CrysSoft Literatisia - ultima carte pe care am citit-o

     În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
     Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
     În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
     Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
     Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
     Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
     Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.

Crystian

Operațiunea Praetorian - Thomas Cifford
Editura RAO International Publishing Company, 2008

     Dacă te iei după titlu și după copertă ai crede că este o carte de război. Însă pasionații genului vor fi puțin dezamăgiți, pentru că scenele de război sunt destul de puține. Este vorba însă despre o poveste de dragoste, un triunghi amoros al cărui destin este influențat de cel de-al doilea război mondial.
     Ne regăsim în Londra anului 1940, în plin sezon de bombardamente germane. Roger Godwin, un jurnalist american stă la o masă într-un restaurant împreună cu consilierul primului ministru, Monk Vardan, când o bombă lovește în apropiere, creând panică printre comeseni. Printre aceștia se află și Csilla, amanta ascunsă a lui Roger și soțul acesteia Max Hood. O ocazie numai bună pentru autor pentru a ne introduce în atmosfera acelor ani și a ne prezenta personajele principale ale cărții.
     Și dacă vorbim despre atmosferă, Thomas Cifford se pricepe de minune la asta. Într-atât de mult intri în lumea calmă a britanicilor, încât uneori pierzi firul poveștii și te trezești într-o dilemă... despre ce era vorba de fapt? Prima parte din carte mi s-a părut chiar lălăită puțin, și am început să mă întreb unde este acțiunea promisă de titlu.
     Încet, însă lucrurile încep să se adune și operațiunea Praetorian prinde contur. Scopul ei... să-l omoare pe Rommel, comandantul operațiunilor germane din Africa de Nord, un zeu al războiului, o personalitate care hotăra cursul războiului, un maestru al imaginii. Lucrurile devin mai interesante pe măsură ce trupa de comando condusă de Max Hood și avându-l în componență pe Roger Godwin intră într-o acțiune sinucigașă.
     Deși pare sfârșitul, e doar începutul cărții. Amintirile din trecut încep să schimbe linia poveștii și descoperi că nimic din ce ai citit nu mai este la fel. Când termini cartea îți vine să o recitești... cu siguranță cu alți ochi. Din păcate finalul este o întorsătură clasică pentru un thriller modern, și strică puțin din farmecul cărții, care devine tot mai interesantă cu fiecare pagină pe care o parcurgi.
     O carte în care alternează scenele de acțiune cu scenele de serenitate. O carte pe care o recomand celor ce îndrăgesc poveștile de dragoste din vreme de război. Eu îi acord nota 4, pentru micile scăpări de la început.

Crystian

Pagina anterioară Pagina următoare