|
|
 | | |
 |
Crimă și pedeapsă - F. M. Dostoievski
Editura RAO International Publishing Company, 1995
|
|
|
În Crimă și pedeapsă ne regăsim în fața unei drame mistice, în care tremurăm pentru sufletul personajului principal, Raskolnikov, un tânăr venit la Petersburg pentru a studia la Universitate, pe la 1800 și ceva.
Aici el intră în contact cu idei avangardiste pentru Rusia acelor timpuri, iar una anume pune stăpânire pe el într-atât încât îi întunecă mințile: ideea că oamenii sunt de două feluri, genii și idioții, sau oameni de rând care nu au puterea de a se ridica deasupra celorlalți. El realizează că se află printre cei de jos, că viața lui va fi veșnic una mizerabilă dacă urmează tiparele societății în care trăiește. Degeaba va termina facultatea, că până va ajunge și el la o oarecare stare, mama lui se va fi stins demult, iar sora lui se va fi căsătorit cu un om care va profita de sărăcia ei pentru a o face sclavă.
Pentru toate aceste lucruri îl doare sufletul și depresia pune stăpânire pe el, iar odată cu aceasta și gândurile negre. Treptat își dă seama că toți oamenii mari din istorie (vezi Napoleon), au trebuit să calce peste oamenii de rând, să ucidă pentru a ajunge pe culmile istoriei și pentru a fi apreciați mai apoi pentru geniul lor. Prin urmare o crimă care să-l ajute să salte înainte nu ar fi nimic rău. În mintea lui, rațiunea și judecata, după cum spune Dostoievski, ia locul vieții.
Pradă îi cade o bătrână cămătăreasă, pe care o ucide cu toporul și sora acesteia care îl surprinde asupra faptei. Dar mintea lui Raskolnikov este deja prea bolnavă pentru a-și duce planul până la capăt și se alege doar cu câteva obiecte de o mai mică valoare. Norocul însă îl ferește de martori, iar poliția nu are nici un indiciu despre el. Urmează un joc de a șoarecele și pisica între Raskolnikov și Zametov, omul legii, care îl bănuiește, dar nu-l poate dovedi.
Pe de altă parte credința că este un om ales îl face să-și dăruiască și ultimii bănuți unor năpăstuiți ai sorții, să ia apărarea acestora și să-și bată joc de regulile societății petersburgheze și de parveniții acesteia.
Un roman tragic, dar plin de viață, care te poartă în atmosfera orașelor rusești de la 1800, o lectură plăcută, dar care trezește în cititor o mulțime de întrebări, pe un fond de suspans continuu, căruia îi acord nota 4,9.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Pan Wołodyjowsky - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
Țara arde și baba se piaptănă! Cam acesta este mesajul transmis de către Henryk Sienkiewicz în cel de al treilea volum al trilogiei sale închinat vremurilor bune din istoria Poloniei. Noroc cu o mână de viteji, care prin eforturi supraomenești reușesc să oprească înaintarea puhoiului otoman.
Din prea mult entuziasm, pentru a-i trezi din amorțeala cei cuprinse pe contemporani, Henryk Sienkiewicz ajustează puțin istoria în favoarea eroilor romanelor sale. Acest lucru îi aduce pe de o parte onoruri, dar și o mulțime de critici din partea specialiștilor, motiv pentru care în acest volum se îndepărtează mai puțin de la cursul istoriei. Prin urmare, deși vitejești, faptele nu mai au întotdeauna finalul fericit. De', viața nu e numai lapte și miere.
Un alt factor care influenţează acest roman este moartea soției autorului, care-l aruncă pe acesta în melancolie. Cel puțin în prima treime a romanului, faptele vitejești sălășuiesc mai mult în amintiri, iar dramele personale și poveștile de amor umplu paginile.
Dacă pe Skrzetuski, eroul primului roman din trilogie, îl regăsim aici fericit și cu o droaie de copii, Wołodyjowsky apare ca un personaj doborât de necazul morții bruște a logodnicei sale, retras la o mănăstire cu gândul de a-și închina restul vieții Domului. Noroc cu jupân Zagloba care, ca de obicei, aduce lucrurile pe făgașul normal prin vicleșugurile sale: îl ademenește în afara mănăstirii, îl îmbată și îl aruncă în brațele unei femei. Chiar dacă planurile de însurătoare nu ies de la început, precum unse, pe parcurs, Wołodyjowsky își găsește aleasa inimii în "haiducelul" Basia. Între cei doi se înfiripă o dragoste atât de mare că numai moartea îi va mai despărți...
Noua familie se mută la Chreptiów, o garnizoană de graniță, unde, cu câteva sute de oșteni aflați în subordine, aduc liniștea ținuturilor din zonă. Aici încep poveștile la gura focului în stilul lui Sadoveanu, dar nu despre vânătoare și peisaje mioritice, ci despre întâmplări din robie de la turci și tătari.
Încet, încet autorul scapă de melancolia de la începutul romanului și apare acțiunea în toată splendoarea ei: trădări, crime, violuri, jafuri, tâlhari, răpiri, culminând cu atacul oastei otomane asupra cetății Kamieniec.
În carte este descrisă și o incursiune a trupelor polone în Moldova: un teritoriu cam sălbatic, împânzit de codrii și controlat de turci... hmmm. Mă rog, fiecare cu istoria și orgoliile lui. (Vorbim despre anii 1670...)
Deși prima parte a fost puțin cam plictisitoare, partea a doua a romanului l-a adus în scenă pe adevăratul Henryk Sienkiewicz, un scriitor de marcă, nu doar al Poloniei, ci al întregii omeniri. Pentru acest lucru îi acord romanului nota 4,4.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
