|
|
 |  |  |
 |
Åžtafeta - Rodica Ojog-BraÅŸoveanu
Editura Albatros, 1981
|
|
 |
Un roman poliţist atipic: pe tot parcursul romanului echipa de "milițieni" asistă practic neputincioasă la desfășurarea evenimentelor, deși răscolesc Bucureștiul, în căutarea unei bombe.
Totul începe când Andrei Gogan, privilegiat al soartei pe post de gestionar la magazinul de obiecte de artă, Artex, se hotărăște să-și arunce în aer magazinul în noaptea de revelion. Dacă nu v-ați prins încă, acțiunea se întâmpla pe vremea comuniștilor, când toate erau ale poporului, deci și magazinul. Prin urmare mare pagubă nu era, atâta tot că prin acestă metodă inedită scăpa de un control de la procuratură care ar fi descoperit mari lipsuri din gestiune.
Apare în scenă o altă privilegiată a soartei, reprezentată a burgheziei decăzute, Corina, o întreținută cu fițe, amanta lui Andrei Gogan, cea care i-a dat o mână de ajutor la furtul din avutul național. Pusă în fața inevitabilului sfârșit al traiului îndestulat, ea se lasă convinsă să plaseze bomba, ascunsă într-un casetofon, în magazinul Artex.
Cum însă, pe vremea aceea un casetofon era un lucru de mare valoare, mai ales într-o noapte de revelion, supraveghetorul Ionel Florea ia cu el casetofonul, "uitat" în magazin de numita Corina.
Din păcate, Corina vede cum Ionel Florea se urcă într-un taxi cu casetofonul "prelucrat", și de aici începe nebunia: Corina se sperie la gândul că poate deveni părtașă la o crimă și intră într-o criză de nervi; Andrei Gogan încearcă să o omoare pentru a scăpa de ea; intervine miliția care o salvează pe Corina și de la care află întreaga târășenie.
Cazul ajunge în regim de urgență la colonelul Dăneț, care nu încetează nici o secundă să se mai mire de năravurile tinerilor din ziua de astăzi, expuse în special în noaptea de trecere dintre ani. Acesta își adună de urgență colectivul și pleacă în urmărirea celor două fire: a bombei din casetofon și a lui Andrei Gogan.
Și dau repede de Ionel Florea, dar... acesta uitase casetofonul pe drum, în taxi. Și cum pe vremea aceea stațiile în taxiuri erau și ele lucruri rare... Găsesc apoi taxiul, dar nu și casetofonul care ajunsese în posesia unor pensionari... a fiului acestora... și ștafeta continuă tot așa, sub ochii neputincioși ai milițienilor, până la sfârșitul cărții. Adică până dimineața devreme, când se ajunge într-un autocar plin cu copii. Iar ceasul bombei ticăie...
Îi acord nota 4,3 pentru că mi-a adus aminte de anii copilăriei comuniste și pentru suspans. Dar parcă prin prea multe mâini a trecut casetofonul acela fără să-l pornească nimeni. Mai dă-o încolo de treabă, doar era noaptea de revelion. Ce chef e ăla fără muzică?
|
 |
Crystian
|
| |
| |
 |
Egipteanul - Mika Waltari
Editura Polirom, 2008
|
|
 |
O carte interesantă. Este vorba despre "autobiografia" unui medic, Sinuhe, ce a trăit cu 1.300 de ani înainte de nașterea lui Hristos, pe vremea când a început declinul marelui imperiu egiptean.
Amintirile lui încep cu copilăria petrecută în casa unui medic, Senmut și a soției acestuia Kipa. Aceștia l-au găsit pe când avea doar câteva zile, într-un coș abandonat pe Nil. Mai târziu avea să afle că are toate șansele să fie tocmai fiul marelui faraon. Dar acest lucru va rămâne o necunoscută pentru tot restul vieții lui, chiar dacă acțiunile lui vor hotărî destinul Egiptului.
Soarta îl ajută pe Sinuhe să devină medic la Casa Vieții din templul lui Amon, un zeu la modă în acele vremuri. Apoi printr-o conjunctură fericită ia parte la o trepanație, o mică operație pe creier, aplicată faraonului, ca remediu final. Acest lucru îl face faimos și îl aduce în preajma unui om important pentru viitorul Egiptului, Horemheb.
Apoi aceași soarta îl împinge și în brațele unei profitoare care-l lasă fără avere și fără părinți și îl alungă din Egipt împreună cu slujitorul său Kaptah. Rău pentru el, bine pentru noi: începem să cunoaştem lumea antică din jurul Egiptului: Siria, Ierusalim, Babilon, Creta și alte câteva locuri și neamuri pierdute în negura timpului. Este și momentul ca autorul să ne dezvăluie deșertăciunea zeilor și înșelătoriile preoților, dar și nevoia oamenilor de a crede în ceva: chiar și într-un taur mort.
Întoarcerea lui Sinuhe în Egipt aduce cu sine momentul de glorie al faraonului Akhenaton, adept al unui nou zeu Aton, ocazie cu care autorul ne face cunoscut faptul că poporul încă nu era pregătit pentru venirea lui zeu nobil (conceptele lui Aton seamănă izbitor cu cele ale lui Isus).
De altfel cartea este plină de idei filosofice, iar personajele sunt de la mic la mare mari oratori, cunoscători în arta destinului și a vieții. Au fost multe discursuri care mi-au plăcut, dar cel care m-a uns la suflet a fost a lui Kaptah, care în timp a ajuns să fie la rândul lui om liber și stăpân. El zice că e mult mai bine pentru un stăpân să aibă muncitori decât sclavi. Un muncitor lucrează toată ziua pentru un salar de mizerie, după care nu mai ai nici o treabă cu el, pe când un sclav... he, he... dă-i de mâncare, asigură-i un cămin, ai grijă să fie sănătos. În plus nu are nici o motivație să lucreze, își fură stăpânul pe toate căile. Ce mai, e mult mai bine să fi sclav decât un muncitor salariat.
Și cel mai comic discurs: între un bărbat și o femeie care se ceartă să nu te bagi că ajungi să te pui rău cu amândoi.
Vreți să mai auziți și altele asemenea? Citiți cartea lui Mika Waltari că merită! Eu îi acord nota 4,5 pentru că personajele nu sunt realistice, dar discursurile și acțiunile lor își merită toți banii.
|
 |
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|