|
|
 | | |
 |
Operațiunea Praetorian - Thomas Cifford
Editura RAO International Publishing Company, 2008
|
|
|
Dacă te iei după titlu și după copertă ai crede că este o carte de război. Însă pasionații genului vor fi puțin dezamăgiți, pentru că scenele de război sunt destul de puține. Este vorba însă despre o poveste de dragoste, un triunghi amoros al cărui destin este influențat de cel de-al doilea război mondial.
Ne regăsim în Londra anului 1940, în plin sezon de bombardamente germane. Roger Godwin, un jurnalist american stă la o masă într-un restaurant împreună cu consilierul primului ministru, Monk Vardan, când o bombă lovește în apropiere, creând panică printre comeseni. Printre aceștia se află și Csilla, amanta ascunsă a lui Roger și soțul acesteia Max Hood. O ocazie numai bună pentru autor pentru a ne introduce în atmosfera acelor ani și a ne prezenta personajele principale ale cărții.
Și dacă vorbim despre atmosferă, Thomas Cifford se pricepe de minune la asta. Într-atât de mult intri în lumea calmă a britanicilor, încât uneori pierzi firul poveștii și te trezești într-o dilemă... despre ce era vorba de fapt? Prima parte din carte mi s-a părut chiar lălăită puțin, și am început să mă întreb unde este acțiunea promisă de titlu.
Încet, însă lucrurile încep să se adune și operațiunea Praetorian prinde contur. Scopul ei... să-l omoare pe Rommel, comandantul operațiunilor germane din Africa de Nord, un zeu al războiului, o personalitate care hotăra cursul războiului, un maestru al imaginii. Lucrurile devin mai interesante pe măsură ce trupa de comando condusă de Max Hood și avându-l în componență pe Roger Godwin intră într-o acțiune sinucigașă.
Deși pare sfârșitul, e doar începutul cărții. Amintirile din trecut încep să schimbe linia poveștii și descoperi că nimic din ce ai citit nu mai este la fel. Când termini cartea îți vine să o recitești... cu siguranță cu alți ochi. Din păcate finalul este o întorsătură clasică pentru un thriller modern, și strică puțin din farmecul cărții, care devine tot mai interesantă cu fiecare pagină pe care o parcurgi.
O carte în care alternează scenele de acțiune cu scenele de serenitate. O carte pe care o recomand celor ce îndrăgesc poveștile de dragoste din vreme de război. Eu îi acord nota 4, pentru micile scăpări de la început.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Prin foc și sabie - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
1647. Moldova prospera sub domnia lui Vasile Lupu. La fel și Polonia cu care avea strânse relații comerciale. Prin urmare, nu este de mirare să dai de moldoveni la tot pasul prin Polonia.
Apoi a început războiul civil - la polonezi, desigur. Cazacii s-au ridicat împotriva leșilor, sub conducerea lui Bohdan Chmielnicki. La noi se numeau răscoale și erau împotriva boierilor, dar maestrul Sienkiewicz răstoarnă situația și îi prezintă pe zaporojeni ca fiind cei care au pornit un război civil nedrept împotriva șleahtnicilor unindu-se cu tătarii pentru a pârjoli țara de dincolo de Nistru, actuala Ucraina.
De fapt acesta a fost și principala critică adusă romanului: din dorința de a readuce în mintea polonezilor, trecutul glorios al războinicilor, Sienkiewicz a modificat pe ici pe colo faptele istorice și a creat o serie de eroi, cu caracteristici ce întrec oamenii de rând.
Cel mai important dintre aceștia este porucinicul Skrzetuski, personajul principal, care trece prin încercări deosebite de-a lungul întregului roman, pentru apărarea patriei și pentru recuperarea iubitei lui, cneaghina Helena, din mâna sălbaticului Bohun. Din păcate, este și ușor melancolic, căzând grav bolnav ori de câte ori jupânița Helena părea dispărută pentru totdeauna în mâinile răsculaților sau a lui Bohun.
Regăsim și personaje pitorești, precum lunganul Longinus "Rupe-glugă", al cărui scop era să taie trei capete deodată, cu paloșul lui imens, pentru a-și cinsti strămoșii și jupân Zagloba, care prin istețimea lui a salvat-o în mai multe rânduri pe Helena.
Lăsând la o parte interpretarea faptelor istorice, ce m-a frapat în tot acest conflict a fost multitudinea de străini ce luau parte la lupte. În general mercenari plătiți, aceștia erau nemți, lituanieni, tătari, moldoveni de partea polonezilor și iar tătari, rusini și otomani de partea cazacilor. Parcă cel mai mult fugeau de război tocmai polonezii care ar fi trebui să-și apere patria. Organizarea statală a Poloniei, în care fiecare magnat avea propria lui oaste făcea lucrurile mult mai complicate, față de țările române.
Să omori cât mai mulți dușmani era la mare cinste, de prizonieri nici nu putea fi vorba, sate întregi și cetăți erau culcate la pământ de pârjol, cei care scăpau vii erau duși în robie la tătari, spânzurați, violuri, pruncucideri, jafuri, erau niște lucruri atât de obișnuite încât azi te înfiori numai la gândul că așa ceva putea să existe în realitate.
În schimb războiaiele erau ca la carte: se puneau oștile față în față, începea apoi harțul între cei mai viteji din ambele tabere, apoi năvăleau una împotriva celeilalte. Nemții, supraviețuitori ai războiului de 30 de ani, erau cei mai tari și mai organizați, iar, interesant, turcii cei mai slabi. Mi-aduce în minte jocurile pe calculator. Până și preoții și vrăjitoarele aveau rolul lor.
O carte excepțională, care alături de Quo Vadis mi-au scos la iveală un scriitor desăvârșit în persoana lui Henryk Sienkiewicz, motiv pentru care îi acord nota 4,8.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
