|
|
 | | |
 |
Prin foc și sabie - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
1647. Moldova prospera sub domnia lui Vasile Lupu. La fel și Polonia cu care avea strânse relații comerciale. Prin urmare, nu este de mirare să dai de moldoveni la tot pasul prin Polonia.
Apoi a început războiul civil - la polonezi, desigur. Cazacii s-au ridicat împotriva leșilor, sub conducerea lui Bohdan Chmielnicki. La noi se numeau răscoale și erau împotriva boierilor, dar maestrul Sienkiewicz răstoarnă situația și îi prezintă pe zaporojeni ca fiind cei care au pornit un război civil nedrept împotriva șleahtnicilor unindu-se cu tătarii pentru a pârjoli țara de dincolo de Nistru, actuala Ucraina.
De fapt acesta a fost și principala critică adusă romanului: din dorința de a readuce în mintea polonezilor, trecutul glorios al războinicilor, Sienkiewicz a modificat pe ici pe colo faptele istorice și a creat o serie de eroi, cu caracteristici ce întrec oamenii de rând.
Cel mai important dintre aceștia este porucinicul Skrzetuski, personajul principal, care trece prin încercări deosebite de-a lungul întregului roman, pentru apărarea patriei și pentru recuperarea iubitei lui, cneaghina Helena, din mâna sălbaticului Bohun. Din păcate, este și ușor melancolic, căzând grav bolnav ori de câte ori jupânița Helena părea dispărută pentru totdeauna în mâinile răsculaților sau a lui Bohun.
Regăsim și personaje pitorești, precum lunganul Longinus "Rupe-glugă", al cărui scop era să taie trei capete deodată, cu paloșul lui imens, pentru a-și cinsti strămoșii și jupân Zagloba, care prin istețimea lui a salvat-o în mai multe rânduri pe Helena.
Lăsând la o parte interpretarea faptelor istorice, ce m-a frapat în tot acest conflict a fost multitudinea de străini ce luau parte la lupte. În general mercenari plătiți, aceștia erau nemți, lituanieni, tătari, moldoveni de partea polonezilor și iar tătari, rusini și otomani de partea cazacilor. Parcă cel mai mult fugeau de război tocmai polonezii care ar fi trebui să-și apere patria. Organizarea statală a Poloniei, în care fiecare magnat avea propria lui oaste făcea lucrurile mult mai complicate, față de țările române.
Să omori cât mai mulți dușmani era la mare cinste, de prizonieri nici nu putea fi vorba, sate întregi și cetăți erau culcate la pământ de pârjol, cei care scăpau vii erau duși în robie la tătari, spânzurați, violuri, pruncucideri, jafuri, erau niște lucruri atât de obișnuite încât azi te înfiori numai la gândul că așa ceva putea să existe în realitate.
În schimb războiaiele erau ca la carte: se puneau oștile față în față, începea apoi harțul între cei mai viteji din ambele tabere, apoi năvăleau una împotriva celeilalte. Nemții, supraviețuitori ai războiului de 30 de ani, erau cei mai tari și mai organizați, iar, interesant, turcii cei mai slabi. Mi-aduce în minte jocurile pe calculator. Până și preoții și vrăjitoarele aveau rolul lor.
O carte excepțională, care alături de Quo Vadis mi-au scos la iveală un scriitor desăvârșit în persoana lui Henryk Sienkiewicz, motiv pentru care îi acord nota 4,8.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Insule în derivă - Ernest Hemingway
Editura Vivaldi, 1998
|
|
|
Am început să o citesc cu emoţie. O aveam demult în bibliotecă, dar parcă mi-era teamă de marele Hemingway. Mi-era teamă de acea dezamăgire trăită după prea mult marketing: supraevaluare sau pur şi simplu acea senzaţie de "sunt prea mic pentru a înţelege ce scrie aici".
Nimic din toate acestea: am avut o lectură mai mult decât plăcută. Mai rar mi-a fost dat să întâlnesc un povestitor atât de desăvârșit. Cu greu poți să-ți imaginezi, cum fapte aparent banale, pot deveni aventuri nemaipomenite prin pana maestrului.
Parcă pentru a ilustra acest fapt, apare un episod în care personajul principal, Thomas Hudson, pe post de pictor, câștigă bani frumoşi tocmai din transpunerea pe pânză a unor lucruri obişnuite din viaţa pescarilor și a mării.
Romanul este împărţit în trei părți: Bimini, Cuba și Pe mare. La prima vedere fără legătură între ele: chiar și Thomas Hudson personajul principal pare un alt om în fiecare dintre ele. În prima parte avem de a face cu un pictor, tată responsabil care trăiește pe pitoreasca insulă Bimini, pe malul mării, într-un sat tipic de pescari. Nu pescarii de pe la noi, ci aceea din america centrală.
Punctul central al satului, este barul, în care se întâlnesc personajele principale, pescarii și turiștii porniți în croaziere. Aici se pune la cale mersul lumii și se hotărăsc destine.
Acțiunea se concentrează pe vacanța celor trei băieți a lui Thomas Hudson. Calmul insulei și programul bine pus la punct a lui Thomas, sunt tulburate de tinerețe, copilărie și aventuri pe plajă și pe mare. Aici l-am regăsit pe Hemingway, pescarul, într-un episod în care unul dintre băieți încearcă să prindă un pește sabie... o zi întreagă.
A doua parte, ne aduce în prim plan un Thomas Hudson bețiv. Totul se concentrează în jurul băuturilor, barurilor, amintirilor despre vremurile bune de altădată și a prostituatelor alungate din Cuba.
În ultima parte, ne întîlnim cu căpitanul de vas, pornit în urmărirea unui grup de soldați nemți eșuați de pe un submarin, care au făcut greșeala să masacreze un sat de pescari de pe o insulă din caraibe. O urmărire ca-n filme, dar nu pe autostradă ci pe mare, printre insule, stuf, păsări și soare. Am regăsit încă o dată geniul lui Hemingway, și am trăit cu el bucuria de a fi acolo, pe mare, în Caraibe, prin curentul golfului.
Din păcate, cartea nu a fost terminată, în sensul că nu a fost finisată. A fost publicată după moartea lui Hemingway. Există, în special în prima parte niște rupturi în firul epic. Apar și dispar personaje brusc, de nicăieri. Acesta este motivul pentru care îi acord doar nota 4,5, deși cartea este genială.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
