|
|
 | | |
 |
Empire Falls - Richard Russo
Editura Univers, 2007
|
|
|
Ironia sorții, acesta ar putea fi după mine subtitlul acestui roman. Acțiunea se petrece într-un mic orășel din America, cu nume predestinat Empire Falls. (Ei da, și eu mă așteptam la altceva când am cumpărat cartea, împreună cu ziarul Cotidianul, cu câțiva ani în urmă.)
Orașul cunoaște o perioadă de înflorire datorită fabricilor conduse de către familia Whiting. Ultimul descendent însă este mai slab de înger și afacerile se duc odată cu apa care inundă în mod repetat fabricile. Iar ca să pună capac își zboară creierii lăsând în urmă o văduvă cu un copil infirm. Odată cu falimentul fabricilor începe să moară și orașul Empire Falls.
În acest context, Richard Russo ne prezintă familia Roby. Miles este șeful restaurantului Empire Grill, închiriat de la văduva Whiting. El se luptă să țină restaurantul pe linia de plutire, în speranța că undeva în viitor va deveni proprietarul lui pe deplin. Este genul de om care nu poate să spună nu, de care profită toată lumea, bun la suflet și muncitor, dar care își ține închise în el toate frustrările și nemulțumirile.
David este fratele acestuia, opusul lui ca și fire, și joacă rolul de bucătar în restaurant. Urmează apoi Janine, soția infidelă, în căutare de aventuri și de sex de calitate, plictisită de un soț care vrea să fie de treabă și perfecționist. Găsește omul ideal într-un antrenor de fitness (sau cel puțin așa crede).
Tick, fiica, este cea care îi seamănă întru totul lui Miles. Destinele celor doi evoluează, de altfel, în paralel pe tot parcursul cărții.
Intriga evoluează lent în timp. Autorul pune mult accent pe trăirile personajelor, decăderea orașului fiind reflectată pe deplin în starea de disperare a acestora. Există puține personaje superficiale care acționează din instinct, cum ar fi tatăl lui Miles, Max, sau polițistul Jimmy Minty, însă și acestora Richard Russo le explică comportamentul.
Dacă la început cartea pare cam monotonă (dacă vă plac cărțile de aventuri trebuie să vă țineți tari sau să nu vă apucați de ea), pe măsură ce destinele personajelor se întretaie în moduri dintre cele mai neașteptate, apare și sentimentul că ceva se va întâmpla. Iar sfârșitul este pe măsură: toată diperarea acumulată a orașului, reflectată prin personaje, erupe... nu vă spun mai mult, decât că a obţinut premiul Pulitzer. Eu îi ofer nota 4,3, poate voi mai mult sau mai puțin.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Dragostra nu moare - Maitreyi Devi
Editura Amaltea, 1999
|
|
|
În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
