|
|
 | | |
 |
Prin foc și sabie - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
1647. Moldova prospera sub domnia lui Vasile Lupu. La fel și Polonia cu care avea strânse relații comerciale. Prin urmare, nu este de mirare să dai de moldoveni la tot pasul prin Polonia.
Apoi a început războiul civil - la polonezi, desigur. Cazacii s-au ridicat împotriva leșilor, sub conducerea lui Bohdan Chmielnicki. La noi se numeau răscoale și erau împotriva boierilor, dar maestrul Sienkiewicz răstoarnă situația și îi prezintă pe zaporojeni ca fiind cei care au pornit un război civil nedrept împotriva șleahtnicilor unindu-se cu tătarii pentru a pârjoli țara de dincolo de Nistru, actuala Ucraina.
De fapt acesta a fost și principala critică adusă romanului: din dorința de a readuce în mintea polonezilor, trecutul glorios al războinicilor, Sienkiewicz a modificat pe ici pe colo faptele istorice și a creat o serie de eroi, cu caracteristici ce întrec oamenii de rând.
Cel mai important dintre aceștia este porucinicul Skrzetuski, personajul principal, care trece prin încercări deosebite de-a lungul întregului roman, pentru apărarea patriei și pentru recuperarea iubitei lui, cneaghina Helena, din mâna sălbaticului Bohun. Din păcate, este și ușor melancolic, căzând grav bolnav ori de câte ori jupânița Helena părea dispărută pentru totdeauna în mâinile răsculaților sau a lui Bohun.
Regăsim și personaje pitorești, precum lunganul Longinus "Rupe-glugă", al cărui scop era să taie trei capete deodată, cu paloșul lui imens, pentru a-și cinsti strămoșii și jupân Zagloba, care prin istețimea lui a salvat-o în mai multe rânduri pe Helena.
Lăsând la o parte interpretarea faptelor istorice, ce m-a frapat în tot acest conflict a fost multitudinea de străini ce luau parte la lupte. În general mercenari plătiți, aceștia erau nemți, lituanieni, tătari, moldoveni de partea polonezilor și iar tătari, rusini și otomani de partea cazacilor. Parcă cel mai mult fugeau de război tocmai polonezii care ar fi trebui să-și apere patria. Organizarea statală a Poloniei, în care fiecare magnat avea propria lui oaste făcea lucrurile mult mai complicate, față de țările române.
Să omori cât mai mulți dușmani era la mare cinste, de prizonieri nici nu putea fi vorba, sate întregi și cetăți erau culcate la pământ de pârjol, cei care scăpau vii erau duși în robie la tătari, spânzurați, violuri, pruncucideri, jafuri, erau niște lucruri atât de obișnuite încât azi te înfiori numai la gândul că așa ceva putea să existe în realitate.
În schimb războiaiele erau ca la carte: se puneau oștile față în față, începea apoi harțul între cei mai viteji din ambele tabere, apoi năvăleau una împotriva celeilalte. Nemții, supraviețuitori ai războiului de 30 de ani, erau cei mai tari și mai organizați, iar, interesant, turcii cei mai slabi. Mi-aduce în minte jocurile pe calculator. Până și preoții și vrăjitoarele aveau rolul lor.
O carte excepțională, care alături de Quo Vadis mi-au scos la iveală un scriitor desăvârșit în persoana lui Henryk Sienkiewicz, motiv pentru care îi acord nota 4,8.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Morții vii - David Bolchover
Editura CODECS, 2006
|
|
|
M-am înșelat când am cumpărat această carte: "crudul adevăr despre viața de birou". Mă așteptam să citesc despre oameni ca mine: "rupți de lume, duși dintre noi". Adică stai pe scan zi și o parte din noapte, fără sâmbete, fără duminici, fără concedii ani de zile, faci febră musculară când ieși la o plimbare de o jumătate de oră, ai în cap numai planuri de dezvoltare și ești într-o continuă căutare de soluții la probleme și ai vrea să te îmbogățești într-o zi de la o idee genială. Nu mai ai timp să socializezi, să ieși cu prietenii la o bere...
Nu, nu este vorba despre specia aceasta de sclavi ai muncii legați de scan. Este vorba despre cei care stau doar 8 ore pe scaun, obligați, nu de nevoie, au concedii, socializează, merg în concedii pentru că au bani destui ce să mai vorbim despre concedii medicale pentru motive presupuse. Trimit toată ziua mailuri cu bancuri și poze deochiate, stau pe messenger și au cele mai tari pagini pe siturile de socializare, ba își critică firma pe câte un blog să fie în trend, că de... au timp și se plictisesc de mama focului. Se zice că unul chiar a murit de plictiseală în timp ce era la birou și nu a observat nimeni zile întregi... Unii chiar au timp să-și pună pe net partidele de amor cu colegele de birou...
David Bolchover a făcut parte dintre aceștia o bună bucată de vreme, de unde s-a și inspirat pentru a scrie cartea de față. A numit această categorie Morții vii. Plătit să stai degeaba. Unde? În multinaționale, corporații, în general, în zona de mijloc printre funcționari sau în departamente făcute să dea bine și fără nici o utilitate. Și mai este o categorie... pe la stat... că de aia îi și spune "stat"...
Încă în România e greu să-ți imaginezi așa ceva, dar cică prin Marea Britanie, de atâta plictiseală au început să renunțe la job-urile călduțe și să devină întreprinzători... fraierii nu știu ce îi așteaptă :)
O carte captivantă, bine documentată. Unui manager îi și arată cum îi poate depista pe acești pierde-vară din firma lui și cum poate scăpa de ei. Am citit mai mult de jumătate din ea dintr-o răsuflare. Mi-am adus aminte că am întâlnit și eu o groază de astfel de oameni, foarte ocupați... o oră, poate două pe zi, o zi, poate două pe lună. Cunosc un caz în care persoana în cauză angajează lunar două zile un specialist să-i facă treaba! Incredibil!
Dar au venit și concluziile și iar am fost dezamăgit: corporațiile vor fi scuturate din temelii de concurență, adică de micii întreprinzători, și de voie de nevoie vor trebui să scape de această pleavă. Să fim serioși! Pe ce lume trăiește David Bolchover? Poate nu știe că dispar micii întreprinzători omorâți pe bandă rulantă de avalanșa de legi, făcute de state și UE cu consultanță de la corporații. Apare un domeniu în care microîntreprinderile pot concura o corporație... nici o problemă, apare în scurt timp și legea care impune niște reguli noi... vezi doamne să ajute populația, să păzească mediu ș.a.m.d.! Despre ce concurență vorbește?
Una cu alta, o carte interesantă... păcat că cine ar trebui să o citească, probabil o vor ignora total. Pentru subiectul ales și pentru documentare îi acord nota 4,1. O carte bine scrisă.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
