CrysSoft Literatisia - ultima carte pe care am citit-o

     În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
     Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
     În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
     Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
     Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
     Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
     Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.

Crystian

Cameleonul - William Diehl
Editura RAO, 2008

     Este celebru în lumea animalelor pentru capacitatea s-a extraordinară de a-și adapta culoarea pielii după mediul înconjurător. Poate părea ceea nu este și este ceea ce nu pare.
     În aceste condiții nu este de mirare că pe urmele lui, a spionului Cameleon, este pus cel mai celebru spion-jurnalist O'Hara, însoțit de către băgăcioasa reporteriță TV, Eliza Gunn. O cursă contra cronometru, pentru 250 000 de dolari și șansa de a rămâne în viață la urmă.
     Totul a pornit de la niște evenimente, aparent fără legătură între ele: explozia unei mașini Aquila 333, cea care ar fi trebuit să revoluționeze automobilul așa cum îl cunoaștem noi; distrugerea unei platforme petroliere, Thoreau, aflată la nord-vest de coasta Alaskăi; și moartea lui Eddie Wolfnagle, un pungaș care a furat planurile unei stații de pompare de pe o platformă. În spatele tuturor acestor evenimente tragice: oamenii Cameleonului!
     Lumea internațională a spionajului ni se dezvăluie așa cum nu am mai cunoscut-o până acum: elita în slujba domeniului privat. Fără granițe și fără reguli, ne poartă prin toată lumea, din Alaska, în Japonia, în Marea Caraibelor. Agenți adormiți, agenți activi, criminali profesioniști toți într-un Joc, fără limite legislative sau materiale. Arte marțiale, urmăriri, deghizări, infiltrări și nu în ultimul rând clanuri mafiote, toate se regăsesc în cartea lui William Diehl.
     Dar de ce ne lovim la fiecare pas de petrol... de platforme petroliere... de companii petroliere... experți în petrol... zăcăminte petrolifere...? Doar citind această carte de excepție puteți afla!
     Pentru un thriller exploziv, care îl lasă pe cititor înmărmurit în final, îi ofer nota 4,5.

Crystian

Pagina anterioară Pagina următoare