|
|
 | | |
 |
Succesul în afaceri - Anastasios D. Karayiannis
Editura Economică, 1995
|
|
|
Teoretic trebuia să o citesc înainte de a deveni întreprinzător. Dar mi-a prins bine și acum. Am avut ocazia să mă conving încă o dată că am ales calea cea dreaptă.
Titlul Succesul în afaceri poate crea confuzie: această carte nu îți dă rețeta succesului, ci te ajută să-ți dai seama dacă ai vreo șansă să atingi succesul în afaceri. Te ajută să iei decizia de a renunța la slujba bine plătită și sigură, pentru a intra în jungla afacerilor. Dar te ajută și să nu iei această decizie: nu toată lumea este la fel. Nu toată lumea e menită să devină întreprinzător.
Printre subiectele tratate de cartea Succesul în afaceri se numără: care sunt motivele pentru care ai dori să devii întreprinzător, care sunt avantajele și defectele tale din acest punct de vedere, cum influenţează mediul spiritul antreprenorial, ce vei face odată ajuns întreprinzător și cum îți vei conduce afacerea pentru a nu ajunge un eșec.
Ce are deosebit această carte, spre deosebire de cele care ne inundă librăriile, este mediul în care are loc dezbaterea: Grecia. Aici am regăsit spațiul mioritic natal. Nu m-am simţit un străin citind despre o lume de vis a afacerilor, descrisă în cărțile americane.
De exemplu, printre motivele pentru care ți-ai dori să devii întreprinzător se numără și "să fiu cineva" și "o fac și alții, de ce nu și eu". Am regăsit familia fericită, dorința de a scăpa de sărăcie, de a duce un trai mai bun, de a avea un anumit statut social. De a avea ce să pui pe masă copiilor. Și am regăsit mai puțin banul, singuratic, sinistru, ca unic obiectiv.
Un alt capitol care mi-a plăcut mult, a fost cel legat de modul în care mediul influenţează spiritul întreprinzător. Unde te-ai născut, cum ți-ai petrecut copilăria, vârsta, cultura, experienţa și nu în ultimul rând rolul statului prin politicile economice aplicate. Din păcate, conform criteriilor din carte, România face parte din țările care nu încurajează spiritul întreprinzător. (Și te miri de ce se miră...)
Pentru că m-am regăsit în această carte, pentru că e accesibilă tuturor, pentru că e apropiată de mediului românesc, îi ofer nota 4,8. Mi-au plăcut mult și chestionarele de la sfârșitul capitolelor care te ajută să rememorezi cele citite și să-ți descoperi imediat propria personalitate. Apreciez faptul că nu-i descurajează pe cei care se dovedesc a nu avea spiritul întreprinzător, ci le arată ce să îndrepte și ce le lipsește.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Prin foc și sabie - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
1647. Moldova prospera sub domnia lui Vasile Lupu. La fel și Polonia cu care avea strânse relații comerciale. Prin urmare, nu este de mirare să dai de moldoveni la tot pasul prin Polonia.
Apoi a început războiul civil - la polonezi, desigur. Cazacii s-au ridicat împotriva leșilor, sub conducerea lui Bohdan Chmielnicki. La noi se numeau răscoale și erau împotriva boierilor, dar maestrul Sienkiewicz răstoarnă situația și îi prezintă pe zaporojeni ca fiind cei care au pornit un război civil nedrept împotriva șleahtnicilor unindu-se cu tătarii pentru a pârjoli țara de dincolo de Nistru, actuala Ucraina.
De fapt acesta a fost și principala critică adusă romanului: din dorința de a readuce în mintea polonezilor, trecutul glorios al războinicilor, Sienkiewicz a modificat pe ici pe colo faptele istorice și a creat o serie de eroi, cu caracteristici ce întrec oamenii de rând.
Cel mai important dintre aceștia este porucinicul Skrzetuski, personajul principal, care trece prin încercări deosebite de-a lungul întregului roman, pentru apărarea patriei și pentru recuperarea iubitei lui, cneaghina Helena, din mâna sălbaticului Bohun. Din păcate, este și ușor melancolic, căzând grav bolnav ori de câte ori jupânița Helena părea dispărută pentru totdeauna în mâinile răsculaților sau a lui Bohun.
Regăsim și personaje pitorești, precum lunganul Longinus "Rupe-glugă", al cărui scop era să taie trei capete deodată, cu paloșul lui imens, pentru a-și cinsti strămoșii și jupân Zagloba, care prin istețimea lui a salvat-o în mai multe rânduri pe Helena.
Lăsând la o parte interpretarea faptelor istorice, ce m-a frapat în tot acest conflict a fost multitudinea de străini ce luau parte la lupte. În general mercenari plătiți, aceștia erau nemți, lituanieni, tătari, moldoveni de partea polonezilor și iar tătari, rusini și otomani de partea cazacilor. Parcă cel mai mult fugeau de război tocmai polonezii care ar fi trebui să-și apere patria. Organizarea statală a Poloniei, în care fiecare magnat avea propria lui oaste făcea lucrurile mult mai complicate, față de țările române.
Să omori cât mai mulți dușmani era la mare cinste, de prizonieri nici nu putea fi vorba, sate întregi și cetăți erau culcate la pământ de pârjol, cei care scăpau vii erau duși în robie la tătari, spânzurați, violuri, pruncucideri, jafuri, erau niște lucruri atât de obișnuite încât azi te înfiori numai la gândul că așa ceva putea să existe în realitate.
În schimb războiaiele erau ca la carte: se puneau oștile față în față, începea apoi harțul între cei mai viteji din ambele tabere, apoi năvăleau una împotriva celeilalte. Nemții, supraviețuitori ai războiului de 30 de ani, erau cei mai tari și mai organizați, iar, interesant, turcii cei mai slabi. Mi-aduce în minte jocurile pe calculator. Până și preoții și vrăjitoarele aveau rolul lor.
O carte excepțională, care alături de Quo Vadis mi-au scos la iveală un scriitor desăvârșit în persoana lui Henryk Sienkiewicz, motiv pentru care îi acord nota 4,8.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
