|
|
 | | |
 |
Egipteanul - Mika Waltari
Editura Polirom, 2008
|
|
|
O carte interesantă. Este vorba despre "autobiografia" unui medic, Sinuhe, ce a trăit cu 1.300 de ani înainte de nașterea lui Hristos, pe vremea când a început declinul marelui imperiu egiptean.
Amintirile lui încep cu copilăria petrecută în casa unui medic, Senmut și a soției acestuia Kipa. Aceștia l-au găsit pe când avea doar câteva zile, într-un coș abandonat pe Nil. Mai târziu avea să afle că are toate șansele să fie tocmai fiul marelui faraon. Dar acest lucru va rămâne o necunoscută pentru tot restul vieții lui, chiar dacă acțiunile lui vor hotărî destinul Egiptului.
Soarta îl ajută pe Sinuhe să devină medic la Casa Vieții din templul lui Amon, un zeu la modă în acele vremuri. Apoi printr-o conjunctură fericită ia parte la o trepanație, o mică operație pe creier, aplicată faraonului, ca remediu final. Acest lucru îl face faimos și îl aduce în preajma unui om important pentru viitorul Egiptului, Horemheb.
Apoi aceași soarta îl împinge și în brațele unei profitoare care-l lasă fără avere și fără părinți și îl alungă din Egipt împreună cu slujitorul său Kaptah. Rău pentru el, bine pentru noi: începem să cunoaştem lumea antică din jurul Egiptului: Siria, Ierusalim, Babilon, Creta și alte câteva locuri și neamuri pierdute în negura timpului. Este și momentul ca autorul să ne dezvăluie deșertăciunea zeilor și înșelătoriile preoților, dar și nevoia oamenilor de a crede în ceva: chiar și într-un taur mort.
Întoarcerea lui Sinuhe în Egipt aduce cu sine momentul de glorie al faraonului Akhenaton, adept al unui nou zeu Aton, ocazie cu care autorul ne face cunoscut faptul că poporul încă nu era pregătit pentru venirea lui zeu nobil (conceptele lui Aton seamănă izbitor cu cele ale lui Isus).
De altfel cartea este plină de idei filosofice, iar personajele sunt de la mic la mare mari oratori, cunoscători în arta destinului și a vieții. Au fost multe discursuri care mi-au plăcut, dar cel care m-a uns la suflet a fost a lui Kaptah, care în timp a ajuns să fie la rândul lui om liber și stăpân. El zice că e mult mai bine pentru un stăpân să aibă muncitori decât sclavi. Un muncitor lucrează toată ziua pentru un salar de mizerie, după care nu mai ai nici o treabă cu el, pe când un sclav... he, he... dă-i de mâncare, asigură-i un cămin, ai grijă să fie sănătos. În plus nu are nici o motivație să lucreze, își fură stăpânul pe toate căile. Ce mai, e mult mai bine să fi sclav decât un muncitor salariat.
Și cel mai comic discurs: între un bărbat și o femeie care se ceartă să nu te bagi că ajungi să te pui rău cu amândoi.
Vreți să mai auziți și altele asemenea? Citiți cartea lui Mika Waltari că merită! Eu îi acord nota 4,5 pentru că personajele nu sunt realistice, dar discursurile și acțiunile lor își merită toți banii.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Nechibzuință - Amanda Quick
Editura Colemus, 1994
|
|
|
Phoebe Layton este fiica numai bună de măritat a familiei Clarington. Însă, spre deosebire de celelalte fete din înalta societate de o seamă cu ea, aceasta trăiește într-o lume de vis, a cavalerilor medievali, indusă de mulțimea de romane de capă și spadă pe care le citește și colecționează cu ardoare. Dorința de a-și găsi un cavaler care să se lupte pentru ea, să o salveze și să-i satisfacă toate dorințele, o împinge la tot felul de fapte nechibzuite, care o bagă în tot felul de buclucuri.
Ea identifică în Gabriel Banner, conte de Wylde, pe potențialul cavaler care se potrivește de minune cu figura din imaginația ei. Acesta a vrut să o salveze pe sora ei de la o căsătorie nefericită, era bogat și trăia într-un castel medieval. Mai mult era și el iubitor și autor de romane cavalerești.
Pentru a-l atrage în jocul ei, Phoebe țese o adevărată conspirație, care-l atrage pe Gabriel într-o noapte în ținutul Sussex, o regiune din sudul Angliei, pentru a-i fi însoțitor și pavăză în achiziționarea unui manuscris vechi, de la un colecționar de cărți ciudat. Însă cavalerul rătăcitor, se dovedește a fi departe de năzuințele domniței, atunci când un hoț le taie calea și le fură prețiosul manuscris.
Totuși, lucrurile se schimbă radical când Gabriel reușește să demaște jocul domnișoarei Phoebe și, deși nu vrea să recunoască, el devine tocmai personajul imaginat de Phoebe. Între cei doi se înfiripă de-a lungul romanului o poveste de dragoste plină de pasiune și bineînțeles de peripeții.
Cartea este bine scrisă și are un fir cursiv ușor de urmărit. Singurul reproș pe care îl pot aduce este că acțiunea se petrece în episoade: Phoebe intră într-o încurcătură, Gabriel apare și o salvează, iar povestea de dragoste evoluează de-a lungul acestora. Cititorul își poate pierde ușor interesul pentru următoarea aventură, partea de suspans fiind puțin anemică.
Iubitorii de romantism, trebuie să-i mulțumească autoarei Jayne Ann Krentz, alias Amanda Quick, pentru încă un roman de dragoste reușit, ușor de citit și... nerecomandat minorilor. Eu îi acord nota 3,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina următoare |
|
|
