilă dacă urmează tiparele societății în care trăiește. Degeaba va termina facultatea, că până va ajunge și el la o oarecare stare, mama lui se va fi stins demult, iar sora lui se va fi căsătorit cu un om care va profita de sărăcia ei pentru a o face sclavă.
Pentru toate aceste lucruri îl doare sufletul și depresia pune stăpânire pe el, iar odată cu aceasta și gândurile negre. Treptat își dă seama că toți oamenii mari din istorie (vezi Napoleon), au trebuit să calce peste oamenii de rând, să ucidă pentru a ajunge pe culmile istoriei și pentru a fi apreciați mai apoi pentru geniul lor. Prin urmare o crimă care să-l ajute să salte înainte nu ar fi nimic rău. În mintea lui, rațiunea și judecata, după cum spune Dostoievski, ia locul vieții.
Pradă îi cade o bătrână cămătăreasă, pe care o ucide cu toporul și sora acesteia care îl surprinde asupra faptei. Dar mintea lui Raskolnikov este deja prea bolnavă pentru a-și duce planul până la capăt și se alege doar cu câteva obiecte de o mai mică valoare. Norocul însă îl ferește de martori, iar poliția nu are nici un indiciu despre el. Urmează un joc de a șoarecele și pisica între Raskolnikov și Zametov, omul legii, care îl bănuiește, dar nu-l poate dovedi.
Pe de altă parte credința că este un om ales îl face să-și dăruiască și ultimii bănuți unor năpăstuiți ai sorții, să ia apărarea acestora și să-și bată joc de regulile societății petersburgheze și de parveniții acesteia.
Un roman tragic, dar plin de viață, care te poartă în atmosfera orașelor rusești de la 1800, o lectură plăcută, dar care trezește în cititor o mulțime de întrebări, pe un fond de suspans continuu, căruia îi acord nota 4,9.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
