|
|
 | | |
 |
Lumea Sofiei - Jostein Gaarder
Editura Univers, 2006
|
|
|
Un orăşel de provincie în care nu se întâmplă nimic... sau cel puţin aşa pare, în prima jumătate. Un alt film de duzină! Cine te-a pus să te uiţi la el? Apoi lucrurile mărunte şi nesemnificative încep să se lege între ele şi să capete o nouă dimensiune: brusc te trezeşti în faţa celui mai bun film pe care l-ai văzut în ultima vreme!
Cam acelaÅŸi sentiment l-am avut citind Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaarder.
Sofie, este o elevă dintr-un orăşel din Norvegia, care la venirea acasă de la şcoală, primeşte prin poştă scrisori de la un necunoscut. Fără ştampile, fără timbre, fără expeditor. Scrisorile conţin lecţii de filosofie. Prin intermediul lor începi să-i cunoşti pe Democrit, Platon, Aristotel ş.a.m.d.
Aţi citi aşa ceva? Probabil că nu. Dar Jostein Gaarder ştie să introducă acel element de suspans care te atrage să mai citeşti o pagină şi apoi încă una. Parcă ceva, ceva nu e chiar în regulă cu aceste lecţii... Să fim serioşi, cine ar citi filosofie în locul unui thriller? Poate că nişte cărţi poşale trimise din Liban, pentru o misterioasă Hilde, de către tatăl ei, sau o veche oglindă fermecată, nu te lasă să închizi cartea. Ce să mai vorbim de coliba maiorului!
Noroc că filosofia celor din antichitate este chiar interesantă. Greul a venit când am ajuns pe la Kant şi pe la romantism. Recunosc că am dat bac-ul din filosofie, dar şi că era cât pe ce să-l pic! Profesorii cereau filosofia din manual nu filosofiile izvorâte din imaginaţia mea. Acum mi-am adus aminte de ce!
Dar a venit şi răsplata! În lumea Sofiei încep să se întâmple lucruri ciudate. La început mai timid, parcă, parcă desprinse din realitate. Doar sunt prezentate într-o carte, nu? Dar când personaje din poveşti încep să te salute prin pădure... Apoi totul se răstoarnă cu susul în jos. Nimic nu mai e ce a fost! Nici Sofie, nici Hilde şi nici maiorul.
V-am făcut curioşi? Nu e nici pe departe, curiozitatea pe care o trăieşti când te apropii de sfârşitul cărţii.
Iată ce este minunat la Jostein Gaarder: nu doar că a ştiut să lege o poveste pe marginea unui curs de filosofie, ci că această poveste constituie chiar exemplele care ilustrează cursul. Minunat!
Nota 4,9 e meritată pe deplin! Dacă nu era Kant, i-aş fi dat maximul.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Cameleonul - William Diehl
Editura RAO, 2008
|
|
|
Este celebru în lumea animalelor pentru capacitatea s-a extraordinară de a-și adapta culoarea pielii după mediul înconjurător. Poate părea ceea nu este și este ceea ce nu pare.
În aceste condiții nu este de mirare că pe urmele lui, a spionului Cameleon, este pus cel mai celebru spion-jurnalist O'Hara, însoțit de către băgăcioasa reporteriță TV, Eliza Gunn. O cursă contra cronometru, pentru 250 000 de dolari și șansa de a rămâne în viață la urmă.
Totul a pornit de la niște evenimente, aparent fără legătură între ele: explozia unei mașini Aquila 333, cea care ar fi trebuit să revoluționeze automobilul așa cum îl cunoaștem noi; distrugerea unei platforme petroliere, Thoreau, aflată la nord-vest de coasta Alaskăi; și moartea lui Eddie Wolfnagle, un pungaș care a furat planurile unei stații de pompare de pe o platformă. În spatele tuturor acestor evenimente tragice: oamenii Cameleonului!
Lumea internațională a spionajului ni se dezvăluie așa cum nu am mai cunoscut-o până acum: elita în slujba domeniului privat. Fără granițe și fără reguli, ne poartă prin toată lumea, din Alaska, în Japonia, în Marea Caraibelor. Agenți adormiți, agenți activi, criminali profesioniști toți într-un Joc, fără limite legislative sau materiale. Arte marțiale, urmăriri, deghizări, infiltrări și nu în ultimul rând clanuri mafiote, toate se regăsesc în cartea lui William Diehl.
Dar de ce ne lovim la fiecare pas de petrol... de platforme petroliere... de companii petroliere... experți în petrol... zăcăminte petrolifere...? Doar citind această carte de excepție puteți afla!
Pentru un thriller exploziv, care îl lasă pe cititor înmărmurit în final, îi ofer nota 4,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
