|
|
 | | |
 |
Cele mai bune bancuri cu aviatori ÅŸi paraÅŸutiÅŸti
Editura C&A Hiparion, 2005
|
|
|
Nu am zburat încă cu avionul. Era cât pe ce prin clasa a patra, dar s-a anulat zborul. Dar chiar dacă nu am zburat decât de la primul etaj, pe geam, nu am putut să nu mă bucur de seria de bancuri despre aviatori şi paraşutişti!
E interesant cum doar trei, patru rânduri umoristice te pot înălţa la mii de metri altitudine... oare de asta mi se spunea că sunt mai tot timpul cu capul în nori, când citeam această carte?
Şi cum nimic nu e mai tragic decât un accident de avion, parcă pentru a echilibra situaţia, bancurile despre motoare care cedează, piloţi picaţi din nori, stewardeze blonde şi pasageri puşi pe şotii sunt cu atât mai haioase. În cele din urmă cu mic cu mare îşi iau - sau nu - paraşutele şi se aruncă în gol. Toată lumea e ameţită de picaj sau de alcool, dar veselă şi fericită.
Nu scapă din colecţie nici chiloţii moldovenilor, răspunsurile elevului Bulă despre aeronautică sau dialogurile de la popotă. Iar când începe competiţia dintre americani, ruşi şi români în construcţia de avioane, doar turnul de control le mai domoleşte avântul.
Pentru că hazul s-a desprins încă o dată de la sol, dau acestei cărţi nota 2,7 şi aştept cu nerăbdare aterizarea următoarelor cărţi din serie.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Dragostra nu moare - Maitreyi Devi
Editura Amaltea, 1999
|
|
|
În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
