|
|
 | | |
 |
Culoarul morții - Stephen King
Editura Aquila `93,
|
|
|
Culoarul morții era locul prin care treceau condamnații la moarte, pe ultimul lor drum către scaunul electric, în penitenciarul de la Could Mountain. Aici își petrece ultimele zile uriașul de culoare, John Coffey, acuzat că a ucis cu sânge rece gemenele unui cultivator de bumbac. Aici este locul de desfășurare al acțiunii din romanul cu același nume de Stephen King.
Îmi plac mult cărțile lui Stephen King, dar am rămas dezamăgit când am aflat, din cele două introduceri ale cărții, că acesta le scrie la comandă, programat, și că este angrenat într-un mecanism comercial foarte bine organizat. S-a dus pe apa sâmbetei tot romantismul genului horror...
Tot din aceste introduceri am aflat că Culoarul morții este o carte pornită de la o idee care i-a venit celui care-i vindea drepturile de autor în străinătate, Ralph Vicinanza, pe sistemul "Ce-ar fi să scrii un roman în serial, cum făcea pe vremuri Dickens". Au urmat negocieri cu editorii, s-a pus omul pe treabă și uite romanul, șase săptămâni la rând în topul celor mai vândute cărți din New York Times.
M-am pus pe citit și am hotărât să tot scriu puțin câte puțin pe măsură ce citesc câte un episod.
Primul episod mi-a adus aminte că am văzut filmul mai demult, cu Tom Hanks (Paul Edgecomb) în rolul gardianului șef de la Sectorul E, locul unde erau încarcerați condamnații la moarte înainte de a fi duși pe Culoarul Morții. Acesta joacă și rolul povestitorului în roman. Cititorul face aici cunoștință cu John Coffey și cu faptele de care este acuzat acesta, lăsând însă acel semn de întrebare dacă într-adevăr este vinovat sau nu (John Coffey este retard și nu prea își aduce aminte nimic din ceea ce a făcut și nici măcar cine este și de unde vine). Mai facem cunoștință cu alți condamnați la moarte și cu un șoricel năstrușnic, care le dă de lucru gardienilor prin aparițiile sale neașteptate.
Ceva miroase în aer și în ultimele pagini autorul lasă un cârlig pentru episodul al doilea (slăbuț zic eu), când Paul, gardianul șef ne face destăinuirea că John Coffey la marcat atât de mult încât a fost ultimul la care a mai participat la execuție. Aha, va să zică ceva trebuie să facă omul ăsta mai încolo...
În comparație cu celelalte romane ale lui Stephen King, aici am simțit comercialul, din păcate (poate și pentru că am fost pus în gardă). Să vedem ce va urma...
Partea a doua ne aduce în atenție conflictul mocnit dintre gardianul răutăcios (și pilos) Percy Wetmore și Mister Jigles, șoricelul năstrușnic dresat de către un condamnat de origine franceză, Delacroix. Piercy este pus la punct în final de către un nou deținut, Billy Wharton.
Este interesantă fața umană, copilărească, pe care autorul o dă condamnaților la moarte. Billy Wharton apare la timp să ne amintească că în spatele aparențelor stau criminali periculoși.
A treia parte este locul în care supranaturalul, doar intuit până acum, este redat în cea mai sublimă formă, atunci când John Coffey îl vindecă de prostată pe Paul, doar printr-o simplă atingere. Scena face parte din arsenalul lui Stephen King, care le dă atâta putere romanelor sale prin implicarea afectivă a cititorului. Episodul îl împinge pe Paul să sape în trecutul lui John.
Din păcate Mister Jigles are un sfârșit nu tocmai plăcut cu ajutorul lui Percy Wetmore, în ajunul execuției lui Delacroix.
În fine, Stephen King își arată adevăratul talent, atunci când îl prăjește pe Delacroix. Ați văzut vreodată cum e prăjit porcul înaintea Crăciunului? E nimic pe lângă ce a pățit sărmanul Delacroix. Unii au zis că e o mână divină la mijloc. E ciudat că tocmai prin Percy Wetmore a ajuns să acționeze divinitatea, nu?
