|
|
 | | |
 |
Managementul serviciilor - Alexandru Jivan
Editura Editura de Vest, 1998
|
|
|
Am avut un profesor de matematică la facultate care avea un stil atât de ciudat de a vorbi, încât, la început, nu înțelegeam nimic din ceea ce spune. Apoi am început să mă obișnuiesc cu el și să-i înțeleg vorbele, dar logica lui tot nu o înțelegeam: copiam la xerox tot ce scria pe tablă. Culmea însă, când învățam pentru examen, cursurile lui și demonstraţiile în special mi se păreau foarte logice și clare.
Același sentiment l-am avut citind această carte: chiar am început să-mi pun întrebări la un moment dat dacă nu e ceva în neregulă cu mine. Trebuia să recitesc paragrafele de 2-3 ori pentru a le înțelege: autorul a folosit fraze lungi, cu un vocabular foarte bogat. Practic mă pierdeam în text și pe nesimțite, mintea mea zbura aiurea. O carte exact opusă stilului anglo-saxon cu fraze scurte și la obiect.
Dar totuși informațiile pe care mi le-a furnizat această carte mi se par foarte utile și foarte interesante, deși cartea a fost publicată cu zece ani în urmă. Acesta a fost motivul pentru care am mers până la capăt și nu am abandonat-o.
La începutul cărții suntem puși în temă cu specificul serviciilor. Cum se deosebesc ele de producția industrială de bunuri materiale. Pe tot parcursul cărții apoi am întâlnit această paralelă, pentru a scoate în evidență în fiecare domeniul al managementului "specificitățile" serviciilor.
Se vorbește foarte mult despre calitatea serviciilor, un termen pe atât de promovat și de care totuși ducem o lipsă tot mai acută în ziua de azi. Ajunge doar să ne gândim la serviciile de vânzări oferite de hypermarketuri: doamne ferește să întrebi vreun om de-al lor despre orice produs expus.
Sunt expuse apoi relațiile cu piața: gestionarea aprovizionărilor și al transportului, managementul relațiilor cu beneficiarii, marketingul, concurența și nu în ultimul rând valoarea și prețul.
Cel mai interesant capitol mi s-a părut cel referitor la managementul personalului: cum se fac angajările, cum este motivat personalul, cum sunt verificați angajații și cum le este măsurată munca depusă, cultura de întreprindere și caracteristicile cadrelor de conducere.
Gestionarea optimă a resurselor este tema următorului capitol. Nu este uitată nici gestionarea și influențarea cererii. Ultimul capitol este dedicat managementului dezvoltării firmei de servicii și problemele pe care le poate aduce acest proces în deservirea clienților.
Pentru informațiile primite i-aș acorda aprope nota maximă, dar pentru modul de expunere, mult prea "academic" îi acord doar nota 4, pentru că beneficiarii ei ar trebui să fie în primul rând oamenii de afaceri și apoi studenții și cadrele didactice.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Prin foc și sabie - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
1647. Moldova prospera sub domnia lui Vasile Lupu. La fel și Polonia cu care avea strânse relații comerciale. Prin urmare, nu este de mirare să dai de moldoveni la tot pasul prin Polonia.
Apoi a început războiul civil - la polonezi, desigur. Cazacii s-au ridicat împotriva leșilor, sub conducerea lui Bohdan Chmielnicki. La noi se numeau răscoale și erau împotriva boierilor, dar maestrul Sienkiewicz răstoarnă situația și îi prezintă pe zaporojeni ca fiind cei care au pornit un război civil nedrept împotriva șleahtnicilor unindu-se cu tătarii pentru a pârjoli țara de dincolo de Nistru, actuala Ucraina.
De fapt acesta a fost și principala critică adusă romanului: din dorința de a readuce în mintea polonezilor, trecutul glorios al războinicilor, Sienkiewicz a modificat pe ici pe colo faptele istorice și a creat o serie de eroi, cu caracteristici ce întrec oamenii de rând.
Cel mai important dintre aceștia este porucinicul Skrzetuski, personajul principal, care trece prin încercări deosebite de-a lungul întregului roman, pentru apărarea patriei și pentru recuperarea iubitei lui, cneaghina Helena, din mâna sălbaticului Bohun. Din păcate, este și ușor melancolic, căzând grav bolnav ori de câte ori jupânița Helena părea dispărută pentru totdeauna în mâinile răsculaților sau a lui Bohun.
Regăsim și personaje pitorești, precum lunganul Longinus "Rupe-glugă", al cărui scop era să taie trei capete deodată, cu paloșul lui imens, pentru a-și cinsti strămoșii și jupân Zagloba, care prin istețimea lui a salvat-o în mai multe rânduri pe Helena.
Lăsând la o parte interpretarea faptelor istorice, ce m-a frapat în tot acest conflict a fost multitudinea de străini ce luau parte la lupte. În general mercenari plătiți, aceștia erau nemți, lituanieni, tătari, moldoveni de partea polonezilor și iar tătari, rusini și otomani de partea cazacilor. Parcă cel mai mult fugeau de război tocmai polonezii care ar fi trebui să-și apere patria. Organizarea statală a Poloniei, în care fiecare magnat avea propria lui oaste făcea lucrurile mult mai complicate, față de țările române.
Să omori cât mai mulți dușmani era la mare cinste, de prizonieri nici nu putea fi vorba, sate întregi și cetăți erau culcate la pământ de pârjol, cei care scăpau vii erau duși în robie la tătari, spânzurați, violuri, pruncucideri, jafuri, erau niște lucruri atât de obișnuite încât azi te înfiori numai la gândul că așa ceva putea să existe în realitate.
În schimb războiaiele erau ca la carte: se puneau oștile față în față, începea apoi harțul între cei mai viteji din ambele tabere, apoi năvăleau una împotriva celeilalte. Nemții, supraviețuitori ai războiului de 30 de ani, erau cei mai tari și mai organizați, iar, interesant, turcii cei mai slabi. Mi-aduce în minte jocurile pe calculator. Până și preoții și vrăjitoarele aveau rolul lor.
O carte excepțională, care alături de Quo Vadis mi-au scos la iveală un scriitor desăvârșit în persoana lui Henryk Sienkiewicz, motiv pentru care îi acord nota 4,8.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
