|
|
 | | |
 |
Camera 13 - Edgar Wallace
Editura Karo Tour,
|
|
|
Am citit-o pe nerăsuflate! De mult nu am mai citit un roman poliţist cu atâta plăcere. Pe când crezi că ai în faţă întreaga scenă a acţiunii, Edgar Wallace te uimeşte şi schimbă radical lucrurile. Şi o ţine tot aşa până la ultima pagină... Cartea este plină de indicii, dar nu şti de fapt care este scopul final: faci tot timpul noi scenarii. Personajele negative le cunoşti încă de la primele capitole, dar acest lucru îţi ridică şi mai multe semne de întrebare.
Johnny este un puşcăriaş, închis pe nedrept, spune el, pentru că ar fi trucat un cal la curse. A intrat în puşcărie ca urmare a unui complot pus la cale de către tânărul Jeff Legg, pentru a-l despărţi de Mara. Nu pentru că ar fi fost gelos, ci pentru a scăpa de unul dintre cei mai mari dușmani ai tatălui său, Emmanuel Legg. Mai mult, și tatăl Marei era pe lista neagră, alături de Johnny. Toţi de la primul până la ultimul o gaşcă de răufăcători.
Tatăl Marei, Peter Kane este banditul clasic care încearcă să devină un om curat şi să iasă din afaceri. De trecutul său ştiu doar poliţiştii, care însă nu au reuşit să-l prindă cu adevărat niciodată. Şi mai ştiu foştii amici, care acum fie îi sunt duşmani, cum este Emmanuel Legg, fie prieteni.
Jeff Legg, profită de faptul că aproape nimeni nu-i cunoaşte identitatea, şi dându-se drept un maior canadian intră în graţiile dușmanului lui, Peter Kane. Atât de bine își joacă rolul, încât Peter Kane îşi mărită fata după el. Pentru a fi sigur de reuşită, Jeff Legg, îşi trimite adevărata soţie, Lila, să se angajeze ca servitoare la casa lui Peter Kane.
La o zi după ieşirea din închisoare, Johnny, îi face o vizită lui Peter Kane. Nu mare îi mirarea când aude că Mara tocmai s-a căsătorit cu maiorul canadian. Dar şi mai uimit este când îl vede pe maior şi îşi dă seama de adevăratul complot pus la cale împotriva lor, de către Jeff.
Toate acestea ne sunt dezvăluite în primele două capitole... şi o ţine tot aşa încă treizeci. Trebuie să o citiţi, pentru că merită!
Îi ofer nota 4,5 pentru seara minunată petrecută lecturând-o. Nu maxim pentru că Edgar Wallace a insistat prea mult asupra unor indicii care mi-au sugerat în cele din urmă sfârşitul cărţii. (Poate am citit prea multe romane poliţiste :-) )
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Aventurile echipajului Dox - Cutremur la Yokohama - Peter Gontran
Editura Marist, 2004
|
|
|
Ceea ce îmi place la această serie, sunt informațiile pe care le descoperi despre diverse locuri și animale. Ele se împletesc armonios în firul povestirii, dar apar și ca mici suplimente la începutul și la sfârşitul cărții. Poate că povestea detectivilor o uiți, bombardat de atâtea și atâtea cazuri pe care le citești, le auzi sau le vezi la știri sau în filme. Dar aceste informații de cultură generală îți revin mereu în amintire, prin farmecul și ineditul lor.
Știați de exemplu că pe„ștele fugu produce o otravă care administrată unei persoane cauzează o paralizie totală. Persoana devine asemeni unui cadavru, deși este perfect conștientă. Ce plăcere poți simți când te îndrepți spre un crematoriu în starea asta... brrrr...
Eroii noștrii Farrow, Bertram și Pongo au ajuns în acestă situație neplăcută. Dar până să ajungă în situația asta, ne-au făcut cunoștință cu Japonia, în călătoria lor spre Yokohama. Au fost chemați acolo de atașatul naval al coroanei în Extremul Orient, lordul Caraval, care le-a și sponsorizat substanțial călătoria.
I-a chemat pe celebrii detectivi pentru a dezlega un misterul morții subite a nepoatei sale... și a reapariției sale. Poate părea o coincidență, o persoană care seamănă foarte mult cu nepoata, ați putea spune. La fel s-a gândit și lordul Caraval. Însă persoanele care au văzut-o o cunoșteau mult prea bine pentru a cădea în plasa unei asemenea confuzii. S-a mai adăugat și un telefon disperat primit de lord direct de la nepoată.
Micul grup de detectivi este rapid copleșit de dușmani necunoscuți, care le administrează otrava mai sus amintită. Lucrurile încep să o ia razna, interesele ascunse încep să iasă la suprafață, iar elementele negative atacă furibunde.
Cutremurului din Yokohama îi acord nota 3,5 mai mult pentru informațiile oferite. Pentru că autorul a vrut să introducă mai mult dramatism în carte, povestea devine simplă și previzibilă. Însă per ansamblu o recomand cu căldură pentru o lectură plăcută de două-trei ore.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
