|
|
 | | |
 |
Dragostra nu moare - Maitreyi Devi
Editura Amaltea, 1999
|
|
|
În anul 1928 Mircea Eliade primește o bursă de studii în India din partea Maharajahului de Kassimbazar, un "miliardar hotărât să-și risipească averea" prin "pomana dirijată și crearea unui birou de împărțit ajutoare pentru oamenii de știință". Despre călătoria până în India și primele lui impresii despre acestă țară puteți citi mai multe în volumul Biblioteca Maharajahului apărut la Editura Garamond.
Spre sfârșitul anului 1929, după ce suferă de malarie și este internat într-un spital local, Mircea Eliade se mută în casa lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, decan al Universității din Calcutta. Aici o întâlnește pe Maitreyi, fiica filosofului pe care o privește la început ca pe o curiozitate orientală, dar cu timpul între cei doi se naște o dragoste profundă. Din păcate, conflictele culturale duc la despărțirea forțată a celor doi, la 30 septembrie 1930.
În anul 1934, Eliade publică cartea cu titlul Maitreyi, în care relatează povestea de dragoste trăită, puțin stilizată și cu un final modificat pentru a crește intensitatea trăirilor și valoarea literară.
Deși, în decursul anilor aude zvonuri că s-ar fi scris o carte cu și despre ea, abia în 1972 Maitreyi Devi află până unde a mers Mircea Eliade cu detaliile (sau cu imaginația) și se hotărăște să dea o replică scriind propria sa versiune a întâmplărilor în Dragostea nu moare, Na Hanyate în Bengali.
Vă recomand să citiți toate cele trei cărți în ordinea apariției lor, pentru a descoperi pas cu pas, povestea de dragoste și urmările ei, pentru că în Dragostea nu moare, anul 1930 nu ocupă decât prima parte. Următoarele trei părți prezintă continuarea, amprenta pe care dragostea lui Mircea Eliade a lăsat-o asupra lui Maitreyi. O să rămâneți surprinși mai întâi de diferențele de abordare dintre cele două cărți. Aceeași poveste, aceleași întâmplări, dar văzute din unghiuri total diferite. Iar sfârșitul... e total neașteptat. (Atenție, și Maitreyi l-a modificat, dar reflectă realitatea, fiind scris cu ajutorul simbolurilor, ne spune ea mai târziu într-un interviu.)
Adevărul despre povestea de dragoste dintre cei doi mari scriitori... se află probabil prins undeva la mijloc și poate fi citit printre rânduri.
Mi-au plăcut mult toate cele trei cărți și le-am citit cu sufletul la gură. Un singur lucru m-a supărat la Dragostea nu moare: faptul că nu toți termenii bengalezi sunt traduși în glosarul de la sfârșitul cărții, motiv pentru care îi acord doar nota 4,5.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Protocolul Sigma - Robert Ludlum
Editura Lider, Luceafărul,
|
|
|
Ben este fiul unui magnat american, Max Hartman, un evreu trecut prin lagărele naziste, ajuns acum să conducă afaceri de miliarde de dolari. Aflat în trecere prin Zürich, Elveția, Ben este atacat pe nepusă masă de către un fost prieten. El reușește să scape prin fugă de tentativa de asasinat, datorită abilităților dobândite în copilărie. Întâmplarea lăsa în urmă o serie de cadavre, lovite de către gloanțele răzlețe.
Lucrurile se precipită: tentativele de asasinat se țin lanț în zilele care urmează. Explicația acestor evenimente neașteptate o dă Peter, fratele geamăn a lui Ben. Acesta a descoperit o poză realizată în timpul celui de al doilea război mondial care îi prezintă pe magnații lumii, din ambele tabere beligerante, adunați împreună pentru a pune bazele unei corporații multinaționale, numită Sigma, sfidând astfel legile războiului și ale moralei. Această poză poate schimba cursul istoriei și stă la baza cercetării pe care Ben o va iniția pentru a elucida misterul.
Simultan, în Statele Unite, agentul Anna Navarro este trimisă de către șeful Serviciului de Cooperare Internă să ancheteze morțile suspecte ale unor bogătași bătrâni, răspândiți pe toate continentele. Ce au toți aceștia în comun? În trecut au fost cercetați de către CIA în cadrul unei operațiuni numită Sigma.
Drumurile celor două personaje principale ale cărții se vor întâlni curând când vor realiza că ambii caută aceleași răspunsuri.
Cartea este scrisă în stilul unui thriller hollywoodian: personajele principale scapă de nenumărate ori de ucigași profesioniști dar fac în același timp greșeli copilărești cum ar fi să folosească cărți de credit, când toată poliția din Europa și din cele două Americii sunt pe urmele lor. Iar deghizarea o folosesc doar în ultimul moment, deși pozele lor împânzesc toate ziarele. Finalul este de asemenea apocaliptic și dacă stai să analizezi lucrurile cu atenție îți dai seama că nu prea se potrivește cu imaginea transmisă în capitolele anterioare.
Dar dacă pretențiile nu sunt prea mari, cartea este scrisă binișor, te prinde și o recomand pentru câteva ore de relaxare. Îi acord nota 4.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
