CrysSoft Literatisia - ultima carte pe care am citit-o

     Agenţii FBI, Frank Cooper şi Mark Sinclair sunt trimişi la Paris pentru a rezolva o serie de crime, la intervenţia unei doamne foarte convingătoare - Sophia Woolf. Se pare că sora acesteia a fost ucisă în timp ce era în voiaj de nuntă împreună cu soţul ei, într-o dublă crimă cu aspect de ritual: cei doi au fost decapitaţi, iar în gură li s-a pus câte o monedă veche.
     Imediat ce ajung la Paris, Sophia dispare misterios, iar cei doi agenţi sunt antrenaţi în mijlocul unor comploturi, la care doar două minţi ascuţite le poate da de cap: sculpturi false, organizaţii secrete, rituale străvechi. Bineînţeles, poliţia franceză pare depăşită de situaţie, iar unicul suspect, culmea este chiar detectivul particular angajat să rezolve misterul.
     Vă las plăcerea de a descoperi singuri cine este autorul crimelor şi unde a dispărut focoasa Sophia.
     "Ritualul crimei" este prima dintr-o serie cu cei doi agenţi FBI, Mark şi Frank de la Divizia Secretă a FBI, propusă de către editura Tinerama. Totuşi dacă bine ştiu, câteva cărţi din aceeaşi serie au apărut şi la Editura Naţional cu ceva timp în urmă. Ea face parte din cărţuliile de buzunar vândute pe la chioşcurile de ziare în anii trecuţi. Nu ştiu de ce au dispărut pentru că se vindeau destul de bine.
     Este o carte uşoară, recomandată pentru momente de relaxare pentru cei pasionaţi de dezlegarea misterelor. Limbajul nu este recomandat minorilor şi nu face parte din seria marilor romane poliţiste. Puţin umor, puţin sex, câteva focuri de armă, câteva aluzii la "europenii ăştia învechiţi", happy end - aş putea spune, un clasic poliţist american. Fără prea multă teorie şi dureri de cap!
     Pentru toate acestea, îi ofer nota 2,3.

Crystian

Magicianul - John Fowles
Editura Adevărul Holding, 2011

     Recunosc că, după ce am terminat de citit această carte, m-am dus pe Internet și am început să caut... ceva lipsea... prea am rămas cu ochii în ceață. Și am rămas surprins de numărul mare de comentarii găsite. De aceleași întrebări puse și de către alți cititori. Explicația: păi tocmai acesta este scopul cărții, și se pare că i-a reușit de minune. Culmea e că autorul recunoaște în introducere că a fost mai explicit în această ediție, față de edițiile anterioare.
     Nicholas Urfe este un tânăr rebel. Tratează totul cu indiferență, cinism și superficialitate, drept pentru care rămâne un însingurat. Pentru că nu-și găsește locul în societatea londoneză de la începuturile anilor 50, profită de ocazia care i se ivește de a pleca pe insula Phraxos din Grecia, pentru a preda limba engleză la un liceu de băieți. Înainte de a pleca însă, are o scurtă relație cu Alison, o tânără australiancă. Deși nici unul dintre cei doi nu este genul fidel, totuși se îndrăgostesc unul de celălalt, dar nici unul dintre ei nu vrea să recunoască acest lucru.
     Pe insula Phraxos, un loc izolat de restul lumii, Nicholas cunoaște un personaj ciudat, Maurice Conchis. Acesta îl supune pe Nicholas unui joc psihologic, greu de imaginat, dar realistic. Nu doar pe Nicholas îl domină ci și pe cititor: cu fiecare pagină ești tot mai dornic să afli ce se întâmplă mai departe. Și surprizele se țin lanț.
     Din manipulator, Nicholas ajunge să fie manipulat, să-și schimbe radical opiniile, să fie la un pas de sinucidere. I se înscenează moartea lui Alison și se îndrăgostește de un personaj fictiv, de o actriță. Realitatea i se prezintă ca fiind falsă și imaginarul ca fiind real. Corespondența îi este interceptată și orice legătură cu lumea externă este foarte bine controlată.
     Nicholas află în cele din urmă că el este doar subiectul unui experiment de natură psihologică, care se repetă an de an, de fiecare dată cu un alt cobai. Pentru această manipulare a psihicului dusă la extram, Maurice, magicianul, dispune de sume imense de bani, de puneri în scenă cu actori angajați și de un har personal pe care-l mai întâlnești doar la vrăjitoare (apropo de pățania Oanei Zăvoranu).
     Ca și cititor ești la fel de fermecat și de manipulat: nu mai ști ce este real și ce este teatru... și la final ești lăsat în ceață. Cel puțin ăsta este primul sentiment. Apoi îți dai seama că autorul ți-a spus tot timpul adevărul, dar erai prea ocupat de acțiune ca să ști să citești indiciile. Cei care au citit-o de mai multe ori, spun că de fiecare dată au mai descoperit câte ceva. (Cartea este plină de aluzii la personaje și întâmplări din mitologia greacă și din literatura universală. Unii o și condamnă din acest motiv pentru că este prea încărcată cu detalii).
     O carte minunată pe care vă invit să o citiți dacă vă place suspansul, finalurile nedefinite și... să fiți manipulați. Trebuie să recunosc că pe alocuri cultura mea generală nu a făcut față aluziilor, și dacă o mai citesc încă o dată o voi face probabil cu alți ochi, pentru a descoperi lucruri noi. Îi acord nota 4,7.

Crystian

Pagina anterioară Pagina următoare