Apropo, Mister Jungles, nu și-a dat încă ultima suflare...
Partea a cincea este dedicată în totalitate vizitei pe care John Coffey o face acasă la administratorul închisorii, Hal Moore, pentru a o vindeca pe soția acestuia de cancer. Acesta este un prilej bun pentru ca condamnatul la moarte să-și arate pe deplin nevinovăția, nu doar prin faptul că el vindecă și nu omoară, ci și prin dovezile pe care Paul Edgemore le găsește în favoarea lui.
În ultima parte vedem că John Coffey nu este atât de inocent pe cât ne-a lăsat autorul să înțelegem până acum. Și reapare un vechi personaj... Dar vă las pe voi să descoperiți aceste lucruri când veți citi cartea.
Din păcate, din toate cărțile citite de Stephen King, aceasta a fost prima care a avut un sfârșit liniștit. Nu l-am citit cu sufletul la gură și acest lucru nu îi este caracteristic. La unii mai sentimentali poate chiar li se vor umezii ochii. Eu îi acord nota 4,2.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Managementul serviciilor - Alexandru Jivan
Editura Editura de Vest, 1998
|
|
|
Am avut un profesor de matematică la facultate care avea un stil atât de ciudat de a vorbi, încât, la început, nu înțelegeam nimic din ceea ce spune. Apoi am început să mă obișnuiesc cu el și să-i înțeleg vorbele, dar logica lui tot nu o înțelegeam: copiam la xerox tot ce scria pe tablă. Culmea însă, când învățam pentru examen, cursurile lui și demonstraţiile în special mi se păreau foarte logice și clare.
Același sentiment l-am avut citind această carte: chiar am început să-mi pun întrebări la un moment dat dacă nu e ceva în neregulă cu mine. Trebuia să recitesc paragrafele de 2-3 ori pentru a le înțelege: autorul a folosit fraze lungi, cu un vocabular foarte bogat. Practic mă pierdeam în text și pe nesimțite, mintea mea zbura aiurea. O carte exact opusă stilului anglo-saxon cu fraze scurte și la obiect.
Dar totuși informațiile pe care mi le-a furnizat această carte mi se par foarte utile și foarte interesante, deși cartea a fost publicată cu zece ani în urmă. Acesta a fost motivul pentru care am mers până la capăt și nu am abandonat-o.
La începutul cărții suntem puși în temă cu specificul serviciilor. Cum se deosebesc ele de producția industrială de bunuri materiale. Pe tot parcursul cărții apoi am întâlnit această paralelă, pentru a scoate în evidență în fiecare domeniul al managementului "specificitățile" serviciilor.
Se vorbește foarte mult despre calitatea serviciilor, un termen pe atât de promovat și de care totuși ducem o lipsă tot mai acută în ziua de azi. Ajunge doar să ne gândim la serviciile de vânzări oferite de hypermarketuri: doamne ferește să întrebi vreun om de-al lor despre orice produs expus.
Sunt expuse apoi relațiile cu piața: gestionarea aprovizionărilor și al transportului, managementul relațiilor cu beneficiarii, marketingul, concurența și nu în ultimul rând valoarea și prețul.
Cel mai interesant capitol mi s-a părut cel referitor la managementul personalului: cum se fac angajările, cum este motivat personalul, cum sunt verificați angajații și cum le este măsurată munca depusă, cultura de întreprindere și caracteristicile cadrelor de conducere.
Gestionarea optimă a resurselor este tema următorului capitol. Nu este uitată nici gestionarea și influențarea cererii. Ultimul capitol este dedicat managementului dezvoltării firmei de servicii și problemele pe care le poate aduce acest proces în deservirea clienților.
Pentru informațiile primite i-aș acorda aprope nota maximă, dar pentru modul de expunere, mult prea "academic" îi acord doar nota 4, pentru că beneficiarii ei ar trebui să fie în primul rând oamenii de afaceri și apoi studenții și cadrele didactice.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
