CrysSoft Literatisia - ultima carte pe care am citit-o

     Un orăşel de provincie în care nu se întâmplă nimic... sau cel puţin aşa pare, în prima jumătate. Un alt film de duzină! Cine te-a pus să te uiţi la el? Apoi lucrurile mărunte şi nesemnificative încep să se lege între ele şi să capete o nouă dimensiune: brusc te trezeşti în faţa celui mai bun film pe care l-ai văzut în ultima vreme!
     Cam acelaşi sentiment l-am avut citind Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaarder.
     Sofie, este o elevă dintr-un orăşel din Norvegia, care la venirea acasă de la şcoală, primeşte prin poştă scrisori de la un necunoscut. Fără ştampile, fără timbre, fără expeditor. Scrisorile conţin lecţii de filosofie. Prin intermediul lor începi să-i cunoşti pe Democrit, Platon, Aristotel ş.a.m.d.
     Aţi citi aşa ceva? Probabil că nu. Dar Jostein Gaarder ştie să introducă acel element de suspans care te atrage să mai citeşti o pagină şi apoi încă una. Parcă ceva, ceva nu e chiar în regulă cu aceste lecţii... Să fim serioşi, cine ar citi filosofie în locul unui thriller? Poate că nişte cărţi poşale trimise din Liban, pentru o misterioasă Hilde, de către tatăl ei, sau o veche oglindă fermecată, nu te lasă să închizi cartea. Ce să mai vorbim de coliba maiorului!
     Noroc că filosofia celor din antichitate este chiar interesantă. Greul a venit când am ajuns pe la Kant şi pe la romantism. Recunosc că am dat bac-ul din filosofie, dar şi că era cât pe ce să-l pic! Profesorii cereau filosofia din manual nu filosofiile izvorâte din imaginaţia mea. Acum mi-am adus aminte de ce!
     Dar a venit şi răsplata! În lumea Sofiei încep să se întâmple lucruri ciudate. La început mai timid, parcă, parcă desprinse din realitate. Doar sunt prezentate într-o carte, nu? Dar când personaje din poveşti încep să te salute prin pădure... Apoi totul se răstoarnă cu susul în jos. Nimic nu mai e ce a fost! Nici Sofie, nici Hilde şi nici maiorul.
     V-am făcut curioşi? Nu e nici pe departe, curiozitatea pe care o trăieşti când te apropii de sfârşitul cărţii.
     Iată ce este minunat la Jostein Gaarder: nu doar că a ştiut să lege o poveste pe marginea unui curs de filosofie, ci că această poveste constituie chiar exemplele care ilustrează cursul. Minunat!
     Nota 4,9 e meritată pe deplin! Dacă nu era Kant, i-aş fi dat maximul.

Crystian

Gai-Jin - James Clavell
Editura Elit Comentator,

     Dacă ați îndrăgit romanele Shogun sau Tai-Pan, cu siguranță veți fi fermecați și de către Gai-Jin, care, deși este un roman de sine stătător, are o mulțime de trimiteri în trecut la Anjin-san și la Dirk Struan. De altfel, Gai-Jin este cel de al treilea roman din tetralogia Shogunului.
     Ne regăsim în anii 1862-1863, moment în care străinii sunt instalați pe coastele Japoniei în câteva mici colonii bine delimitate, restul teritoriului fiindu-le interzis cu desăvârșire. Gai-jin este termenul prin care japonezii îi numesc pe acești străini, un termen nu prea politicos, după cum ne sugerează autorul. Cele două lumi sunt legate iremediabil prin intermediul schimburilor comerciale, dar diferențele dintre cele două culturi duc la conflicte și situații dintre cele mai neașteptate. Pe de o parte japonezii sunt ordonați, curați, obedienți dar mincinoși și "înapoiați", iar pe de altă parte, europenii sunt murdari, îmbrăcați caraghios, dezorganizați dar mult prea cinstiți și avansați din punct de vedere tehnologic.
     De aici au rezultat cele două planuri ale acțiunii care se influențează reciproc. În tabăra străinilor urmărim destinele lui Malcom Struan, viitorul tai-pan al companiei Struan și al lui Angelique, o tânără atrăgătoare, rămasă fără avere și vitregită de împrejurări. Cei doi converg inevitabil unul către celălalt într-o dramatică poveste romantică. În celălalt plan, asistăm la lupta pentru putere a lui Yoshi Toranaga, într-o Japonie condusă de mai mulți seniori - daimyo -, sub o aparentă organizare a shogunatului și a administrației acestuia. Cu toții se folosesc direct sau indirect de o mișcare de revoltă, sonno-joi, a unor samurai proscriși. Scopul declarat al acestei mișcări este să-i alunge definitiv pe străini din Japonia și să restabilească puterea împăratului, care era prizonier în propriul lui castel.
     Unul dintre capii mișcării sonno-joi, Hiraga, ajunge însă să-și schimbe complet viziunea după ce ajunge sub statut de refugiat în tabăra străinilor. Din ucigaș ajunge în cele din urmă să-i apere pe aceștia de confrații lui. El este un simbol pentru majoritatea japonezilor care declarativ îi urăsc pe străini, mai mult sau mai puțin, dar în umbră fac tot posibilul să strângă relațiile comerciale cu aceștia.
     Pentru noi europenii, cartea este atractivă nu în ultimul rând pentru obiceiurile de natură sexuală ale japonezilor (ca și Shogun-ul de altfel). Și autorul are grijă să nu ne lipsească o mulțime de detalii picante, fără a fi însă vulgară. Sunt curios cum o privesc japonezii.
     Cartea este bine scrisă, cu o mulțime de fire de acțiune. Te ajută să înțelegi cultura japoneză și să afli o parte din istoria acesteia pe de o parte și a colonizărilor pe de alta, chiar dacă sunt puțin romanțate. Deși serviciul de corectură al editurii și-a făcut doar parțial datoria eu îi acord nota 4,5 și vă invit să o citiți.

Crystian

Pagina anterioară Pagina următoare