|
|
 | | |
 |
Nechibzuință - Amanda Quick
Editura Colemus, 1994
|
|
|
Phoebe Layton este fiica numai bună de măritat a familiei Clarington. Însă, spre deosebire de celelalte fete din înalta societate de o seamă cu ea, aceasta trăiește într-o lume de vis, a cavalerilor medievali, indusă de mulțimea de romane de capă și spadă pe care le citește și colecționează cu ardoare. Dorința de a-și găsi un cavaler care să se lupte pentru ea, să o salveze și să-i satisfacă toate dorințele, o împinge la tot felul de fapte nechibzuite, care o bagă în tot felul de buclucuri.
Ea identifică în Gabriel Banner, conte de Wylde, pe potențialul cavaler care se potrivește de minune cu figura din imaginația ei. Acesta a vrut să o salveze pe sora ei de la o căsătorie nefericită, era bogat și trăia într-un castel medieval. Mai mult era și el iubitor și autor de romane cavalerești.
Pentru a-l atrage în jocul ei, Phoebe țese o adevărată conspirație, care-l atrage pe Gabriel într-o noapte în ținutul Sussex, o regiune din sudul Angliei, pentru a-i fi însoțitor și pavăză în achiziționarea unui manuscris vechi, de la un colecționar de cărți ciudat. Însă cavalerul rătăcitor, se dovedește a fi departe de năzuințele domniței, atunci când un hoț le taie calea și le fură prețiosul manuscris.
Totuși, lucrurile se schimbă radical când Gabriel reușește să demaște jocul domnișoarei Phoebe și, deși nu vrea să recunoască, el devine tocmai personajul imaginat de Phoebe. Între cei doi se înfiripă de-a lungul romanului o poveste de dragoste plină de pasiune și bineînțeles de peripeții.
Cartea este bine scrisă și are un fir cursiv ușor de urmărit. Singurul reproș pe care îl pot aduce este că acțiunea se petrece în episoade: Phoebe intră într-o încurcătură, Gabriel apare și o salvează, iar povestea de dragoste evoluează de-a lungul acestora. Cititorul își poate pierde ușor interesul pentru următoarea aventură, partea de suspans fiind puțin anemică.
Iubitorii de romantism, trebuie să-i mulțumească autoarei Jayne Ann Krentz, alias Amanda Quick, pentru încă un roman de dragoste reușit, ușor de citit și... nerecomandat minorilor. Eu îi acord nota 3,5.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Cele mai bune bancuri cu părinţi
Editura C&A Hiparion , 2005
|
|
|
Citind cea de-a 105-a carte a colecţiei Biblioteca pentru toţi glumeţii, stai şi te întrebi de unde mai poate Ion Marinescu să le mai găsească? Numărul acesta impresionant de bancuri dovedeşte încă o dată că poporul român este o sursă inepuizabilă de umor. E adevărat că unele bancuri sunt reluate din alte cărţi anterioare ale colecţiei şi adaptate noului subiect, dar tot nu-ţi poţi stăpâni acel zâmbet care-ţi apare pe buze, la năzbâtiile pe care le pot debita părinţii la întrebările copiilor.
Formatul mic al cărţii are avantajul că o poţi ţine în buzunar şi să o deschizi oricând ai câteva momente de aşteptare: eu am citit-o în maxi-taxi, călătorind în diferite direcţii, prin Tg. Mureş. Cei din Tg. Mureş ştiu că pe aici nu prea citeşte lumea în mijloacele de transport; poate distanţele sunt prea scurte. Aşa că vă puteţi imagina un om binedispus într-o grămadă de oameni mohorâţi, obosiţi şi mult prea serioşi: "ăsta-i sărit de pe fix!".
Pentru că mi-a adus încă o dată bucurie în suflet, îi dau cărţii Cele mai bune bancuri cu părinţi nota 2,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
