CrysSoft Literatisia - ultima carte pe care am citit-o
 CATEGORII
Roman de aventuri
Poliţiste
De spionaj
Umor
Dezvoltare personală
Contemporani
Clasici
Business - Economie
De dragoste
Capă şi spadă
Istorie
Război
Enciclopedii - Dicționare
Horror
Ficțiune
 VIZITATORI
Adaugă comentariu
Culoarul morții - Stephen King
Editura Aquila `93,
     Culoarul morții era locul prin care treceau condamnații la moarte, pe ultimul lor drum către scaunul electric, în penitenciarul de la Could Mountain. Aici își petrece ultimele zile uriașul de culoare, John Coffey, acuzat că a ucis cu sânge rece gemenele unui cultivator de bumbac. Aici este locul de desfășurare al acțiunii din romanul cu același nume de Stephen King.
     Îmi plac mult cărțile lui Stephen King, dar am rămas dezamăgit când am aflat, din cele două introduceri ale cărții, că acesta le scrie la comandă, programat, și că este angrenat într-un mecanism comercial foarte bine organizat. S-a dus pe apa sâmbetei tot romantismul genului horror...
     Tot din aceste introduceri am aflat că Culoarul morții este o carte pornită de la o idee care i-a venit celui care-i vindea drepturile de autor în străinătate, Ralph Vicinanza, pe sistemul "Ce-ar fi să scrii un roman în serial, cum făcea pe vremuri Dickens". Au urmat negocieri cu editorii, s-a pus omul pe treabă și uite romanul, șase săptămâni la rând în topul celor mai vândute cărți din New York Times.
     M-am pus pe citit și am hotărât să tot scriu puțin câte puțin pe măsură ce citesc câte un episod.
     Primul episod mi-a adus aminte că am văzut filmul mai demult, cu Tom Hanks (Paul Edgecomb) în rolul gardianului șef de la Sectorul E, locul unde erau încarcerați condamnații la moarte înainte de a fi duși pe Culoarul Morții. Acesta joacă și rolul povestitorului în roman. Cititorul face aici cunoștință cu John Coffey și cu faptele de care este acuzat acesta, lăsând însă acel semn de întrebare dacă într-adevăr este vinovat sau nu (John Coffey este retard și nu prea își aduce aminte nimic din ceea ce a făcut și nici măcar cine este și de unde vine). Mai facem cunoștință cu alți condamnați la moarte și cu un șoricel năstrușnic, care le dă de lucru gardienilor prin aparițiile sale neașteptate.
     Ceva miroase în aer și în ultimele pagini autorul lasă un cârlig pentru episodul al doilea (slăbuț zic eu), când Paul, gardianul șef ne face destăinuirea că John Coffey la marcat atât de mult încât a fost ultimul la care a mai participat la execuție. Aha, va să zică ceva trebuie să facă omul ăsta mai încolo...
     În comparație cu celelalte romane ale lui Stephen King, aici am simțit comercialul, din păcate (poate și pentru că am fost pus în gardă). Să vedem ce va urma...

     Partea a doua ne aduce în atenție conflictul mocnit dintre gardianul răutăcios (și pilos) Percy Wetmore și Mister Jigles, șoricelul năstrușnic dresat de către un condamnat de origine franceză, Delacroix. Piercy este pus la punct în final de către un nou deținut, Billy Wharton.
     Este interesantă fața umană, copilărească, pe care autorul o dă condamnaților la moarte. Billy Wharton apare la timp să ne amintească că în spatele aparențelor stau criminali periculoși.

     A treia parte este locul în care supranaturalul, doar intuit până acum, este redat în cea mai sublimă formă, atunci când John Coffey îl vindecă de prostată pe Paul, doar printr-o simplă atingere. Scena face parte din arsenalul lui Stephen King, care le dă atâta putere romanelor sale prin implicarea afectivă a cititorului. Episodul îl împinge pe Paul să sape în trecutul lui John.
     Din păcate Mister Jigles are un sfârșit nu tocmai plăcut cu ajutorul lui Percy Wetmore, în ajunul execuției lui Delacroix.

