|
|
 | | |
 |
Magicianul - John Fowles
Editura Adevărul Holding, 2011
|
|
|
Recunosc că, după ce am terminat de citit această carte, m-am dus pe Internet și am început să caut... ceva lipsea... prea am rămas cu ochii în ceață. Și am rămas surprins de numărul mare de comentarii găsite. De aceleași întrebări puse și de către alți cititori. Explicația: păi tocmai acesta este scopul cărții, și se pare că i-a reușit de minune. Culmea e că autorul recunoaște în introducere că a fost mai explicit în această ediție, față de edițiile anterioare.
Nicholas Urfe este un tânăr rebel. Tratează totul cu indiferență, cinism și superficialitate, drept pentru care rămâne un însingurat. Pentru că nu-și găsește locul în societatea londoneză de la începuturile anilor 50, profită de ocazia care i se ivește de a pleca pe insula Phraxos din Grecia, pentru a preda limba engleză la un liceu de băieți. Înainte de a pleca însă, are o scurtă relație cu Alison, o tânără australiancă. Deși nici unul dintre cei doi nu este genul fidel, totuși se îndrăgostesc unul de celălalt, dar nici unul dintre ei nu vrea să recunoască acest lucru.
Pe insula Phraxos, un loc izolat de restul lumii, Nicholas cunoaște un personaj ciudat, Maurice Conchis. Acesta îl supune pe Nicholas unui joc psihologic, greu de imaginat, dar realistic. Nu doar pe Nicholas îl domină ci și pe cititor: cu fiecare pagină ești tot mai dornic să afli ce se întâmplă mai departe. Și surprizele se țin lanț.
Din manipulator, Nicholas ajunge să fie manipulat, să-și schimbe radical opiniile, să fie la un pas de sinucidere. I se înscenează moartea lui Alison și se îndrăgostește de un personaj fictiv, de o actriță. Realitatea i se prezintă ca fiind falsă și imaginarul ca fiind real. Corespondența îi este interceptată și orice legătură cu lumea externă este foarte bine controlată.
Nicholas află în cele din urmă că el este doar subiectul unui experiment de natură psihologică, care se repetă an de an, de fiecare dată cu un alt cobai. Pentru această manipulare a psihicului dusă la extram, Maurice, magicianul, dispune de sume imense de bani, de puneri în scenă cu actori angajați și de un har personal pe care-l mai întâlnești doar la vrăjitoare (apropo de pățania Oanei Zăvoranu).
Ca și cititor ești la fel de fermecat și de manipulat: nu mai ști ce este real și ce este teatru... și la final ești lăsat în ceață. Cel puțin ăsta este primul sentiment. Apoi îți dai seama că autorul ți-a spus tot timpul adevărul, dar erai prea ocupat de acțiune ca să ști să citești indiciile. Cei care au citit-o de mai multe ori, spun că de fiecare dată au mai descoperit câte ceva. (Cartea este plină de aluzii la personaje și întâmplări din mitologia greacă și din literatura universală. Unii o și condamnă din acest motiv pentru că este prea încărcată cu detalii).
O carte minunată pe care vă invit să o citiți dacă vă place suspansul, finalurile nedefinite și... să fiți manipulați. Trebuie să recunosc că pe alocuri cultura mea generală nu a făcut față aluziilor, și dacă o mai citesc încă o dată o voi face probabil cu alți ochi, pentru a descoperi lucruri noi. Îi acord nota 4,7.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Pan Wołodyjowsky - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
Țara arde și baba se piaptănă! Cam acesta este mesajul transmis de către Henryk Sienkiewicz în cel de al treilea volum al trilogiei sale închinat vremurilor bune din istoria Poloniei. Noroc cu o mână de viteji, care prin eforturi supraomenești reușesc să oprească înaintarea puhoiului otoman.
Din prea mult entuziasm, pentru a-i trezi din amorțeala cei cuprinse pe contemporani, Henryk Sienkiewicz ajustează puțin istoria în favoarea eroilor romanelor sale. Acest lucru îi aduce pe de o parte onoruri, dar și o mulțime de critici din partea specialiștilor, motiv pentru care în acest volum se îndepărtează mai puțin de la cursul istoriei. Prin urmare, deși vitejești, faptele nu mai au întotdeauna finalul fericit. De', viața nu e numai lapte și miere.
Un alt factor care influenţează acest roman este moartea soției autorului, care-l aruncă pe acesta în melancolie. Cel puțin în prima treime a romanului, faptele vitejești sălășuiesc mai mult în amintiri, iar dramele personale și poveștile de amor umplu paginile.
Dacă pe Skrzetuski, eroul primului roman din trilogie, îl regăsim aici fericit și cu o droaie de copii, Wołodyjowsky apare ca un personaj doborât de necazul morții bruște a logodnicei sale, retras la o mănăstire cu gândul de a-și închina restul vieții Domului. Noroc cu jupân Zagloba care, ca de obicei, aduce lucrurile pe făgașul normal prin vicleșugurile sale: îl ademenește în afara mănăstirii, îl îmbată și îl aruncă în brațele unei femei. Chiar dacă planurile de însurătoare nu ies de la început, precum unse, pe parcurs, Wołodyjowsky își găsește aleasa inimii în "haiducelul" Basia. Între cei doi se înfiripă o dragoste atât de mare că numai moartea îi va mai despărți...
Noua familie se mută la Chreptiów, o garnizoană de graniță, unde, cu câteva sute de oșteni aflați în subordine, aduc liniștea ținuturilor din zonă. Aici încep poveștile la gura focului în stilul lui Sadoveanu, dar nu despre vânătoare și peisaje mioritice, ci despre întâmplări din robie de la turci și tătari.
Încet, încet autorul scapă de melancolia de la începutul romanului și apare acțiunea în toată splendoarea ei: trădări, crime, violuri, jafuri, tâlhari, răpiri, culminând cu atacul oastei otomane asupra cetății Kamieniec.
În carte este descrisă și o incursiune a trupelor polone în Moldova: un teritoriu cam sălbatic, împânzit de codrii și controlat de turci... hmmm. Mă rog, fiecare cu istoria și orgoliile lui. (Vorbim despre anii 1670...)
Deși prima parte a fost puțin cam plictisitoare, partea a doua a romanului l-a adus în scenă pe adevăratul Henryk Sienkiewicz, un scriitor de marcă, nu doar al Poloniei, ci al întregii omeniri. Pentru acest lucru îi acord romanului nota 4,4.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
