|
|
 | | |
 |
Empire Falls - Richard Russo
Editura Univers, 2007
|
|
|
Ironia sorții, acesta ar putea fi după mine subtitlul acestui roman. Acțiunea se petrece într-un mic orășel din America, cu nume predestinat Empire Falls. (Ei da, și eu mă așteptam la altceva când am cumpărat cartea, împreună cu ziarul Cotidianul, cu câțiva ani în urmă.)
Orașul cunoaște o perioadă de înflorire datorită fabricilor conduse de către familia Whiting. Ultimul descendent însă este mai slab de înger și afacerile se duc odată cu apa care inundă în mod repetat fabricile. Iar ca să pună capac își zboară creierii lăsând în urmă o văduvă cu un copil infirm. Odată cu falimentul fabricilor începe să moară și orașul Empire Falls.
În acest context, Richard Russo ne prezintă familia Roby. Miles este șeful restaurantului Empire Grill, închiriat de la văduva Whiting. El se luptă să țină restaurantul pe linia de plutire, în speranța că undeva în viitor va deveni proprietarul lui pe deplin. Este genul de om care nu poate să spună nu, de care profită toată lumea, bun la suflet și muncitor, dar care își ține închise în el toate frustrările și nemulțumirile.
David este fratele acestuia, opusul lui ca și fire, și joacă rolul de bucătar în restaurant. Urmează apoi Janine, soția infidelă, în căutare de aventuri și de sex de calitate, plictisită de un soț care vrea să fie de treabă și perfecționist. Găsește omul ideal într-un antrenor de fitness (sau cel puțin așa crede).
Tick, fiica, este cea care îi seamănă întru totul lui Miles. Destinele celor doi evoluează, de altfel, în paralel pe tot parcursul cărții.
Intriga evoluează lent în timp. Autorul pune mult accent pe trăirile personajelor, decăderea orașului fiind reflectată pe deplin în starea de disperare a acestora. Există puține personaje superficiale care acționează din instinct, cum ar fi tatăl lui Miles, Max, sau polițistul Jimmy Minty, însă și acestora Richard Russo le explică comportamentul.
Dacă la început cartea pare cam monotonă (dacă vă plac cărțile de aventuri trebuie să vă țineți tari sau să nu vă apucați de ea), pe măsură ce destinele personajelor se întretaie în moduri dintre cele mai neașteptate, apare și sentimentul că ceva se va întâmpla. Iar sfârșitul este pe măsură: toată diperarea acumulată a orașului, reflectată prin personaje, erupe... nu vă spun mai mult, decât că a obţinut premiul Pulitzer. Eu îi ofer nota 4,3, poate voi mai mult sau mai puțin.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Åžtafeta - Rodica Ojog-BraÅŸoveanu
Editura Albatros, 1981
|
|
|
Un roman poliţist atipic: pe tot parcursul romanului echipa de "milițieni" asistă practic neputincioasă la desfășurarea evenimentelor, deși răscolesc Bucureștiul, în căutarea unei bombe.
Totul începe când Andrei Gogan, privilegiat al soartei pe post de gestionar la magazinul de obiecte de artă, Artex, se hotărăște să-și arunce în aer magazinul în noaptea de revelion. Dacă nu v-ați prins încă, acțiunea se întâmpla pe vremea comuniștilor, când toate erau ale poporului, deci și magazinul. Prin urmare mare pagubă nu era, atâta tot că prin acestă metodă inedită scăpa de un control de la procuratură care ar fi descoperit mari lipsuri din gestiune.
Apare în scenă o altă privilegiată a soartei, reprezentată a burgheziei decăzute, Corina, o întreținută cu fițe, amanta lui Andrei Gogan, cea care i-a dat o mână de ajutor la furtul din avutul național. Pusă în fața inevitabilului sfârșit al traiului îndestulat, ea se lasă convinsă să plaseze bomba, ascunsă într-un casetofon, în magazinul Artex.
Cum însă, pe vremea aceea un casetofon era un lucru de mare valoare, mai ales într-o noapte de revelion, supraveghetorul Ionel Florea ia cu el casetofonul, "uitat" în magazin de numita Corina.
Din păcate, Corina vede cum Ionel Florea se urcă într-un taxi cu casetofonul "prelucrat", și de aici începe nebunia: Corina se sperie la gândul că poate deveni părtașă la o crimă și intră într-o criză de nervi; Andrei Gogan încearcă să o omoare pentru a scăpa de ea; intervine miliția care o salvează pe Corina și de la care află întreaga târășenie.
Cazul ajunge în regim de urgență la colonelul Dăneț, care nu încetează nici o secundă să se mai mire de năravurile tinerilor din ziua de astăzi, expuse în special în noaptea de trecere dintre ani. Acesta își adună de urgență colectivul și pleacă în urmărirea celor două fire: a bombei din casetofon și a lui Andrei Gogan.
Și dau repede de Ionel Florea, dar... acesta uitase casetofonul pe drum, în taxi. Și cum pe vremea aceea stațiile în taxiuri erau și ele lucruri rare... Găsesc apoi taxiul, dar nu și casetofonul care ajunsese în posesia unor pensionari... a fiului acestora... și ștafeta continuă tot așa, sub ochii neputincioși ai milițienilor, până la sfârșitul cărții. Adică până dimineața devreme, când se ajunge într-un autocar plin cu copii. Iar ceasul bombei ticăie...
Îi acord nota 4,3 pentru că mi-a adus aminte de anii copilăriei comuniste și pentru suspans. Dar parcă prin prea multe mâini a trecut casetofonul acela fără să-l pornească nimeni. Mai dă-o încolo de treabă, doar era noaptea de revelion. Ce chef e ăla fără muzică?
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