     În fine, Stephen King își arată adevăratul talent, atunci când îl prăjește pe Delacroix. Ați văzut vreodată cum e prăjit porcul înaintea Crăciunului? E nimic pe lângă ce a pățit sărmanul Delacroix. Unii au zis că e o mână divină la mijloc. E ciudat că tocmai prin Percy Wetmore a ajuns să acționeze divinitatea, nu?
     Apropo, Mister Jungles, nu și-a dat încă ultima suflare...

     Partea a cincea este dedicată în totalitate vizitei pe care John Coffey o face acasă la administratorul închisorii, Hal Moore, pentru a o vindeca pe soția acestuia de cancer. Acesta este un prilej bun pentru ca condamnatul la moarte să-și arate pe deplin nevinovăția, nu doar prin faptul că el vindecă și nu omoară, ci și prin dovezile pe care Paul Edgemore le găsește în favoarea lui.

     În ultima parte vedem că John Coffey nu este atât de inocent pe cât ne-a lăsat autorul să înțelegem până acum. Și reapare un vechi personaj... Dar vă las pe voi să descoperiți aceste lucruri când veți citi cartea.
     Din păcate, din toate cărțile citite de Stephen King, aceasta a fost prima care a avut un sfârșit liniștit. Nu l-am citit cu sufletul la gură și acest lucru nu îi este caracteristic. La unii mai sentimentali poate chiar li se vor umezii ochii. Eu îi acord nota 4,2.
Crystian   
 
 
Camera 13 - Edgar Wallace
Editura Karo Tour,
     Am citit-o pe nerăsuflate! De mult nu am mai citit un roman poliţist cu atâta plăcere. Pe când crezi că ai în faţă întreaga scenă a acţiunii, Edgar Wallace te uimeşte şi schimbă radical lucrurile. Şi o ţine tot aşa până la ultima pagină... Cartea este plină de indicii, dar nu şti de fapt care este scopul final: faci tot timpul noi scenarii. Personajele negative le cunoşti încă de la primele capitole, dar acest lucru îţi ridică şi mai multe semne de întrebare.
     Johnny este un puşcăriaş, închis pe nedrept, spune el, pentru că ar fi trucat un cal la curse. A intrat în puşcărie ca urmare a unui complot pus la cale de către tânărul Jeff Legg, pentru a-l despărţi de Mara. Nu pentru că ar fi fost gelos, ci pentru a scăpa de unul dintre cei mai mari dușmani ai tatălui său, Emmanuel Legg. Mai mult, și tatăl Marei era pe lista neagră, alături de Johnny. Toţi de la primul până la ultimul o gaşcă de răufăcători.
     Tatăl Marei, Peter Kane este banditul clasic care încearcă să devină un om curat şi să iasă din afaceri. De trecutul său ştiu doar poliţiştii, care însă nu au reuşit să-l prindă cu adevărat niciodată. Şi mai ştiu foştii amici, care acum fie îi sunt duşmani, cum este Emmanuel Legg, fie prieteni.
     Jeff Legg, profită de faptul că aproape nimeni nu-i cunoaşte identitatea, şi dându-se drept un maior canadian intră în graţiile dușmanului lui, Peter Kane. Atât de bine își joacă rolul, încât Peter Kane îşi mărită fata după el. Pentru a fi sigur de reuşită, Jeff Legg, îşi trimite adevărata soţie, Lila, să se angajeze ca servitoare la casa lui Peter Kane.
     La o zi după ieşirea din închisoare, Johnny, îi face o vizită lui Peter Kane. Nu mare îi mirarea când aude că Mara tocmai s-a căsătorit cu maiorul canadian. Dar şi mai uimit este când îl vede pe maior şi îşi dă seama de adevăratul complot pus la cale împotriva lor, de către Jeff.
     Toate acestea ne sunt dezvăluite în primele două capitole... şi o ţine tot aşa încă treizeci. Trebuie să o citiţi, pentru că merită!
     Îi ofer nota 4,5 pentru seara minunată petrecută lecturând-o. Nu maxim pentru că Edgar Wallace a insistat prea mult asupra unor indicii care mi-au sugerat în cele din urmă sfârşitul cărţii. (Poate am citit prea multe romane poliţiste :-) )
Crystian   
   Pagina următoare

eXTReMe Tracker