|
|
 | | |
 |
Operațiunea Praetorian - Thomas Cifford
Editura RAO International Publishing Company, 2008
|
|
|
Dacă te iei după titlu și după copertă ai crede că este o carte de război. Însă pasionații genului vor fi puțin dezamăgiți, pentru că scenele de război sunt destul de puține. Este vorba însă despre o poveste de dragoste, un triunghi amoros al cărui destin este influențat de cel de-al doilea război mondial.
Ne regăsim în Londra anului 1940, în plin sezon de bombardamente germane. Roger Godwin, un jurnalist american stă la o masă într-un restaurant împreună cu consilierul primului ministru, Monk Vardan, când o bombă lovește în apropiere, creând panică printre comeseni. Printre aceștia se află și Csilla, amanta ascunsă a lui Roger și soțul acesteia Max Hood. O ocazie numai bună pentru autor pentru a ne introduce în atmosfera acelor ani și a ne prezenta personajele principale ale cărții.
Și dacă vorbim despre atmosferă, Thomas Cifford se pricepe de minune la asta. Într-atât de mult intri în lumea calmă a britanicilor, încât uneori pierzi firul poveștii și te trezești într-o dilemă... despre ce era vorba de fapt? Prima parte din carte mi s-a părut chiar lălăită puțin, și am început să mă întreb unde este acțiunea promisă de titlu.
Încet, însă lucrurile încep să se adune și operațiunea Praetorian prinde contur. Scopul ei... să-l omoare pe Rommel, comandantul operațiunilor germane din Africa de Nord, un zeu al războiului, o personalitate care hotăra cursul războiului, un maestru al imaginii. Lucrurile devin mai interesante pe măsură ce trupa de comando condusă de Max Hood și avându-l în componență pe Roger Godwin intră într-o acțiune sinucigașă.
Deși pare sfârșitul, e doar începutul cărții. Amintirile din trecut încep să schimbe linia poveștii și descoperi că nimic din ce ai citit nu mai este la fel. Când termini cartea îți vine să o recitești... cu siguranță cu alți ochi. Din păcate finalul este o întorsătură clasică pentru un thriller modern, și strică puțin din farmecul cărții, care devine tot mai interesantă cu fiecare pagină pe care o parcurgi.
O carte în care alternează scenele de acțiune cu scenele de serenitate. O carte pe care o recomand celor ce îndrăgesc poveștile de dragoste din vreme de război. Eu îi acord nota 4, pentru micile scăpări de la început.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Egipteanul - Mika Waltari
Editura Polirom, 2008
|
|
|
O carte interesantă. Este vorba despre "autobiografia" unui medic, Sinuhe, ce a trăit cu 1.300 de ani înainte de nașterea lui Hristos, pe vremea când a început declinul marelui imperiu egiptean.
Amintirile lui încep cu copilăria petrecută în casa unui medic, Senmut și a soției acestuia Kipa. Aceștia l-au găsit pe când avea doar câteva zile, într-un coș abandonat pe Nil. Mai târziu avea să afle că are toate șansele să fie tocmai fiul marelui faraon. Dar acest lucru va rămâne o necunoscută pentru tot restul vieții lui, chiar dacă acțiunile lui vor hotărî destinul Egiptului.
Soarta îl ajută pe Sinuhe să devină medic la Casa Vieții din templul lui Amon, un zeu la modă în acele vremuri. Apoi printr-o conjunctură fericită ia parte la o trepanație, o mică operație pe creier, aplicată faraonului, ca remediu final. Acest lucru îl face faimos și îl aduce în preajma unui om important pentru viitorul Egiptului, Horemheb.
Apoi aceași soarta îl împinge și în brațele unei profitoare care-l lasă fără avere și fără părinți și îl alungă din Egipt împreună cu slujitorul său Kaptah. Rău pentru el, bine pentru noi: începem să cunoaştem lumea antică din jurul Egiptului: Siria, Ierusalim, Babilon, Creta și alte câteva locuri și neamuri pierdute în negura timpului. Este și momentul ca autorul să ne dezvăluie deșertăciunea zeilor și înșelătoriile preoților, dar și nevoia oamenilor de a crede în ceva: chiar și într-un taur mort.
Întoarcerea lui Sinuhe în Egipt aduce cu sine momentul de glorie al faraonului Akhenaton, adept al unui nou zeu Aton, ocazie cu care autorul ne face cunoscut faptul că poporul încă nu era pregătit pentru venirea lui zeu nobil (conceptele lui Aton seamănă izbitor cu cele ale lui Isus).
De altfel cartea este plină de idei filosofice, iar personajele sunt de la mic la mare mari oratori, cunoscători în arta destinului și a vieții. Au fost multe discursuri care mi-au plăcut, dar cel care m-a uns la suflet a fost a lui Kaptah, care în timp a ajuns să fie la rândul lui om liber și stăpân. El zice că e mult mai bine pentru un stăpân să aibă muncitori decât sclavi. Un muncitor lucrează toată ziua pentru un salar de mizerie, după care nu mai ai nici o treabă cu el, pe când un sclav... he, he... dă-i de mâncare, asigură-i un cămin, ai grijă să fie sănătos. În plus nu are nici o motivație să lucreze, își fură stăpânul pe toate căile. Ce mai, e mult mai bine să fi sclav decât un muncitor salariat.
Și cel mai comic discurs: între un bărbat și o femeie care se ceartă să nu te bagi că ajungi să te pui rău cu amândoi.
Vreți să mai auziți și altele asemenea? Citiți cartea lui Mika Waltari că merită! Eu îi acord nota 4,5 pentru că personajele nu sunt realistice, dar discursurile și acțiunile lor își merită toți banii.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
