|
|
 | | |
 |
Lumea Sofiei - Jostein Gaarder
Editura Univers, 2006
|
|
|
Un orăşel de provincie în care nu se întâmplă nimic... sau cel puţin aşa pare, în prima jumătate. Un alt film de duzină! Cine te-a pus să te uiţi la el? Apoi lucrurile mărunte şi nesemnificative încep să se lege între ele şi să capete o nouă dimensiune: brusc te trezeşti în faţa celui mai bun film pe care l-ai văzut în ultima vreme!
Cam acelaÅŸi sentiment l-am avut citind Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaarder.
Sofie, este o elevă dintr-un orăşel din Norvegia, care la venirea acasă de la şcoală, primeşte prin poştă scrisori de la un necunoscut. Fără ştampile, fără timbre, fără expeditor. Scrisorile conţin lecţii de filosofie. Prin intermediul lor începi să-i cunoşti pe Democrit, Platon, Aristotel ş.a.m.d.
Aţi citi aşa ceva? Probabil că nu. Dar Jostein Gaarder ştie să introducă acel element de suspans care te atrage să mai citeşti o pagină şi apoi încă una. Parcă ceva, ceva nu e chiar în regulă cu aceste lecţii... Să fim serioşi, cine ar citi filosofie în locul unui thriller? Poate că nişte cărţi poşale trimise din Liban, pentru o misterioasă Hilde, de către tatăl ei, sau o veche oglindă fermecată, nu te lasă să închizi cartea. Ce să mai vorbim de coliba maiorului!
Noroc că filosofia celor din antichitate este chiar interesantă. Greul a venit când am ajuns pe la Kant şi pe la romantism. Recunosc că am dat bac-ul din filosofie, dar şi că era cât pe ce să-l pic! Profesorii cereau filosofia din manual nu filosofiile izvorâte din imaginaţia mea. Acum mi-am adus aminte de ce!
Dar a venit şi răsplata! În lumea Sofiei încep să se întâmple lucruri ciudate. La început mai timid, parcă, parcă desprinse din realitate. Doar sunt prezentate într-o carte, nu? Dar când personaje din poveşti încep să te salute prin pădure... Apoi totul se răstoarnă cu susul în jos. Nimic nu mai e ce a fost! Nici Sofie, nici Hilde şi nici maiorul.
V-am făcut curioşi? Nu e nici pe departe, curiozitatea pe care o trăieşti când te apropii de sfârşitul cărţii.
Iată ce este minunat la Jostein Gaarder: nu doar că a ştiut să lege o poveste pe marginea unui curs de filosofie, ci că această poveste constituie chiar exemplele care ilustrează cursul. Minunat!
Nota 4,9 e meritată pe deplin! Dacă nu era Kant, i-aş fi dat maximul.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Cele mai bune bancuri cu părinţi
Editura C&A Hiparion , 2005
|
|
|
Citind cea de-a 105-a carte a colecţiei Biblioteca pentru toţi glumeţii, stai şi te întrebi de unde mai poate Ion Marinescu să le mai găsească? Numărul acesta impresionant de bancuri dovedeşte încă o dată că poporul român este o sursă inepuizabilă de umor. E adevărat că unele bancuri sunt reluate din alte cărţi anterioare ale colecţiei şi adaptate noului subiect, dar tot nu-ţi poţi stăpâni acel zâmbet care-ţi apare pe buze, la năzbâtiile pe care le pot debita părinţii la întrebările copiilor.
Formatul mic al cărţii are avantajul că o poţi ţine în buzunar şi să o deschizi oricând ai câteva momente de aşteptare: eu am citit-o în maxi-taxi, călătorind în diferite direcţii, prin Tg. Mureş. Cei din Tg. Mureş ştiu că pe aici nu prea citeşte lumea în mijloacele de transport; poate distanţele sunt prea scurte. Aşa că vă puteţi imagina un om binedispus într-o grămadă de oameni mohorâţi, obosiţi şi mult prea serioşi: "ăsta-i sărit de pe fix!".
Pentru că mi-a adus încă o dată bucurie în suflet, îi dau cărţii Cele mai bune bancuri cu părinţi nota 2,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
