|
|
 | | |
 |
O tragedie americană - Theodore Dreiser
Editura Minerva, 1973
|
|
|
Apărut în colecția Biblioteca pentru toți, romanul lui Dreiser urmărește destinul tragic al unui tânăr american, Clyde Griffiths. Născut într-o familie de predicatori, ce cântau pe străzi pentru a strânge banii necesari întreținerii unei misiuni creștină (un fel de cerșetorie mascată), acesta încearcă pe tot parcursul vieții sale să scape de destinul tragic pe care i la urzit soarta și să ajungă la bogăția simbolizată de unchiul acestuia, un mare fabricant de gulere pentru cămăși.
Caracterul slab și needucat în ale vieții, pe de o parte, și farmecul personal înnăscut, pe de alta, îl împinge ușor în tot felul de încurcături având la baza aventuri amoroase. Iubește ușor și uită aparent ușor. Fetele profită de naivitatea lui și-l împing spre tot felul de lucruri necugetate.
Cititorul este ușor, ușor prins în dilemă: este Clyde vinovat de ceea i se întâmplă sau este doar un învins al sorții, bătut de vânt spre nenorociri. Este el copilul care nu ascultă de îndrumările înțelepte ale părinților și ale societății sau este victima ce luptă să scape de principiile mărginite ale timpurilor lui?
Vedem în O tragedie americană o altă Americă față de aceea a eroilor din filmele hollywood-iene. Nu este o țară în care omul este liber să facă ce dorește, ci o țară care a copiat întru-totul modelele vechii Europe. Societatea îi marginalizează pe cei săraci și îi acceptă în cercurile înalte doar pe cei înstăriți. Procesele sunt influențate de apartenența la anumite partide politice și de apropiatele alegeri, iar jurații ascultă vocea străzii și nu cea a rațiunii.
Nu degeaba Dreser a fost acuzat de afinități comuniste iar romanele sale au fost publicate cu greu în Statele Unite unde editurile aparțiuneau conservatorilor și puritanilor.
Un roman-frescă al Americii, o carte tragică, inspirată se pare dintr-o crimă banală, dar care lovește adânc în visul American și în mișcările religioase. Puțin parcă prea lungă (poate e și normal, pentru a-și atinge scopul), ultimul volum din cele trei l-am parcurs cu sufletul la gură și încercam și eu să-mi dau seama, rațional, dacă Clyde a fost sau nu un criminal.
Vă invit să citiți o mare capodoperă a începutului de secol XX, și îi acord nota 4,5. Din aceeași epocă vă recomand și Caracatița lui Frank Norris, pe care o găsiți în magazinul online CrysSoft Euroalia.
|
|
Crystian
|
| |
| |
|
Lumea Sofiei - Jostein Gaarder
Editura Univers, 2006
|
|
|
Un orăşel de provincie în care nu se întâmplă nimic... sau cel puţin aşa pare, în prima jumătate. Un alt film de duzină! Cine te-a pus să te uiţi la el? Apoi lucrurile mărunte şi nesemnificative încep să se lege între ele şi să capete o nouă dimensiune: brusc te trezeşti în faţa celui mai bun film pe care l-ai văzut în ultima vreme!
Cam acelaÅŸi sentiment l-am avut citind Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaarder.
Sofie, este o elevă dintr-un orăşel din Norvegia, care la venirea acasă de la şcoală, primeşte prin poştă scrisori de la un necunoscut. Fără ştampile, fără timbre, fără expeditor. Scrisorile conţin lecţii de filosofie. Prin intermediul lor începi să-i cunoşti pe Democrit, Platon, Aristotel ş.a.m.d.
Aţi citi aşa ceva? Probabil că nu. Dar Jostein Gaarder ştie să introducă acel element de suspans care te atrage să mai citeşti o pagină şi apoi încă una. Parcă ceva, ceva nu e chiar în regulă cu aceste lecţii... Să fim serioşi, cine ar citi filosofie în locul unui thriller? Poate că nişte cărţi poşale trimise din Liban, pentru o misterioasă Hilde, de către tatăl ei, sau o veche oglindă fermecată, nu te lasă să închizi cartea. Ce să mai vorbim de coliba maiorului!
Noroc că filosofia celor din antichitate este chiar interesantă. Greul a venit când am ajuns pe la Kant şi pe la romantism. Recunosc că am dat bac-ul din filosofie, dar şi că era cât pe ce să-l pic! Profesorii cereau filosofia din manual nu filosofiile izvorâte din imaginaţia mea. Acum mi-am adus aminte de ce!
Dar a venit şi răsplata! În lumea Sofiei încep să se întâmple lucruri ciudate. La început mai timid, parcă, parcă desprinse din realitate. Doar sunt prezentate într-o carte, nu? Dar când personaje din poveşti încep să te salute prin pădure... Apoi totul se răstoarnă cu susul în jos. Nimic nu mai e ce a fost! Nici Sofie, nici Hilde şi nici maiorul.
V-am făcut curioşi? Nu e nici pe departe, curiozitatea pe care o trăieşti când te apropii de sfârşitul cărţii.
Iată ce este minunat la Jostein Gaarder: nu doar că a ştiut să lege o poveste pe marginea unui curs de filosofie, ci că această poveste constituie chiar exemplele care ilustrează cursul. Minunat!
Nota 4,9 e meritată pe deplin! Dacă nu era Kant, i-aş fi dat maximul.
|
|
Crystian
|
|
|
Pagina anterioară Pagina următoare |
|
|
