|
|
 |  |  |
 |
Magicianul - John Fowles
Editura Adevărul Holding, 2011
|
|
 |
Recunosc că, după ce am terminat de citit această carte, m-am dus pe Internet și am început să caut... ceva lipsea... prea am rămas cu ochii în ceață. Și am rămas surprins de numărul mare de comentarii găsite. De aceleași întrebări puse și de către alți cititori. Explicația: păi tocmai acesta este scopul cărții, și se pare că i-a reușit de minune. Culmea e că autorul recunoaște în introducere că a fost mai explicit în această ediție, față de edițiile anterioare.
Nicholas Urfe este un tânăr rebel. Tratează totul cu indiferență, cinism și superficialitate, drept pentru care rămâne un însingurat. Pentru că nu-și găsește locul în societatea londoneză de la începuturile anilor 50, profită de ocazia care i se ivește de a pleca pe insula Phraxos din Grecia, pentru a preda limba engleză la un liceu de băieți. Înainte de a pleca însă, are o scurtă relație cu Alison, o tânără australiancă. Deși nici unul dintre cei doi nu este genul fidel, totuși se îndrăgostesc unul de celălalt, dar nici unul dintre ei nu vrea să recunoască acest lucru.
Pe insula Phraxos, un loc izolat de restul lumii, Nicholas cunoaște un personaj ciudat, Maurice Conchis. Acesta îl supune pe Nicholas unui joc psihologic, greu de imaginat, dar realistic. Nu doar pe Nicholas îl domină ci și pe cititor: cu fiecare pagină ești tot mai dornic să afli ce se întâmplă mai departe. Și surprizele se țin lanț.
Din manipulator, Nicholas ajunge să fie manipulat, să-și schimbe radical opiniile, să fie la un pas de sinucidere. I se înscenează moartea lui Alison și se îndrăgostește de un personaj fictiv, de o actriță. Realitatea i se prezintă ca fiind falsă și imaginarul ca fiind real. Corespondența îi este interceptată și orice legătură cu lumea externă este foarte bine controlată.
Nicholas află în cele din urmă că el este doar subiectul unui experiment de natură psihologică, care se repetă an de an, de fiecare dată cu un alt cobai. Pentru această manipulare a psihicului dusă la extram, Maurice, magicianul, dispune de sume imense de bani, de puneri în scenă cu actori angajați și de un har personal pe care-l mai întâlnești doar la vrăjitoare (apropo de pățania Oanei Zăvoranu).
Ca și cititor ești la fel de fermecat și de manipulat: nu mai ști ce este real și ce este teatru... și la final ești lăsat în ceață. Cel puțin ăsta este primul sentiment. Apoi îți dai seama că autorul ți-a spus tot timpul adevărul, dar erai prea ocupat de acțiune ca să ști să citești indiciile. Cei care au citit-o de mai multe ori, spun că de fiecare dată au mai descoperit câte ceva. (Cartea este plină de aluzii la personaje și întâmplări din mitologia greacă și din literatura universală. Unii o și condamnă din acest motiv pentru că este prea încărcată cu detalii).
O carte minunată pe care vă invit să o citiți dacă vă place suspansul, finalurile nedefinite și... să fiți manipulați. Trebuie să recunosc că pe alocuri cultura mea generală nu a făcut față aluziilor, și dacă o mai citesc încă o dată o voi face probabil cu alți ochi, pentru a descoperi lucruri noi. Îi acord nota 4,7.
|
 |
Crystian
|
| |
| |
 |
Un colet cu bucluc - Robert Louis Stevenson, Lloyd Osbourne
Editura Univers, 1981
|
|
 |
Coincidențe. Acesta este laitmotivul cărții Un colet cu bucluc scrisă de către Robert Louis Stevenson și Lloyd Osbourne. Deși este o carte plină de viață, de personaje și de întâmplări dintre cele mai haioase, la urmă de dăm seama că de fapt avem de a face cu o mână de personaje principale, ce se reîntâlnesc la tot pasul (spre marea lor disperare), și cu o întreagă pleiadă de figuranți care întregesc și dau savoare firului poveștii.
Totul începe de la o tontină. Pentru novici în ale finanțelor, tontina este un fel de loterie pe viață și pe moarte: câștigă cine trăiește mai mult, sau, ca să fim mai exacți, cine moare ultimul. Se strâng laolaltă mai multe persoane care depun într-un fond o sumă fixă. Banii sunt investiți, înmulțiți, și cel din urmă supraviețuitor al grupului ia banii. Probabil că vârsta nu îi va mai permite să se bucure prea mult de ei, dar cu siguranță moștenitorii vor fi mai mult decât încântați de averea primită. Ca și fapt divers, mai există încă tontine active în Europa, dar nu mai sunt inițiate altele noi.
Și după cum ușor putem deduce, când din membrii fondatori ai unei tontine mai rămân doar doi frați, copii acestora vor face totul ca aceștia să se bucure de o bătrânețe sănătoasă și îndelungată. În Londra, sunt închiși în casă să nu răcească sau să prindă vreo boală rătăcită și sunt plimbați în provincie, la aer curat. Dar ce te faci când la într-o astfel de mutare de la oraș în provincie și înapoi, trenul cu care circuli se ciocnește cu un altul venind din sens opus și călătorii fac un mic zbor prin aer împreună cu vagonul. Și în locul bătrânului îngrijit cu atâta grijă găsești un cadavru mutilat, de nerecunoscut... exact tontina se duce la verișorul Michael Finsbury.
Ei și de aici începe nebunia ascunderii "adevărului". Scenarii peste scenarii, cadavru îngropat, dezgropat, mutat, ascuns, împachetat, expediat și... pierdut. Dar găsit de alții care se află în relații bune tocmai cu... verișorul mai sus amintit. Nu e greu de imaginat că Michael vede cadavrul. Dar trenul și-a făcut bine treaba și nu-l recunoaște, deci trebuie să scape de el că îi suflă poliția în ceafă.
Ce se întâmplă cu cadavrul? Cine va lua până la urmă tontina? V-am făcut curioși? Merită să citiți această carte plină de umor englezesc de calitate!
Eu m-am amuzat teribil, și pentru asta îi acord nota 4,3, chiar dacă coincidențele sunt mult prea forțate. Dar până la urmă ăsta a fost farmecul romanului. Păcat că s-a terminat atât de repede.
|
 |
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|