|
|
 | | |
 |
Prin foc și sabie - Henryk Sienkiewicz
Editura Garamond,
|
|
|
1647. Moldova prospera sub domnia lui Vasile Lupu. La fel și Polonia cu care avea strânse relații comerciale. Prin urmare, nu este de mirare să dai de moldoveni la tot pasul prin Polonia.
Apoi a început războiul civil - la polonezi, desigur. Cazacii s-au ridicat împotriva leșilor, sub conducerea lui Bohdan Chmielnicki. La noi se numeau răscoale și erau împotriva boierilor, dar maestrul Sienkiewicz răstoarnă situația și îi prezintă pe zaporojeni ca fiind cei care au pornit un război civil nedrept împotriva șleahtnicilor unindu-se cu tătarii pentru a pârjoli țara de dincolo de Nistru, actuala Ucraina.
De fapt acesta a fost și principala critică adusă romanului: din dorința de a readuce în mintea polonezilor, trecutul glorios al războinicilor, Sienkiewicz a modificat pe ici pe colo faptele istorice și a creat o serie de eroi, cu caracteristici ce întrec oamenii de rând.
Cel mai important dintre aceștia este porucinicul Skrzetuski, personajul principal, care trece prin încercări deosebite de-a lungul întregului roman, pentru apărarea patriei și pentru recuperarea iubitei lui, cneaghina Helena, din mâna sălbaticului Bohun. Din păcate, este și ușor melancolic, căzând grav bolnav ori de câte ori jupânița Helena părea dispărută pentru totdeauna în mâinile răsculaților sau a lui Bohun.
Regăsim și personaje pitorești, precum lunganul Longinus "Rupe-glugă", al cărui scop era să taie trei capete deodată, cu paloșul lui imens, pentru a-și cinsti strămoșii și jupân Zagloba, care prin istețimea lui a salvat-o în mai multe rânduri pe Helena.
Lăsând la o parte interpretarea faptelor istorice, ce m-a frapat în tot acest conflict a fost multitudinea de străini ce luau parte la lupte. În general mercenari plătiți, aceștia erau nemți, lituanieni, tătari, moldoveni de partea polonezilor și iar tătari, rusini și otomani de partea cazacilor. Parcă cel mai mult fugeau de război tocmai polonezii care ar fi trebui să-și apere patria. Organizarea statală a Poloniei, în care fiecare magnat avea propria lui oaste făcea lucrurile mult mai complicate, față de țările române.
Să omori cât mai mulți dușmani era la mare cinste, de prizonieri nici nu putea fi vorba, sate întregi și cetăți erau culcate la pământ de pârjol, cei care scăpau vii erau duși în robie la tătari, spânzurați, violuri, pruncucideri, jafuri, erau niște lucruri atât de obișnuite încât azi te înfiori numai la gândul că așa ceva putea să existe în realitate.
În schimb războiaiele erau ca la carte: se puneau oștile față în față, începea apoi harțul între cei mai viteji din ambele tabere, apoi năvăleau una împotriva celeilalte. Nemții, supraviețuitori ai războiului de 30 de ani, erau cei mai tari și mai organizați, iar, interesant, turcii cei mai slabi. Mi-aduce în minte jocurile pe calculator. Până și preoții și vrăjitoarele aveau rolul lor.
O carte excepțională, care alături de Quo Vadis mi-au scos la iveală un scriitor desăvârșit în persoana lui Henryk Sienkiewicz, motiv pentru care îi acord nota 4,8.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Nechibzuință - Amanda Quick
Editura Colemus, 1994
|
|
|
Phoebe Layton este fiica numai bună de măritat a familiei Clarington. Însă, spre deosebire de celelalte fete din înalta societate de o seamă cu ea, aceasta trăiește într-o lume de vis, a cavalerilor medievali, indusă de mulțimea de romane de capă și spadă pe care le citește și colecționează cu ardoare. Dorința de a-și găsi un cavaler care să se lupte pentru ea, să o salveze și să-i satisfacă toate dorințele, o împinge la tot felul de fapte nechibzuite, care o bagă în tot felul de buclucuri.
Ea identifică în Gabriel Banner, conte de Wylde, pe potențialul cavaler care se potrivește de minune cu figura din imaginația ei. Acesta a vrut să o salveze pe sora ei de la o căsătorie nefericită, era bogat și trăia într-un castel medieval. Mai mult era și el iubitor și autor de romane cavalerești.
Pentru a-l atrage în jocul ei, Phoebe țese o adevărată conspirație, care-l atrage pe Gabriel într-o noapte în ținutul Sussex, o regiune din sudul Angliei, pentru a-i fi însoțitor și pavăză în achiziționarea unui manuscris vechi, de la un colecționar de cărți ciudat. Însă cavalerul rătăcitor, se dovedește a fi departe de năzuințele domniței, atunci când un hoț le taie calea și le fură prețiosul manuscris.
Totuși, lucrurile se schimbă radical când Gabriel reușește să demaște jocul domnișoarei Phoebe și, deși nu vrea să recunoască, el devine tocmai personajul imaginat de Phoebe. Între cei doi se înfiripă de-a lungul romanului o poveste de dragoste plină de pasiune și bineînțeles de peripeții.
Cartea este bine scrisă și are un fir cursiv ușor de urmărit. Singurul reproș pe care îl pot aduce este că acțiunea se petrece în episoade: Phoebe intră într-o încurcătură, Gabriel apare și o salvează, iar povestea de dragoste evoluează de-a lungul acestora. Cititorul își poate pierde ușor interesul pentru următoarea aventură, partea de suspans fiind puțin anemică.
Iubitorii de romantism, trebuie să-i mulțumească autoarei Jayne Ann Krentz, alias Amanda Quick, pentru încă un roman de dragoste reușit, ușor de citit și... nerecomandat minorilor. Eu îi acord nota 3,5.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
