|
|
 | | |
 |
Ritualul crimei - Cristofor Black
Editura
|
|
|
Agenţii FBI, Frank Cooper şi Mark Sinclair sunt trimişi la Paris pentru a rezolva o serie de crime, la intervenţia unei doamne foarte convingătoare - Sophia Woolf. Se pare că sora acesteia a fost ucisă în timp ce era în voiaj de nuntă împreună cu soţul ei, într-o dublă crimă cu aspect de ritual: cei doi au fost decapitaţi, iar în gură li s-a pus câte o monedă veche.
Imediat ce ajung la Paris, Sophia dispare misterios, iar cei doi agenţi sunt antrenaţi în mijlocul unor comploturi, la care doar două minţi ascuţite le poate da de cap: sculpturi false, organizaţii secrete, rituale străvechi. Bineînţeles, poliţia franceză pare depăşită de situaţie, iar unicul suspect, culmea este chiar detectivul particular angajat să rezolve misterul.
Vă las plăcerea de a descoperi singuri cine este autorul crimelor şi unde a dispărut focoasa Sophia.
"Ritualul crimei" este prima dintr-o serie cu cei doi agenţi FBI, Mark şi Frank de la Divizia Secretă a FBI, propusă de către editura Tinerama. Totuşi dacă bine ştiu, câteva cărţi din aceeaşi serie au apărut şi la Editura Naţional cu ceva timp în urmă. Ea face parte din cărţuliile de buzunar vândute pe la chioşcurile de ziare în anii trecuţi. Nu ştiu de ce au dispărut pentru că se vindeau destul de bine.
Este o carte uşoară, recomandată pentru momente de relaxare pentru cei pasionaţi de dezlegarea misterelor. Limbajul nu este recomandat minorilor şi nu face parte din seria marilor romane poliţiste. Puţin umor, puţin sex, câteva focuri de armă, câteva aluzii la "europenii ăştia învechiţi", happy end - aş putea spune, un clasic poliţist american. Fără prea multă teorie şi dureri de cap!
Pentru toate acestea, îi ofer nota 2,3.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Dragostra nu moare - Maitreyi Devi
Editura Amaltea, 1999
|
|
|
În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
