|
| | |
|
Un colet cu bucluc - Robert Louis Stevenson, Lloyd Osbourne
Editura Univers, 1981
|
|
|
Coincidențe. Acesta este laitmotivul cărții Un colet cu bucluc scrisă de către Robert Louis Stevenson și Lloyd Osbourne. Deși este o carte plină de viață, de personaje și de întâmplări dintre cele mai haioase, la urmă de dăm seama că de fapt avem de a face cu o mână de personaje principale, ce se reîntâlnesc la tot pasul (spre marea lor disperare), și cu o întreagă pleiadă de figuranți care întregesc și dau savoare firului poveștii.
Totul începe de la o tontină. Pentru novici în ale finanțelor, tontina este un fel de loterie pe viață și pe moarte: câștigă cine trăiește mai mult, sau, ca să fim mai exacți, cine moare ultimul. Se strâng laolaltă mai multe persoane care depun într-un fond o sumă fixă. Banii sunt investiți, înmulțiți, și cel din urmă supraviețuitor al grupului ia banii. Probabil că vârsta nu îi va mai permite să se bucure prea mult de ei, dar cu siguranță moștenitorii vor fi mai mult decât încântați de averea primită. Ca și fapt divers, mai există încă tontine active în Europa, dar nu mai sunt inițiate altele noi.
Și după cum ușor putem deduce, când din membrii fondatori ai unei tontine mai rămân doar doi frați, copii acestora vor face totul ca aceștia să se bucure de o bătrânețe sănătoasă și îndelungată. În Londra, sunt închiși în casă să nu răcească sau să prindă vreo boală rătăcită și sunt plimbați în provincie, la aer curat. Dar ce te faci când la într-o astfel de mutare de la oraș în provincie și înapoi, trenul cu care circuli se ciocnește cu un altul venind din sens opus și călătorii fac un mic zbor prin aer împreună cu vagonul. Și în locul bătrânului îngrijit cu atâta grijă găsești un cadavru mutilat, de nerecunoscut... exact tontina se duce la verișorul Michael Finsbury.
Ei și de aici începe nebunia ascunderii "adevărului". Scenarii peste scenarii, cadavru îngropat, dezgropat, mutat, ascuns, împachetat, expediat și... pierdut. Dar găsit de alții care se află în relații bune tocmai cu... verișorul mai sus amintit. Nu e greu de imaginat că Michael vede cadavrul. Dar trenul și-a făcut bine treaba și nu-l recunoaște, deci trebuie să scape de el că îi suflă poliția în ceafă.
Ce se întâmplă cu cadavrul? Cine va lua până la urmă tontina? V-am făcut curioși? Merită să citiți această carte plină de umor englezesc de calitate!
Eu m-am amuzat teribil, și pentru asta îi acord nota 4,3, chiar dacă coincidențele sunt mult prea forțate. Dar până la urmă ăsta a fost farmecul romanului. Păcat că s-a terminat atât de repede.
|
|
Crystian
|
| |
|
|
Lumea Sofiei - Jostein Gaarder
Editura Univers, 2006
|
|
|
Un orăşel de provincie în care nu se întâmplă nimic... sau cel puţin aşa pare, în prima jumătate. Un alt film de duzină! Cine te-a pus să te uiţi la el? Apoi lucrurile mărunte şi nesemnificative încep să se lege între ele şi să capete o nouă dimensiune: brusc te trezeşti în faţa celui mai bun film pe care l-ai văzut în ultima vreme!
Cam acelaÅŸi sentiment l-am avut citind Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaarder.
Sofie, este o elevă dintr-un orăşel din Norvegia, care la venirea acasă de la şcoală, primeşte prin poştă scrisori de la un necunoscut. Fără ştampile, fără timbre, fără expeditor. Scrisorile conţin lecţii de filosofie. Prin intermediul lor începi să-i cunoşti pe Democrit, Platon, Aristotel ş.a.m.d.
Aţi citi aşa ceva? Probabil că nu. Dar Jostein Gaarder ştie să introducă acel element de suspans care te atrage să mai citeşti o pagină şi apoi încă una. Parcă ceva, ceva nu e chiar în regulă cu aceste lecţii... Să fim serioşi, cine ar citi filosofie în locul unui thriller? Poate că nişte cărţi poşale trimise din Liban, pentru o misterioasă Hilde, de către tatăl ei, sau o veche oglindă fermecată, nu te lasă să închizi cartea. Ce să mai vorbim de coliba maiorului!
Noroc că filosofia celor din antichitate este chiar interesantă. Greul a venit când am ajuns pe la Kant şi pe la romantism. Recunosc că am dat bac-ul din filosofie, dar şi că era cât pe ce să-l pic! Profesorii cereau filosofia din manual nu filosofiile izvorâte din imaginaţia mea. Acum mi-am adus aminte de ce!
Dar a venit şi răsplata! În lumea Sofiei încep să se întâmple lucruri ciudate. La început mai timid, parcă, parcă desprinse din realitate. Doar sunt prezentate într-o carte, nu? Dar când personaje din poveşti încep să te salute prin pădure... Apoi totul se răstoarnă cu susul în jos. Nimic nu mai e ce a fost! Nici Sofie, nici Hilde şi nici maiorul.
V-am făcut curioşi? Nu e nici pe departe, curiozitatea pe care o trăieşti când te apropii de sfârşitul cărţii.
Iată ce este minunat la Jostein Gaarder: nu doar că a ştiut să lege o poveste pe marginea unui curs de filosofie, ci că această poveste constituie chiar exemplele care ilustrează cursul. Minunat!
Nota 4,9 e meritată pe deplin! Dacă nu era Kant, i-aş fi dat maximul.
|
|
Crystian
|
|
Pagina următoare |
|
|